Directorul medical SCJU Sibiu: Avem o dotare mai bună şi pentru bolnavii cu alte afecţiuni virale
Directorul medical Florin Grosu de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, cea mai mare unitate medicală publică din judeţ, a declarat că pandemia de COVID-19 a adus şi o dotare mult mai bună pentru bolnavii cu afecţiuni cu alte cauze virale, cum ar fi în acest caz noul laborator de biologie moleculară.
"Cea mai importantă investiţie a spitalului în această perioadă este înfiinţarea Compartimentului de biologie moleculară (...) Laboratorul de biologie moleculară este important pentru diagnosticul tuturor afecţiunilor de cauză virală", a declarat duminică, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Florin Grosu.
Potrivit sursei citate, primul aparat RT PCR, cu care s-au făcut testele de COVID-19 la SCJU Sibiu, a fost ultimul aparat liber găsit în Lituania şi adus ulterior în România.
"Este de remarcat efortul colegilor de la Achiziţii, care s-au organizat exemplar şi care de multe ori ne-au atras atenţia asupra prioritizării achiziţiilor în funcţie de evoluţia pe care ei au observat-o pe piaţă. Aşa am 'arvunit' iniţial ultimul aparat RT PCR,care mai era liber pe piaţă în Lituania, care ulterior a fost plătit direct de către CON-A", a explicat Florin Grosu.
Cel mai fericit moment din ultimele trei luni pentru directorul medical de la SCJU Sibiu a fost cel în care a avut teste pentru pacienţii cu COVID.
"Cel mai fericit a fost momentul în care am primit primele teste de extracţie şi colegii de la Laboratorul de biologie moleculară au început să lucreze şi au dat primele rezultate, am ştiut că vom avea independenţă diagnostică", a arătat Florin Grosu.
SCJU Sibiu are două aparate de testare moleculară pentru depistarea noului coronavirus, ceea ce înseamnă posibilitatea de a efectua 400 de teste, zilnic, potrivit celor mai recente informaţii furnizate de către Consiliul Judeţean. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins
Galați: Premieră la Spitalul Județean - recuperare neurologică după AVC prin stimulare magnetică transcraniană
Pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC) pot beneficia, în premieră, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați de programe personalizate de recuperare neurologică prin stimulare magnetică transcraniană (rTMS), cu ajutorul unui aparat achiziționat de Consiliul Județean, a anunțat, vineri, președintele instituției, Costel Fotea.
Galați: CJ a lansat proiectul noului Ambulatoriu al Spitalului Municipal Tecuci, în valoare de peste 43 milioane lei
Consiliul Județean Galați a lansat, joi, proiectul de construire a unui nou corp medical pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal 'Anton Cincu' din Tecuci, investiție în valoare de 43,3 milioane de lei, finanțată prin Programul Sănătate, informează instituția într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, n
Conferință internațională despre rolul farmaciei și al farmaciștilor în viața oamenilor, organizată de AFFR și FPFR
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR), sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România, organizează pe 20 octombrie conferința internațională 'Farma Conect - Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate'. Potrivit unui c
Iași: Bărbat adus la UPU cu o temperatură corporală de 40 de grade
Un bărbat a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului 'Sf. Spiridon' Iași, după ce a fost găsit în casă cu o temperatură corporală de 40 de grade. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul locuia într-o casă neventilată și, cel mai probabil, a lucrat în căld
Ministerul Sănătății: Peste 400 de persoane - evaluate medical în cazul centrelor din județul Bihor
Ministerul Sănătății a transmis, miercuri, că peste 400 de persoane au fost evaluate medical și logistic în urma acțiunii procurorilor DIICOT într-un dosar privind exploatarea unor persoane vulnerabile în scopul obținerii de foloase materiale, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate. Potrivit unui comunicat al M
Spitalul Municipal Sibiu obține prima finanțare pentru un proiect de cercetare, în parteneriat cu Politehnica București
Spitalul Municipal Sibiu a obținut prima finanțare din istoria sa, prin platforma STEP, pentru proiectul de cercetare 'Platformă portabilă pentru analiza in vitro a unui număr mare de antigeni, anticorpi și secvențe de material genetic', a anunțat miercuri, pe Facebook, managerul unității medicale, Ștefania Șerban. 'Astăzi am bucur
Brăila: DSP infirmă suspiciunea de toxiinfecție alimentară de la Creșa nr. 4; trei copii, diagnosticați cu norovirus
Suspiciunea de toxiinfecție alimentară apărută pe 18 iunie la Creșa nr. 4 din municipiul Brăila, după ce 12 copii au ajuns la unități medicale din Brăila și Galați cu simptome digestive, nu s-a confirmat în urma anchetei epidemiologice desfășurate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), trei dintre copii fiind diagnosticați cu enteroviroză cu norovirus, informea
Iași: Un bărbat aflat în drum spre un consult medical, resuscitat după trei stopuri cardio-respiratorii
Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Bârlad, a fost resuscitat de medici după ce a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, primul chiar într-un taxi, în zona Râpa Galbenă din Iași. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul venise cu trenul la Iași pentru o programare la Secția de Gastroen
Bihor: Spitalul Județean, dotat cu tehnologia Verti Goggles pentru diagnosticul vertijului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a devenit primul și singurul centru medical din județ dotat cu sistemul Verti Goggles, o tehnologie de ultimă generație destinată diagnosticului complex al vertijului și al afecțiunilor vestibulare, a informat, marți, conducerea unității sanitare. Potrivit unui comunicat de presă, noua investiție face parte din procesu
Botoșani: Bărbați duși în comă la spital din cauza caniculei
Două persoane au fost duse în comă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, ca urmare a hipertermiei cauzate de temperaturile caniculare, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani, Carmen Răgoșcă. Potrivit oficialului SJA, cei doi bărbați aveau o temperatură a c












