Coronavirus: 1.297 de decese în SUA în ultimele 24 de ore (Johns Hopkins)
Statele Unite au înregistrat joi 1.297 de decese provocate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit bilanţului zilnic prezentat de Universitatea Johns Hopkins joi, la ora locală 20:30 (vineri 00:30 GMT), informează AFP.
Acestea urcă la 101.573 numărul total al deceselor înregistrate în această ţară, de departe cea mai afectată de pandemie, după ce pragul simbolic de 100.000 de morţi fusese depăşit cu o zi înainte.
După ce a postat pe Twitter de peste 40 de ori pe alte subiecte de la depăşirea acestui prag, fără a face aluzie la acesta, preşedintele american Donald Trump şi-a prezentat joi condoleanţele rudelor celor care au murit în urma contractării virusului.
De la anunţarea primului deces provocat de COVID-19 la sfârşitul lunii februarie, Statele Unite au înregistrat peste 1,7 milioane de infectări cu noul coronavirus, potrivit bilanţului actualizat de Universitatea Johns Hopkins.
Experţii, printre care imunologul Anthony Fauci, consilier la Casa Albă, sunt însă de acord că aceste bilanţuri oficiale ar putea fi sub cifrele reale.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.