Fotbal/Coronavirus: Cluburile din primele două ligi valorice din Spania pot reveni la antrenamentele colective
Cluburile din primele două ligi valorice de fotbal din Spania pot reveni de luni la antrenamentele colective, a anunţat sâmbătă La Liga, notează Reuters.
"Cluburile vor putea începe antrenamentele colective de la 1 iunie, după ce guvernul de la Madrid a decis o continuare a relaxării măsurilor impuse în condiţiile pandemiei de coronavirus'', a informat La Liga.
Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, şi-a exprimat, vineri, speranţa că actualul sezon va putea fi reluat pe 11 iunie, pentru disputarea ultimelor 11 etape de campionat.
"Vom începe, dacă Dumnezeu doreşte, pe 11 iunie. Să sperăm că Madridul şi Barcelona vor trece la Faza a 2 a relaxării. Sunt peste 130 de persoane din LaLiga care lucrează pentru ca totul să poată fi făcut într-o formă nouă. Călătorii, organizare, totul. Suntem pregătiţi", a declarat Tebas cu ocazia unui forum virtual organizat de publicaţia sportivă madrilenă.
Preşedintele La Liga a mai explicat, de asemenea, că forul pe care îl conduce analizează mai multe opţiuni pentru a compensa absenţa publicului din tribune, în timpul meciurilor, care se vor disputa cu porţile închise.
Tebas a precizat că se testează în prezent posibilitatea ca, "la nivel audiovizual telespectatorul să poată alege două imagini: cea reală şi cea cu un public şi cu un sunet virtualizat".
"În Bundesliga au ales sunetul virtual cu foarte mult succes şi lucrăm la oferirea acestei opţiuni. Suntem în teste, dar punerea sa în practică costă mai mult. Vrem să le oferim fanilor alternativa: tăcerea sau virtualizarea tribunelor. Testele pe care l-am văzut sunt interesante şi atrag multă atenţie, dar vom avea ambele opţiuni", a mai spus preşedintele Ligii spaniole de fotbal. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață
Fotbal: Lionel Messi a câștigat din nou Gheata de Aur în MLS
Lionel Messi, fotbalistul argentinian al echipei americane Inter Miami, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Gheata de Aur în MLS, sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat, la finalul căreia deținătoarea titlului a încheiat pe locul al doilea în Conferința de Est, transmite AFP. Messi nu a marcat &i
Baschet - NBA: San Antonio Spurs, la a opta victorie consecutivă
San Antonio Spurs a obținut sâmbătă a opta victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu scorul de 125-103 în fața lui Portland Trail Blazers, datorită unui nou meci foarte bun al lui Victor Wembanyama, informează AFP. Wembanyama a înscris 29 de puncte în 24 de m
Fotbal: PSG, victorie la limită în Ligue 1 în fața lui Troyes
Paris Saint-Germain a obținut o victorie la limită în fața nou-promovatei Troyes (1-0) — suficientă, totuși, pentru a-și consolida poziția în fruntea campionatului de fotbal al Franței — sâmbătă, pe Parc des Princes, în cadrul etapei a 10-a, informează AFP. Un gol cu capul marcat de fundașul Ilia Zabarn&icir
Fotbal: Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în China cu Dalian Yingbo
Mijlocașul român Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în Superliga chineză de fotbal (CSL) cu Dalian Yingbo, cupă ce a învins-o pe Tianjin Tiger cu 3-1, iar fostul lider Chengdu Rongcheng a pierdut cu 2-3 în deplasare cu Shandong Taishan, duminică, în ultima etapă. Mingrui Yang (5), Jintao Liao (70)
Fotbal: Manchester City a suferit a treia înfrângere consecutivă în Premier League
Manchester City, trădată din nou de defensivă, a suferit sâmbătă a treia înfrângere consecutivă în Premier League, pe terenul codașei Nottingham Forest (1-3), o serie slabă de care profită liderul campionatului, Arsenal, relatează AFP. După zece etape, Manchester City (locul 2, 21 de puncte) se află acum la șase puncte
Fotbal - La Liga: Real Madrid, victorie la scor, într-o zi marcată de omagii aduse lui Jesus de Miguel
Învingătoare cu 3-0 la Valencia sâmbătă, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei, Real Madrid a ajuns, cel puțin temporar, la egalitate cu marea sa rivală, FC Barcelona, în fruntea clasamentului din La Liga, într-o zi marcată de omagii aduse atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, care a încetat din viață marți, r
Tenis: Elena Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras sâmbătă de la Turneul Campioanelor, prestigioasa competiție de final de an la care participă cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP. 'Îmi pare foarte rău să-mi informez fanii că, din păcate, tr
Auto - F1: Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei
Britanicul Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, care va avea loc duminică la Sao Paulo, în urma unei sesiuni de calificări perturbate sâmbătă de ploi torențiale, informează AFP. Campionul mondial din 2025 va lua startul alături de proaspătul campion din 2026, italianul
VIDEO Fotbal: Daniel Dos Santos a marcat cel mai frumos gol al etapei a treia din Conference League
Daniel Dos Santos, care a închis tabela în partida FC Lugano - FK Kauno Zalgiris 3-0, joi seara, a fost desemnat laureatul anchetei pentru cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției de fotbal Conference League, pe site-ul UEFA. Dos Santos a marcat cu un șut din careu, după ce a jonglat cu mingea de trei ori.
VIDEO Auto - F1: Verstappen, cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente din Brazilia
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a reușit cel mai bun timp din cea de-a treia și ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, sâmbătă, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, transmite AFP. După ce a fost al treilea în














