Fotbal/Coronavirus: RB Salzburg a câştigat Cupa Austriei
Echipa de fotbal RB Salzburg a câştigat Cupa Austriei învingând cu 5-0, vineri seara, în finală, formaţia de ligă secundă, Austria Lustenau, meci care a marcat repornirea sezonului competiţional în această ţară după suspendarea din martie, în contextul pandemiei de coronavirus.
Meciul s-a disputat fără spectatori pe stadionul din oraşul Klagenfurt.
RB Salzburg a câştigat trofeul pentru a şaptea oară.
Campionatul de fotbal al Austriei va fi reluat pe 2 iunie, conform Ligii austriece. ''Este un pas mare pentru noi toţi, e important ca mingea să se rostogolească din nou pe teren'', declara directorul executiv al ligii austriece de fotbal, Christian Ebenbauer, la finalul unei reuniuni cu cluburile din primul eşalon.
Meciurile se vor desfăşura cu porţile închise, la fiecare trei zile, pentru a recupera întârzierea şi a termina sezonul în prima săptămână din iulie, a precizat oficialul.
Bundesliga austriacă mai are de disputat zece etape din acest sezon, lider fiind LASK Linz, cu un avans de trei puncte faţă de a doua clasată, RB Salzburg, campioana din ultimii şase ani.
Jucătorii vor trebuie să se supună regulat testelor de depistare a virusului. În caz de rezultat pozitiv, un membru al echipei va fi pus în izolare timp de 14 zile, iar restul echipei va fi testat din nou.
Austria, ţară cu 8,8 milioane de locuitori, a fost una dintre primele, la mijlocul lunii aprilie, care a relaxat măsurile de izolare şi nu a cunoscut până acum o creştere a numărului de infecţii după relaxare. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dãdârlat)
Sursa foto: FC Red Bull Salzburg / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Final de sezon pentru Tadej Pogacar, după accidentul din Turul Spaniei
Ciclistul sloven Tadej Pogacar nu va mai reveni în competiție în acest sezon, alegând în schimb să se 'concentreze pe deplin asupra recuperării' după operația la claviculă, impusă de o căzătură suferită în timpul Turului Spaniei (La Vuelta), a anunțat, sâmbătă, echipa UAE Team Emirates, citată de AFP. 'În u
Fotbal: Liverpool, la prima victorie a sezonului în Premier League
FC Liverpool a obținut, vineri, prima victorie a sezonului în Premier League, impunându-se cu scorul de 2-0 pe terenul lui Ipswich, într-un meci din etapa a 3-a în cursul căruia a debutat și noua sa vedetă, francezul Bradley Barcola, informează AFP. Atacantul, transferat de la Paris Saint-Germain pentru o sumă de 145 de milioane euro (i
Fotbal: Genoa a fost surclasată de Como, noul lider din Serie A
Genoa, echipa patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a suferit o înfrângere categorică pe propriul teren, fiind învinsă cu scorul de 4-1 de Como, vineri, în primul meci al etapei a 3-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Martin Baturina (min.25), Assan
Fotbal: Real Madrid, la prima înfrângere a sezonului în La Liga; Mbappe a ratat un penalty
După ce a câștigat primele trei meciuri din La Liga, echipa Real Madrid antrenată de Jose Mourinho a suferit, vineri, prima înfrângere a sezonului în deplasare, pe terenul lui Real Betis Sevilla (0-1), într-o partidă spectaculoasă și tensionată din etapa a 4-a, marcată de un penalty ratat de Kylian Mbappe în prelungiri, informează AFP.
Fotbal: PSG, învinsă de AS Monaco în Ligue 1
Paris Saint-Germain, aflată încă în căutarea primei victorii în Ligue 1, rămâne vulnerabilă în defensivă în acest început de sezon și a pierdut, vineri, în fața lui AS Monaco, cu scorul de 1-2, liderul solitar al campionatului francez de fotbal, într-un meci din etapa a 3-a, informează AFP. Pentru primul să
Tenis: Surorile Williams, învinse în primul tur la dublu la US Open
Surorile Venus și Serena Williams au suferit, vineri, o înfrângere la limită în primul tur al probei de dublu feminin de la US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, pierzând cu 6-3, 6-7 (8/6), 7-6 (10/7) în fața perechii formate din taiwaneza Hao-Ching Chan și canadianca Maya Joint, la revenirea lor la New York în calitate de echipă, relat
Fotbal: Antrenorul Luis Enrique și-a prelungit contractul cu PSG până în 2030
Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique, și-a prelungit contractul până în 2030, la fel ca jucătorii Fabian Ruiz (până în 2028), Willian Pacho și Joao Neves (până în 2031), a anunțat clubul parizian vineri, citat de AFP. După prezentarea noilor achiziții pe stadionul Parc des Princes (Akliouche, Torres
Tenis: Carlos Alcaraz, în optimile de finală la US Open
New York, 5 sep /Agerpres/ - Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, nr.3 mondial și deținătorul titlului, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem din acest an, după un meci dificil împotriva chinezului Wu Yibing (113 ATP), impunându-se cu 6-3, 6-4, 6-1, informează AFP. Alcaraz îl va &
Tenis: Americanca Jessica Pegula, adversara Soranei Cîrstea în optimi la US Open
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, nr. 3 mondial, aflată în cursa pentru fotoliul de lider mondial, cu condiția să câștige turneul, a fost nevoită să depună efort pentru a accede în optimile de finală la US Open, după un prim set modest în fața canadiencei Leylah Fernandez (33 WTA), finalistă a turneului de la Flushing Meadows în 2021
Gimnastică aerobică: Șapte calificări românești în finale, după prima zi a Mondialelor de cadeți și juniori
Sportivii români au reușite șapte calificări în finale, vineri, în prima zi a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică pentru cadeți și juniori de la Pamplona (Spania). La cadeți, doi români s-au calificat în finala de la individual masculin, Radu-Ștefan Perețeanu, cu a treia notă din calificări, 17,650 punct
Judo: Isabel Bob, învinsă în optimi la Europenele de juniori
Sportiva română Isabel Bob a fost învinsă în optimile cat. 70 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo pentru juniori de la Podgorica (Muntenegru). Bob a debutat cu o victorie în fața bosniacei Una Micic, dar a fost învinsă în optimi de rusoaica Eva Ognivova. Tot la cat. 70 kg, Anamaria Su
Fotbal: Egnatia continuă parcursul perfect în campionatul Albaniei
Egnatia, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, are un parcurs perfect în campionatul de fotbal al Albaniei, după ce a învins-o pe Skenderbeu cu scorul de 2-1, vineri seara, pe teren propriu, în etapa a treia. Belgianul Alessandro Albanese (14) a deschis scorul pentru campioni, dar egipteanul
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat fără emoții în optimi la US Open
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe italianca Jasmine Paolini cu 6-3, 6-3, vineri, la New York. Cîrstea (36 de ani, 17 WTA) a obținut victoria după o oră și 15 minute. R
Fotbal: Massimiliano Allegri, antrenorul lui Napoli, este 'un învingător', a spus Cristian Chivu (Inter)
Antrenorul echipei Inter Milano, Cristian Chivu, l-a lăudat pe omologul său de la Napoli, Massimiliano Allegri, înaintea derby-ului din Serie A programat sâmbătă, românul recunoscând că nerazzurri au de învățat de la experimentatul tehnician, scrie site-ul Football Italia. Inter a început sezonul cu șase pun
Fotbal: Julian Alvarez va fi în lotul lui Atletico Madrid pentru meciul cu Bilbao
Fotbalistul argentinian Julian Alvarez va reveni în lotul echipei Atletico Madrid pentru meciul din La Liga împotriva lui Athletic Bilbao, după ce tentativa sa eșuată de a pleca a servit drept 'lecție', a declarat antrenorul Diego Simeone, citat de BBC. Atacantul în vârstă de 26 de ani a absentat de la două ședi














