Coronavirus: Hidroxiclorochina şi clorochina, "nu aduc beneficii pacienţilor cu COVID-19" (studiu)
Nici clorochina şi nici hidroxiclorochina, un derivat al său, nu s-au dovedit eficiente împotriva COVID-19 în cazul pacienţilor spitalizaţi, aceste molecule crescând chiar riscul de deces şi de aritmie cardiacă, avertizează un studiu amplu publicat vineri în jurnalul ştiinţific The Lancet, care recomandă ca acestea să nu fie prescrise în afara studiilor clinice, informează agenţia AFP.
Cercetarea, realizată pe aproape 15.000 de pacienţi, este "primul studiu pe scară largă" care prezintă "dovezi statistice robuste" conform cărora aceste două tratamente despre care s-a scris mult în ultima vreme, "nu aduc beneficii pacienţilor cu COVID-19", a declarat autorul principal al lucrării publicată în prestigiosul jurnal medical, dr. Mandeep Mehra, citat într-un comunicat.
Aceşti pacienţi au primit patru combinaţii diferite bazate pe clorochină (un medicament contra malariei) şi hidroxiclorochină (prescrisă, de exemplu, în poliartrita reumatoidă), tratamentele fiind administrate singure sau în asociere cu un antibiotic din familia macrolidelor.
Studiul a analizat date de la aproximativ 96.000 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, internaţi în 671 de spitale între 20 decembrie 2019 şi 14 aprilie 2020, între timp externaţi sau decedaţi. Aproximativ 15.000 dintre aceştia au primit una dintre cele patru combinaţii (clorochină singură sau combinată cu antibiotic, hidroxiclorochină singură sau asociată cu acelaşi antibiotic), apoi aceste patru grupuri au fost comparate cu cei 81.000 de pacienţi din grupul de control cărora nu li s-a administrat acest tratament.
Drept rezultat, cele patru tratamente au fost asociate cu un risc de mortalitate mult mai mare în comparaţie cu grupul de control (care a fost de 9,3%) - 16,4% din decese în cazul clorochinei administrate singură, 22,2% în combinaţie cu antibioticul; 18% pentru hidroxiclorochină singură şi 23,8% când a fost utilizată în combinaţie cu acelaşi antibiotic.
Autorii estimează că riscul de deces este cu 34% până la 45% mai mare în cazul pacienţilor care urmează aceste tratamente în comparaţie cu pacienţii cu comorbidităţi, adică factori de risc.
De asemenea, autorii studiului au identificat aritmii cardiace grave mai frecvente la pacienţii care au primit clorochină sau hidroxiclorochină, în special în combinaţia hidroxiclorochină şi macrolide (8% dintre pacienţi faţă de 0,3% în grupul de control).
Riscul de aritmie ar fi de cinci ori mai mare în cazul aportului acestor două molecule, chiar dacă legătura cauză-efect nu este direct dovedită, au explicat autorii care au solicitat o confirmare "urgentă" prin studii clinice randomizate (pacienţi aleşi prin tragere la sorţi) înainte de orice concluzie.
Subliniind că studiile preliminare efectuate la scară redusă au "eşuat în a identifica dovezi solide ale unui beneficiu" al acestor două tratamente, "cunoaştem în prezent, odată cu studiul nostru, că şansele de a ameliora" starea pacienţilor cu COVID-19 "sunt destul de reduse', a scris dr. Frank Ruschitzka de la Spitalul Universitar din Zurich, coautor al studiului.
În timp ce mai multe ţări, precum Brazilia, mizează pe utilizarea clorochinei şi a substanţei derivate, această cercetare recomandă ca tratamentele să nu fie administrate în afara studiilor clinice.
Hidroxiclorochina este în prezent testată în cadrul mai multor studii clinice, inclusiv în studiul european "Discovery". AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei
O expediție de cercetare la care au participat oameni de știință de la Institutul pentru studii în domeniul climei, atmosferei și apei din cadrul Academiei Bulgare de Științe (BAS), de la Institutul de cercetări și tehnologie spațială din cadrul BAS, precum și de la Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski a studiat fluviul Dunărea în perioada în car
Un seism cu magntitudinea 5,7 în centrul Japoniei, soldat cu răniți
Un seism cu magnitudinea 5,7 a făcut peste 20 de răniți în primele ore ale dimineții în centrul Japoniei, potrivit autorităților și media locale, citate de AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 01:04 (16:04 GMT sâmbătă) la 40 de kilometri adâncime în vestul prefecturii Shizuoka, la aproximativ 200 km vest de To
SpaceX vrea să recupereze atât propulsorul, cât și capsula Starship în următorul zbor-test al rachetei sale
SpaceX va încerca să recupereze cu ajutorul unor brațe robotizate atât propulsorul Super Heavy, cât și capsula spațială Starship la finalul următorului zbor-test al rachetei sale uriașe, a anunțat vineri CEO-ul acestei companii americane, Elon Musk, citat de agenția de presă chineză Xinhua. 'Dacă ambele proceduri vor avea
Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa
Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este
Caracatițele folosesc două strategii pentru a se strecura prin spații înguste (studiu)
Caracatițele sunt faimoase pentru abilitatea lor de a se strecura prin spații extrem de înguste, iar oamenii de știință au descoperit acum mecanismele pe care aceste nevertebrate marine le folosesc: își organizează cele opt tentacule și trunchiul flexibil într-o succesiune de mișcări care se schimbă în funcție de dimensiunile deschizăturii, strategie
India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei
Un sit funerar din Siberia dezvăluie utilizarea străveche a canabisului ca substanță psihoactivă (studiu)
Un tumul funerar siberian aparținând civilizației străvechi a sciților, datând din urmă cu 2.800 de ani, a furnizat cea mai veche dovadă cunoscută până acum despre utilizarea canabisului pentru efectele sale psihoactive: oamenii de știință au descoperit semințe ale acestei planete printre obiecte funerare, precum și păr uman care prezintă urme ale c
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață (studiu)
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe 'Planeta Roșie', a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP. 'Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă,
Primele transplanturi renale din lume care utilizează un nou medicament antirespingere, realizate la Bologna
Primele transplanturi de rinichi din lume care utilizează un nou medicament antirespingere au fost realizate în orașul italian Bologna, informează miercuri agenția de presă ANSA. Pentru prima dată la nivel mondial, doi pacienți care aveau șanse aproape nule de a primi un organ compatibil au fost supuși cu succes unor transplanturi renale
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali













