VIDEO Coronavirus/Dancă - campania în media de informare: 900 de cereri depuse; termen prelungit de clarificare a documentelor
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat, în şedinţa de Guvern de miercuri, că au fost înregistrate aproximativ 900 de cereri din partea canalelor media în vederea participării la campania de informare publică cu privire la regulile de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19 şi măsurile necesare pentru reluarea activităţilor în domeniul social şi economic şi a propus modificarea OUG 63 în sensul acordării unui termen de 10 zile pentru clarificarea documentelor depuse.
"La termenul de finalizare a perioadei de înregistrare a fost înregistrat un număr de aproximativ 900 de cereri pentru diverse canale media de participare la această campanie de informare, însă, ca urmare a modalităţii de completare a cererilor de participare şi a documentaţiilor necesare, se impune prelungirea termenului pentru clarificarea documentelor depuse. (...) Cei care îndeplinesc condiţiile vor putea semna contractele pentru a participa la campanie, iar cei care au documentaţia incompletă sau nu au depus documentele justificative cerute de textul ordonanţei de urgenţă vor avea un termen, dacă sunteţi de acord să propunem o modificare a OUG 63, de 10 de zile pentru clarificarea documentaţiei depuse", a afirmat Dancă.
Premierul Ludovic Orban s-a declarat de acord, cu condiţia ca în această perioadă să înceapă semnarea contractelor, în vederea derulării campaniei.
"Sunt de acord cu o singură condiţie. Ca în acest termen de 10 zile - pentru că noi trebuie să semnăm contractele - să începem campania. Gândiţi-vă că avem o mulţime de informaţii publice de transmis către cetăţeni şi întârzierea foarte mult a procedurii de semnare a contractelor întârzie începerea campaniei. Dar aici trebuie să avem garanţia faptului că au capacitatea să prezinte toate documentele în conformitate cu prevederile ordonanţei", a spus Orban.
Dancă a replicat că în multe situaţii este vorba despre "chestiuni procedurale minore" care pot fi rezolvate într-un timp foarte scurt.
"Chestiuni legate de certificatul de înregistrare de la Registrul comerţului, care lipseşte în mare parte la solicitanţi, o chestiune care poate fi rezolvată rapid", a exemplificat el.
Guvernul a adoptat, pe 30 aprilie, o ordonanţă de urgenţă prin care se alocă 200.000.000 lei pentru derularea, pe o perioadă de patru luni, prin intermediul mass-media, a unei campanii de informare a cetăţenilor cu privire la regulile de protecţie sanitară ce trebuie respectate, cât şi măsurile necesare pentru reluarea activităţilor în domeniul social şi economic. Dancă a precizat la momentul respectiv că 47% din acest buget este alocat pentru desfăşurarea campaniei la televiziunile naţionale, iar restul de 53% pentru celelalte medii de comunicare - presă tipărită, online, locală, regională sau pentru staţii tv şi radio locale şi regionale. Campania urmează să se desfăşoare printr-o aplicaţie informatică, fiind publicat şi raportul cu sumele alocate pentru fiecare furnizor media. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, imagine: Guvernul României, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Guvernul dezbate un act normativ pentru îmbunătăţirea reglementării Programului IMM Invest
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














