logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

OMS: Numărul deceselor înregistrate din martie în Europa este peste media obişnuită din cauza COVID-19

Image

Un număr de aproximativ 159.000 de decese suplimentare faţă de cât ar fi fost de aşteptat în mod obişnuit a fost înregistrat de la începutul lunii martie în 24 de ţări europene, a declarat joi un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a spus că o "proporţie semnificativă" a creşterii este legată de COVID-19, potrivit Reuters.

Până acum, peste două milioane de persoane din Europa s-au infectat cu noul coronavirus, în creştere cu 15% în ultimele două săptămâni, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Rusia, Turcia, Belarus şi Marea Britanie, au spus oficiali ai OMS din Europa, într-o videoconferinţă. Peste 175.000 de persoane au murit.

Deşi datele pentru decesele suplimentare iau în considerare toate cauzele mortalităţii, Katie Smallwood, reprezentantă a OMS pentru situaţii de urgenţă, a spus că perioada în care s-au înregistrat, când mii de persoane au murit la terapie intensivă în locuri din nordul Italiei, Franţa, Spania şi Marea Britanie, indică impactul letal al COVID-19.

"Am văzut foarte clar că vârful mortalităţii suplimentare corespunde în respectivele ţări cu vârful transmiterii COVID-19", a declarat ea presei.

"Acest lucru este un bun indiciu că o proporţie semnificativă din numărul suplimentar de decese este legată şi cauzată de COVID-19", a mai spus reprezentanta OMS.

Katie Smallwood a declarat că ţări precum Germania, Elveţia şi altele care relaxează restricţiile, inclusiv asupra barurilor, cluburilor şi altor locuri de socializare, trebuie să aibă mai întâi sisteme solide de detectare, de testare şi de monitorizare, pentru a putea să prevină un potenţial 'al doilea val' epidemic.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie