Mai multe asociaţii solicită Guvernului organizarea în condiţii de siguranţă a examenelor naţionale
Reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor şi ai cadrelor didactice solicită Guvernului organizarea în condiţii de siguranţă a examenelor naţionale - Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
Potrivit acestora, anularea examenelor naţionale şi, implicit, echivalarea lor "nu reprezintă o soluţie care să vină cu adevărat" în sprijinul beneficiarilor primari ai educaţiei.
"Într-un sistem de învăţământ preuniversitar, în care procesul de evaluare nu este unul unitar, existând o serie de discrepanţe, nu doar între unităţile de învăţământ, ci chiar între clasele din cadrul aceleiaşi şcoli, mediile obţinute pe parcursul anilor nu pot substitui examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că o serie de cadre didactice din învăţământul preuniversitar continuă să folosească notarea drept un mijloc de coerciţie. Anularea sau amânarea nejustificată a examenului de Bacalaureat este o măsură fără precedent, care ar presupune acordarea diplomelor de Bacalaureat pentru toţi elevii, absolvenţi ai ciclului liceal, care au media generală din anii de studiu mai mare decât 6. Aşadar, având în vedere argumentele menţionate mai sus, în momentul de faţă nu există posibilitatea ierarhizării elevilor în baza acestor medii. De asemenea, această măsură ar fi discriminatorie faţă de toţi deţinătorii unei diplome de Bacalaureat care au susţinut acest examen în perioada 2011 - 2019, inclusiv", afirmă reprezentanţii mai multor organizaţii.
Potrivit acestora, un alt argument care susţine importanţa organizării examenului de Bacalaureat este faptul că există "riscul major de a fi întreruptă măsura protecţiei speciale" pentru copiii abandonaţi, întrucât diploma reprezintă o condiţie pentru această măsură, aşa cum relevă articolul 55, alineatul 2 din Legea 272/2004.
"În spiritul echităţii şi al garantării principiului egalităţii de şanse, se impune organizarea examenului de Bacalaureat, pentru a-i proteja şi pe elevii care au optat pentru studiul în străinătate, diploma de Bacalaureat reprezentând o condiţie esenţială în acest proces de admitere. (...) În momentul de faţă, se impune organizarea unei evaluări standardizate, care să certifice competenţele elevilor la finalul unui ciclu de studii şi accederea într-un ciclu superior", precizează sursa citată.
Mesajul către Guvern este transmis de Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov, Asociaţia Vâlceană a Elevilor, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ), Organizaţia Salvaţi Copiii România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater". AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori 2026, care s-a desfășurat în perioada 1-8 noiembrie la Ubon Ratchathani, Thailanda, și la care au participat reprezentanți din 25 de țări, a anunțat, duminică, Ministerul Educației și C
VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație
Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.
Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor
Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.
Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație
RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului
În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'
UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie
Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești
Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de
MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.
Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință
Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d
Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul
Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin
Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u










