logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Franţa instituie carantina la domiciliu pentru persoanele venite din Regatul Unit şi Spania, ca măsură de reciprocitate

Image

Franţa va institui carantina la domiciliu pentru 14 zile în cazul persoanelor venite din Spania şi Regatul Unit, ca răspuns după măsura similară luată de aceste două ţări pentru persoanele revenite dintr-o călătorie internaţională în vederea prevenirii apariţiei de noi cazuri de COVID-19 importate, relatează sâmbătă agenţiile AFP şi DPA.

''Luăm act de decizia guvernului britanic şi o regretăm'', a reacţionat pentru AFP Ministerul francez de Interne, în urma anunţului autorităţilor de la Londra despre auto-izolarea obligatorie la domiciliu timp de 14 zile pentru aproape toate persoanele venite în Regatul Unit dintr-o călătorie internaţională începând cu data de 8 iunie. ''Franţa este pregătită să instituie o măsură de reciprocitate imediat ce dispoziţia va intra efectiv în vigoare de partea britanică'', mai menţionează acelaşi minister.

Franţa anunţase anterior aplicarea măsurii ''carantinei voluntare'' începând de luni pentru persoanele venite din Spania, ţară care de asemenea a instituit carantina la domiciliu în cazul persoanelor venite din străinătate.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
 

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie