Pîrjol: Ne dorim ca acordul bilateral România - Israel să se concretizeze, dacă situaţia epidemiologică va permite acest lucru
Acordul bilateral dintre România şi Israel s-ar putea concretiza dacă situaţia epidemiologică din ambele ţări va permite acest lucru, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Emil-Răzvan Pîrjol.
Acesta a participat miercuri la o întâlnire organizată în sistem de videoconferinţă, în vederea analizării posibilelor linii de cooperare bilaterale, în contextual crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, la dialog au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Sănătăţii atât din România, cât şi din Statul Israel şi, de asemenea, Ambasadorul României în Statul Israel, Radu Ioanid, şi Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga.
Potrivit comunicatului, Statul Israel îşi propune să demareze un program pilot care vizează reluarea graduală a circulaţiei turistice în perioada post-criză SARS-CoV-2. Într-o primă fază, având ca perspectivă luna iulie, se doreşte încheierea unor acorduri cu ţări care trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative obligatorii. Acestea fac referire, spre exemplu, la un număr maxim de persoane infectate cu noul coronavirus înainte de începerea proiectului, numărul de teste PCR efectuate sau numărul de bolnavi activi.
De asemenea, se doreşte impunerea zborurilor directe. În prezent, deşi lansarea programului era prevăzută pentru începutul lunii iunie, graniţele sunt în continuare închise pentru turişti, ca urmare a deciziilor luate pentru siguranţa sanitară de către Ministerul Sănătăţii din Statul Israel.
"Ne dorim ca acordul bilateral România - Israel să se concretizeze, dacă situaţia epidemiologică din ambele ţări ne va permite acest lucru. Însă, trebuie să avem răbdare şi să fim prudenţi. Subliniez că Israelul a avut cea mai spectaculoasă creştere în numărul de sosiri în ţara noastră din ultimii ani şi se situează pe locul al doilea în topul ţărilor emitente de turişti pentru România. Prin urmare, nu trebuie să uităm că împărtăşim numeroase tradiţii, care încurajează schimbul de turişti în ţările noastre. În consecinţă, ne propunem să evidenţiem pe viitor valorile comune şi totodată să promovăm România pe piaţa israeliană ca o destinaţie sigură din punct de vedere sanitar", a declarat Emil-Răzvan Pîrjol.
În cadrul întâlnirii a fost realizat un schimb de informaţii actualizate, referitoare la evoluţia sau involuţia situaţiei epidemiologice din ambele ţări.
De asemenea, au fost precizate viitoarele măsuri de relaxare a restricţiilor în ceea ce priveşte industria ospitalităţii din România, anunţate de preşedintele Klaus Iohannis, pentru jumătatea lunii iunie. Discuţia s-a concentrat în continuare asupra necesităţii repornirii turismului la nivel internaţional, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Totodată, s-a subliniat că se lucrează activ în ambele ţări pentru a face acest lucru operaţional, de îndată ce va fi sigur din punct de vedere sanitar. Dialogul România-Israel va continua, în perspectiva concretizării eforturilor. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Păunescu (ASF): Piața obligațiunilor municipale are un potențial ridicat de creștere
Piața obligațiunilor municipale din România are un potențial ridicat de dezvoltare, în condițiile în care valoarea obligațiunilor locale aflate în circulație este de aproximativ două miliarde de lei, a declarat joi Cosmin Păunescu, șeful Serviciului Autorizare OPC și Supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Vulpescu (BVB): Bursa lucrează cu MIPE la mecanisme de garantare a obligațiunilor municipale din fonduri europene
Bursa de Valori București (BVB) lucrează împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru constituirea unor mecanisme de garantare, inclusiv a obligațiunilor municipale, în cadrul viitorului exercițiu financiar multianual al Uniunii Europene, a declarat joi directorul general al BVB, Remus Vulpescu. 'Bursa lucrează int
CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 - 8 noiembrie
Nouă trenuri internaționale care circulă din Budapesta spre România vor pleca cu 5 până la 35 de minute mai devreme, în perioada 7 - 8 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, informează joi CFR Călători. Potrivit unui comunicat al companiei, administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat efectuare
INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condițiile în care consumul populației s-a redus cu 11,3%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2026, consumul fi
Producția industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni ale anului
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluțiilor negative din industria prelucrătoare, care a consemnat un declin de 4,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, producția și furnizarea de en
Peste 4 din 10 angajați români de minimum 55 de ani sunt dispuși să lucreze și după vârsta de pensionare (studiu)
Peste 4 din 10 angajați români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel european, potrivit unui studiu realizat de o companie de soluții de resurse umane. În rândul angajaților români sub
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit




