Papa Francisc către italieni: Nu vă grăbiţi să sărbătoriţi victoria împotriva coronavirusului
Papa Francisc i-a avertizat duminică pe italieni să nu lase garda jos împotriva coronavirusului, acum că rata contagierilor a scăzut, şi le-a cerut să respecte regulile impuse de guvern în privinţa păstrării distanţei şi a purtatului măştii, informează Reuters.
Papa Francisc, care s-a adresat unei mulţimi de câteva sute de persoane strânse în piaţa St. Petru pentru binecuvântarea de duminică, a reacţionat la aplauzele care au izbucnit atunci când le-a spus enoriaşilor că prezenţa lor, deşi redusă, este un semn că Italia a depăşit faza acută a pandemiei.
"Aveţi grijă. Nu vă strigaţi victoria prea repede", i-a avertizat suveranul pontif, abătându-se de la textul pregătit în avans.
Aproape 34.000 de oameni au murit în Italia de coronavirus, statul european situându-se pe a patra poziţie în ceea ce priveşte numărul de decese de COVID-19 după SUA, Marea Britanie şi Brazilia.
"Trebuie să respectăm regulile în continuare. Slavă Domnului, ce-i mai greu este pe cale să treacă, dar numai dacă respectăm regulile stabilite de autorităţi", a insistat papa Francisc, care a adăugat că nimeni nu trebuie să uite că boala continuă să facă multe victime în alte ţări. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.