Baschet/Coronavirus: Liga britanică a renunţat la sezonul 2019/2020
Liga britanică de baschet (BBL) a anunţat că a abandonat sezonul 2019/2020 din cauza pandemiei de coronavirus, relatează Xinhua.
După suspendarea sezonului pe 17 martie, BBL a consultat cluburile, care au decis să abandoneze sezonul curent, suspendat pe 17 martie din cauza pandemiei de Covid 19.
BBL a decis să nu acorde titlul de campioană, deşi Glasgow Rocks ocupa primul loc cu un avans de patru puncte înaintea ultimelor cinci etape ale ligii.
''Evident, acesta nu este modul în care am fi vrut să încheiem sezonul şi am muncit din greu pentru a încerca să găsim o soluţie alternativă. Sezonul 2019-2020 a fost unul dintre cele mai interesante şi competitive pe care le-am văzut şi care a ajuns la un final foarte interesant. Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm pe măsură ce trecem în noul sezon 2020/2021", a declarat preşedintele BBL, Sir Rodney Walker. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Franța nu poate conta pe Tchouameni în meciul cu Paraguay
Mijlocașul francez Aurelien Tchouameni a devenit indisponibil pentru meciul de duminică cu Paraguay, prevăzut în optimile de finală ale Cupei Mondiale, din cauza unei accidentări la coapsă, a relatat vineri cotidianul francez L'Equipe. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a fost titular în trei dintre cele patru meciuri
Fotbal - CM 2026: Messi, starul Argentinei - Știam că va fi un meci foarte greu
Starul argentinian Lionel Messi a afirmat vineri, după victoria dificilă contra Capului Verde în prelungiri (3-2), în meciul disputat la Miami în 16-imile Cupei Mondiale, că anticipa un ''meci foarte greu'' contra unei echipe care nu pierduse nici în fața Spaniei, nici a Uruguayului și a subliniat echilibrul care domină turneul
Atletism: Sportivii din Rusia și Belarus rămân excluși din competițiile World Athletics
Consiliul Federației Internaționale de Atletism (World Athletics) a anunțat vineri decizia de a menține excluderea sportivilor din Rusia și Belarus din competițiile internaționale, la patru ani după ce a impus inițial sancțiunile ca urmare a invaziei Ucrainei din 2022, scrie Reuters. ''Am prezentat Consiliului mai multe opțiuni. Cu toa
Fotbal: Klopp a confirmat discuțiile pentru postul de antrenor al Germaniei: 'Sunt pregătit'
Antrenorul german Jurgen Klopp a declarat sâmbătă că este ''pregătit'' să antreneze echipa națională a Germaniei, în urma demisiei lui Julian Nagelsmann după eșecul lui Mannschaft la Cupa Mondială, dar a subliniat că trebuie purtate discuții ''intense'', deoarece fotbalul german trebuie să se schimbe pentru a reveni la succ
Fotbal - CM 2026: Queiroz, antrenorul Ghanei - Cred că echipa mai bună a câștigat
Lipsa de experiență a Ghanei și incapacitatea de a-și păstra calmul sub presiune au fost factori decisivi în înfrângerea contra Columbiei (0-1), vineri la Kansas City, care a pecetluit eliminarea africanilor în 16-imile Cupei Mondiale, a declarat antrenorul Carlos Queiroz, conform Reuters. Columbia s-a impus prin golul
Fotbal - CM 2026: Brito, antrenorul Capului Verde - I-am forțat pe campionii mondiali să joace 120 de minute
Antrenorul Capului Verde, Pedro Leitio Brito, și-a exprimat vineri ''profunda mândrie'' față de echipa sa, care i-a forțat pe campionii mondiali en-titre să joace 120 de minute în 16-imile Cupei Mondiale, înainte ca Albiceleste să se impună cu 3-2 pe Miami Stadium, scrie EFE. ''Am reușit să egalăm de d
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Australiei speră că prezența constantă la Mondial va atrage respect din partea oficialilor
Antrenorul Australiei Tony Popovic își dorește ca echipa sa să devină o prezență obișnuită în elita fotbalului mondial, în încercarea de a câștiga un respect mai mare din partea oficialilor, după ce ''Socceroos'' au fost eliminați de Egipt (2-4), la lovituri de departajare, vineri la Dallas, în 16-imile Cupei Mondia
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Columbiei - Băieții au făcut un meci fantastic
Nestor Lorenzo, antrenorul Columbiei, care s-a calificat vineri în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, după o victorie cu 1-0 asupra Ghanei, în 16-imi la Kansas City, a lăudat prestația jucătorilor săi care au făcut ''un meci fantastic'' împotriva echipei africane, scrie EFE. ''Adevărul este că
Fotbal - CM 2026: Scaloni, antrenorul Argentinei - Adversarul ne-a făcut viața grea și a dat 200%
Antrenorul Argentinei, Lionel Scaloni, a recunoscut că echipa sa a suferit ''prea mult'' pentru a învinge Capul Verde cu 3-2, vineri la Miami, și a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, dar a scos în evidență caracterul jucătorilor săi, scrie EFE. ''Această echipă nu renunță niciod
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Egiptului - Le-am spus jucătorilor să nu se gândească la presiune
Antrenorul Egiptului Hossam Hassan și-a încurajat jucătorii să elimine toate distragerile și să se concentreze doar pe executarea loviturilor de departajare în partida cu Australia de la Cupa Mondială, în care ''faraonii'' nu au dat greș și s-au impus cu 4-2, calificându-se pentru optimile de finală, scrie Reuters.
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de vineri, care au încheiat șaisprezecimile de finală: 7 goluri: Lionel Messi (Argentina) 6 goluri: Kylian Mbappe (Franța) 5 goluri: Erling Haaland (Norvegia), Harry Kane (Anglia) 4 goluri: Vinic
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Echipele Egiptului, Argentinei și Columbiei au completat, vineri, tabloul optimilor de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaquio 90+2), Los Angeles -
Fotbal - CM 2026: Columbia s-a calificat meritat în optimi, după 1-0 cu Ghana
Selecționata Columbiei s-a calificat meritat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Ghanei cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, pe Kansas City Stadium, în ultimul meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Columbia s
Tenis: Victorie facilă pentru Felix Auger-Aliassime în turul al treilea la Wimbledon
Tenismanul canadian Felix Auger-Aliassime, al treilea favorit, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, vineri, după ce a dispus de americanul Michael Zheng cu 7-6 (7/1), 6-2, 6-1. Auger-Aliassime, care are un sfert de finală pe iarba londoneză în 2021, îl va înfrunta în opti
Fotbal - CM 2026: Argentina s-a calificat cu mari emoții în optimi, 3-2 cu Capul Verde, după prelungiri
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, s-a calificat cu mari emoții în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie cu scorul de 3-2 (1-0, 1-1), după prelungiri, în fața surprinzătoarei echipe a Capului Verde, vineri, pe Miami Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele U














