Sibiu: Reluarea operaţiilor pentru pacienţii fără COVID-19, prioritară în cel mai mare spital public
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu fac eforturi pentru reluarea operaţiilor pentru pacienţii care nu au COVID-19, în condiţiile în care această unitate este singura în care sunt trataţi bolnavii adulţi infectaţi cu noul coronavirus, a precizat marţi, pentru AGERPRES, directorul medical al instituţiei, Florin Grosu.
În prezent, bolnavii care nu au COVID-19 şi care trebuie operaţi sunt internaţi la Spitalul Militar.
"Intenţionăm să modificăm o parte din structura spitalului astfel încât cea mai mare parte a lui să rămână funcţională. În momentul de faţă, întreg colectivul spitalului nostru doreşte ca acesta să-şi reia activitatea, prioritare sunt secţiile chirurgicale şi ulterior toate celelalte", a explicat Florin Grosu.
Potrivit acestuia, deja se modifică sistemul de primire a urgenţelor medicale, în aşa fel încât să se reducă la maxim riscul de a fi infectat încă de la intrarea în spital.
"Intenţionăm să aducem modificări pentru sistemul tampon al UPU, dar şi pentru Secţia Infecţioase prin organizarea unui compartiment individual de Terapie Intensivă. Aceste modificări vor fi posibile lucrând în colaborare cu DSP-ul şi prin modificarea unor acte normative legislative. De asemenea, trebuie să evaluăm şi posibilităţile financiare de care dispunem. Până acum am beneficiat de implicarea financiară a CJ, a societăţii civile (sprijinul lor financiar fiind deosebit de important, dar mai ales implicarea lor afectivă a mobilizat, încurajat şi susţinut emoţional personalul nostru, mai ales în perioada de debut a măsurilor luate pentru combaterea pandemiei", a arătat Florin Grosu.
În prezent, pacienţii cu COVID-19 din judeţ sunt trataţi în trei spitale din municipiul Sibiu: copiii la Spitalul Clinic de Pediatrie, cea mai mare parte a adulţilor la Spitalul Judeţean şi o parte dintre pacienţi la Spitalul de Pneumoftiziologie. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins
Galați: Premieră la Spitalul Județean - recuperare neurologică după AVC prin stimulare magnetică transcraniană
Pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC) pot beneficia, în premieră, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați de programe personalizate de recuperare neurologică prin stimulare magnetică transcraniană (rTMS), cu ajutorul unui aparat achiziționat de Consiliul Județean, a anunțat, vineri, președintele instituției, Costel Fotea.
Galați: CJ a lansat proiectul noului Ambulatoriu al Spitalului Municipal Tecuci, în valoare de peste 43 milioane lei
Consiliul Județean Galați a lansat, joi, proiectul de construire a unui nou corp medical pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal 'Anton Cincu' din Tecuci, investiție în valoare de 43,3 milioane de lei, finanțată prin Programul Sănătate, informează instituția într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, n
Conferință internațională despre rolul farmaciei și al farmaciștilor în viața oamenilor, organizată de AFFR și FPFR
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR), sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România, organizează pe 20 octombrie conferința internațională 'Farma Conect - Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate'. Potrivit unui c
Iași: Bărbat adus la UPU cu o temperatură corporală de 40 de grade
Un bărbat a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului 'Sf. Spiridon' Iași, după ce a fost găsit în casă cu o temperatură corporală de 40 de grade. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul locuia într-o casă neventilată și, cel mai probabil, a lucrat în căld
Ministerul Sănătății: Peste 400 de persoane - evaluate medical în cazul centrelor din județul Bihor
Ministerul Sănătății a transmis, miercuri, că peste 400 de persoane au fost evaluate medical și logistic în urma acțiunii procurorilor DIICOT într-un dosar privind exploatarea unor persoane vulnerabile în scopul obținerii de foloase materiale, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate. Potrivit unui comunicat al M
Spitalul Municipal Sibiu obține prima finanțare pentru un proiect de cercetare, în parteneriat cu Politehnica București
Spitalul Municipal Sibiu a obținut prima finanțare din istoria sa, prin platforma STEP, pentru proiectul de cercetare 'Platformă portabilă pentru analiza in vitro a unui număr mare de antigeni, anticorpi și secvențe de material genetic', a anunțat miercuri, pe Facebook, managerul unității medicale, Ștefania Șerban. 'Astăzi am bucur
Brăila: DSP infirmă suspiciunea de toxiinfecție alimentară de la Creșa nr. 4; trei copii, diagnosticați cu norovirus
Suspiciunea de toxiinfecție alimentară apărută pe 18 iunie la Creșa nr. 4 din municipiul Brăila, după ce 12 copii au ajuns la unități medicale din Brăila și Galați cu simptome digestive, nu s-a confirmat în urma anchetei epidemiologice desfășurate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), trei dintre copii fiind diagnosticați cu enteroviroză cu norovirus, informea
Iași: Un bărbat aflat în drum spre un consult medical, resuscitat după trei stopuri cardio-respiratorii
Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Bârlad, a fost resuscitat de medici după ce a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, primul chiar într-un taxi, în zona Râpa Galbenă din Iași. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul venise cu trenul la Iași pentru o programare la Secția de Gastroen
Bihor: Spitalul Județean, dotat cu tehnologia Verti Goggles pentru diagnosticul vertijului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a devenit primul și singurul centru medical din județ dotat cu sistemul Verti Goggles, o tehnologie de ultimă generație destinată diagnosticului complex al vertijului și al afecțiunilor vestibulare, a informat, marți, conducerea unității sanitare. Potrivit unui comunicat de presă, noua investiție face parte din procesu












