PMB: Peste 3.000 de bucureşteni s-au înscris să fie testaţi pentru noul coronavirus
Peste 3.000 de bucureşteni s-au înscris să fie testaţi pentru noul coronavirus în primele ore după lansarea platformei, în cadrul programului "Testăm pentru Bucureşti", informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
PMB a recomandat bucureştenilor să nu utilizeze adrese de e-mail de pe yahoo.com în vederea înscrierii.
"În urma sesizărilor celor care au aplicat pe această platformă, dar nu au primit confirmarea înscrierii, recomandăm evitarea utilizării adreselor de e-mail de pe yahoo.com, pentru că acestea fie ajung cu întârziere, fie sunt trimise direct în spam. Cei care s-au înscris deja cu o adresă de yahoo sunt rugaţi să se reînscrie, cu o altă adresă de e-mail", a precizat Primăria Capitalei.
Edilul general, Gabriela Firea, a apreciat că numărul mare de voluntari înscrişi în acest program "într-un timp atât de scurt" confirmă faptul că bucureştenii aşteptau din partea autorităţilor o astfel de iniţiativă.
"Până acum, unităţile medicale testau doar persoanele cu simptome de infectare, iar cei asimptomatici nu aveau posibilitatea să afle dacă sunt sănătoşi sau nu. De aceea, Primăria Capitalei oferă posibilitatea bucureştenilor să se testeze, gratuit, printr-un simplu exudat nazofaringian. Vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR, cele mai utilizate la ora actuală pe plan mondial pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceste teste vor fi prelucrate de nouă unităţi medicale de stat şi private, cu 36 de puncte de recoltare, afiliate acestui proiect", a declarat edilul general.
Aplicaţia oficială este funcţională începând de vineri, ora 13.00, la adresa: http://testampentrubucuresti.assmb.ro/. Bucureştenii vor completa o declaraţie ce cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere).
După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare. Fiecare participant înscris primeşte un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă. Testarea se va realiza în mod gratuit, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmează să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului, menţionează PMB. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.
Bihor: O singură ofertă pentru achiziția celor 14 tram-trenuri electrice în cel mai mare proiect al CJ
Consiliul Județean (CJ) Bihor a informat, marți, că a primit o singură ofertă la licitația pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice, precum și a serviciilor de mentenanță și reparații, în cadrul proiectului de conectare a municipiului Oradea cu localitățile din zona metropolitană, finanțat cu fonduri europene de peste 280 milioane de euro. Potrivit u
Mureș: Soluție de clasare în dosarul privind angajările din Primăria municipiului Târgu Mureș
Primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat luni clasarea dosarului penal privind angajările din administrația publică locală, deschis de Direcția Națională Anticorupție în perioada 2020-2021. 'După cinci ani, ancheta DNA în dosarul penal în care am avut calitatea de persoană vizată, alături de ma













