Coronavirus/Au fost transmise la Monitorul Oficial normele pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor
Măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial, informează, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, luni a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul comun dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care stabileşte măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.
Începând de luni, părinţii care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădiniţele/unităţile de învăţământ preşcolar de stat, în perioada vacanţei de vară, pot depune cereri la unităţile de învăţământ pe care le-au frecventat copiii în acest an şcolar, precizează sursa citată.
Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi, ulterior, transmise autorităţilor publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unităţi de învăţământ în care se vor desfăşura doar activităţi recreative.
Lista cu unităţile de învăţământ preşcolar va fi afişată la avizierul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi/sau pe site-urile acestora.
Unitatea de învăţământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităţilor de învăţământ preşcolar, conform prevederilor Ordinului comun.
De exemplu, arată comunicatul MEC, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum şi celelalte accesorii neesenţiale.
Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea la mai puţin de doi metri.
Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învăţământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, la intrarea în grădiniţă, creşă, afterschool o persoană desemnată va asigura fluidizarea sosirilor şi fluxului de persoane în vederea evitării aglomerărilor.
Accesul în holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unităţii/persoana desemnată.
Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius; în cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioada de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/şi prezenţa de simptome respiratorii şi/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii nu sunt primiţi la program (aceştia sunt lăsaţi în grija părinţilor cu recomandarea unui consult medical de specialitate).
Potrivit sursei citate, copiii vor fi învăţaţi şi ajutaţi să se spele pe mâini cu apă şi săpun minimum 20 de secunde.
"Serviciile de curăţenie se vor realiza înainte de începerea activităţii şi după somnul copiilor, la sfârşitul programului. Curăţenia generală se va face prin spălare cu apă şi detergent, urmată de clătire repetată cu apă potabilă. Pentru curăţarea obiectelor destinate utilizării directe de către copii vor fi folosiţi agenţi de curăţare nedăunători, dezinfectanţii, biocide avizate. Toate suprafeţele trebuie curăţate - inclusiv jucării, tobogane, ţarcuri, mânere, balustrade, butoane şi accesorii la instalaţii sanitare, toalete, clanţe, pervazul ferestrei, precum şi mesele şi scaunele din sala de grupă. Suprafeţele care sunt atinse de copii vor fi atent curăţate, frecvent prin ştergerea cu apă şi detergent", precizează MS.
MS precizează că este interzisă folosirea echipamentelor pentru recircularea aerului.
Pupitrele/mesele, scaunele vor fie marcate pentru a asigura distanţa fizică recomandată între copii. Normele de igienă se vor respecta şi în timpul servirii mesei, se va renunţa la servirea mesei în spaţiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interacţiunile între copii. Se recomandă ca servirea mesei să se facă în încăperea desemnată grupei, fiecare copil va sta singur la măsuţa lui, iar înainte de servirea alimentelor suprafaţa mesei va fi spălată şi dezinfectată.
"Se recomandă reducerea numărului de copii in grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minim 4,5 mp/copil. Distanţarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare şi în sălile de mese prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor) la cel puţin 2 metri distanţă între ele", se arată în comunicat.
Totodată, izolatorul se va organiza pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius şi/sau altă simptomatologie de boală infecto-contagioasă acută dezvoltată în timpul şederii în unitate şi nu va comunica cu restul spaţiilor definite; va fi deservit de o persoană adultă numită anume şi instruită pentru supraveghere.
MS precizează că personalul care a venit în contact cu o persoană confirmată cu SARS COV-2 nu se va prezenta la serviciu, iar angajaţii care prezintă simptome respiratorii, febră şi oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute în timp ce sunt la serviciu vor merge acasă cât mai curând posibil şi se vor adresa medicului de familie.
Masca facială va fi utilizată exclusiv la creşă, gradiniţă, afterschool de către tot personalul angajat şi trebuie schimbată o dată la 4 ore şi ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat.
La intrarea în unitate, personalul va utiliza încălţăminte exclusiv pentru utilizarea în incinta acesteia.
Mănuşile de unică folosinţă sunt obligatorii la schimbarea scutecelor şi în timpul efectuării curăţeniei. Măştile şi mănuşile de unică folosinţă purtate vor fi colectate în vederea eliminării, în locuri special amenajate, în recipiente adecvate deşeurilor medicale.
"Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi aduşi la grădiniţă, creşă, afterschool. Temperatura copilului se va măsura de către părinţi înainte de a pleca la creşă, grădiniţă, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3 grade C sau mai mare), copilul nu merge la creşă, grădiniţă, afterschool", susţine aceeaşi sursă. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Congresul Internațional de Flebologie reunește, la Spitalul Județean, peste 350 de specialiști din țară și străinătate
Peste 350 de specialiști în flebologie din țară și străinătate participă, în perioada 14 - 17 octombrie, la Congresul Internațional Balkan Road to Le.G.athering World Congress, manifestare științifică de amploare dedicată flebologiei, o parte din activități desfășurându-se la Spitalul Județean Timișoara. Participanții vo
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean are un al doilea robot Da Vinci funcțional, de ultimă generație (GALERIE FOTO)
Cel de-al doilea robot chirurgical Da Vinci, de ultimă generație, cu care este dotat Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița va deveni funcțional în aceste zile, prima operație fiind programată vineri. Conducerea SCJU Bistrița, alături de președintele Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan,
Medicii solicită noului Guvern o distribuție echilibrată de personal în teritoriu și actualizarea remunerației gărzilor
Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată premierului desemnat, Luca Niculescu, și liderilor politici, includerea în programul de guvernare a unor măsuri privind distribuția echilibrată a medicilor la nivel național, actualizarea remunerației gărzilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și fi
Neamț: Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează la UPU Piatra-Neamț necesită internarea
Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează Unității de Primiri Urgențe (UPU) Piatra-Neamț necesită internarea în spital. Semnalul de alarmă a fost tras, miercuri, într-o conferință de presă, de managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, care a cerut pacienților care nu au probleme medicale urgente să
Camera Deputaților/Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de separare vizuală și auditivă adecvată î
Neamț: Concurență majoră pentru cele 53 de posturi scoase la concurs de SJU Piatra-Neamț
Cele 53 de posturi de cadre medicale medii și personal auxiliar sanitar scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț au suscitat un interes major din partea celor care doresc să se angajeze în cadrul unității sanitare. Managerul unității sanitare, Alexandru Patrașcu, a declarat miercuri, într-o conferință de
Romtransplant 2026 reunește la Cluj, în perioada 14-17 octombrie, specialiști de pe trei continente
Specialiști de pe trei continente participă la cea de-a 14-a ediție a Congresului Romtransplant, organizat în perioada 14-17 octombrie, la Cluj-Napoca, eveniment care include, în premieră în România, un curs de formare dedicat transplantului de țesuturi și un cros pentru promovarea donării și transplantului, informează Agenția Națională de Tra
Alianța Pacienților Cronici cere finanțarea urgentă a sistemului de sănătate și avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor
Alianța Pacienților Cronici din România a solicitat miercuri autorităților adoptarea 'urgentă' a măsurilor bugetare necesare pentru asigurarea finanțării sistemului de sănătate, avertizând asupra riscului întreruperii tratamentelor și al limitării accesului pacienților la servicii medicale esențiale în contextul lipsei rectificării bug
Colegiul Medicilor: Examenul de medic specialist trebuie să se desfășoare într-un climat de corectitudine, rigoare și respect
Examenul de medic specialist trebuie să se desfășoare într-un climat de corectitudine, rigoare și respect față de candidați și față de responsabilitatea profesiei medicale, a transmis miercuri Colegiul Medicilor din România. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a informat marți că va analiza sesizările primite în l
SANITAS cere urgent un Guvern cu puteri depline: Pacienții nu pot aștepta încheierea negocierilor politice
Federația SANITAS a atras atenția marți asupra riscului de blocaj financiar în sistemele publice de sănătate și asistență socială și a solicitat partidelor parlamentare să găsească urgent o soluție pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline. Sindicaliștii avertizează că lipsa fondurilor amenință plata salariilor, aprovizionarea cu m
Cseke: Dacă nu se face o rectificare bugetară, sistemul medical va intra într-un risc ridicat de nefuncționare
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în cazul în care nu se va face o rectificare bugetară în două sau trei săptămâni, sistemul de sănătate va deveni nefuncțional. El a subliniat că este absolut necesar ca România să aibă un guvern care să facă o rectificare bugetară.
Galați: Secție de Cardiologie Intervențională, inaugurată la Spitalul Județean; investiție de peste 22,5 milioane de lei
Noua Secție de Cardiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Apostol Andrei' din Galați, realizată în urma unei investiții de peste 22,5 milioane de lei, a fost dată în folosință marți. Secția dispune de o sală de intervenții complet echipată și de aparatură medicală performantă pentru diagnostica
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist.
Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice
Institutul Oncologic 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca (IOCN) anunță că a atins nivelul de 100 de operații robotice. 'Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' Cluj-Napoca marchează astăzi un moment important în dezvoltarea chirurgiei oncologice moderne: realizarea celei de-a 100-a intervenții chirurgical








