Timiş: Persoanele vindecate de SARS-CoV-2, rechemate la Spitalul ''Victor Babeş'', pentru reevaluarea modificărilor pulmonare
Medicii Spitalului de Boli Infecţioase ''Victor Babeş'' din Timişoara îi vor rechema în următoarele săptămâni pe toţi pacienţii care au fost vindecaţi aici de SARS-CoV-2, dar care au avut o imagine radiologică pulmonară modificată la externare, pentru reevaluarea modificărilor pulmonare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, medicul Virgil Musta.
"Cei pe care i-am externat au avut afectare pulmonară, cu imagine modificată, şi-i vom rechema după o lună, pentru a le reevalua modificările pulmonare şi să vedem dacă-i introducem într-un program de kinetoterapie sau de recuperare respiratorie sau pe un program de fibroză. Pentru că se pare că SARS-CoV-2 dă o boală cronică cu dezvoltare de fibroză la nivel pulmonar şi atunci, cel puţin din timp, să-i introducem într-un program de recuperare. Totodată, urmărim şi o colaborare în vederea evaluării cardiovasculare a lor", a explicat dr. Virgil Musta.
Potrivit acestuia, numărul internaţilor cu coronavirus s-a redus la jumătate faţă de perioada de vârf şi speră ca după această relaxare şi intrarea masivă în ţară pe la vămile din vest, lumea să înţeleagă şi să fie în continuare precaută.
"Sunt convins că sunt şi mulţi care blamează măsurile (starea de urgenţă şi cea de alertă ridicată, n.r.) şi care parcă vor să crească din nou numărul de cazuri. Într-o săptămână, maximum două, vom vedea dacă numărul îmbolnăvirilor va creşte. Dacă apar mai multe focare, numărul bolnavilor va creşte în progresie geometrică", a punctat Musta.
În altă ordine de idei, Virgil Musta a adăugat că spitalul a primit, marţi, 110 paturi cu care au fost dotate toate saloanele, profitând că acum numărul internaţilor cu COVID este mult mai mic, investiţia fiind suportată din banii municipalităţii.
"Am mobilat deja saloanele cu cele 110 paturi. Am profitat de faptul că avem acum mai puţini pacienţi COVID şi i-am mutat din saloanele de la Infecţioase în saloanele de la Pneumologie, am igienizat toate saloanele, am făcut reparaţiile curente care mai erau necesare, am deratizat, am pus plase la geamuri împotriva ţânţarilor, am mai reparat instalaţia electrică acolo unde oamenii au distrus. Aceste paturi sunt mult mai performante decât cele pe care le-am primit noi în urmă cu doi-trei ani, pentru că au şi comandă automată pentru schimbarea poziţiei, a nivelului capului, de către pacienţi", a detaliat Musta.
Întrucât vechile paturi sunt relativ bune, ele vor fi donate Spitalului CFR şi altor spitale care nu au paturi sau care sunt deteriorate.
Până marţi seara, nu au mai fost raportate noi îmbolnăviri sau decese în judeţul Timiş, provocate de COVID-19, ci doar doi vindecaţi.
Totalul bolnavilor în această pandemie, care au fost internaţi în Spitalul "Victor Babeş" Timişoara, a fost de 568, cel al vindecaţilor a ajuns la 485 (85,4%), au decedat pe parcurs 47 de bolnavi (8,3%), iar acum mai sunt 36 de spitalizaţi (6,3%). AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' a lansat un program de screening al cancerului de col uterin
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a lansat un program de screening pentru cancerul de col uterin, bazat pe testarea HPV, adresat cu prioritate femeilor din grupuri vulnerabile. Proiectul este intitulat 'Controlul cancerului de col uterin prin acces echitabil la servicii de calitate: consolidare
Argeș: Laboratorul de Anatomie Patologică al SJU Pitești, dotat cu aparatură de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului
Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului, printr-un proiect cu finanțare europeană. 'Prin proiect au fost achiziționate 20 de echipamente ultraperformante. Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică plase
Sibiu: Ficatul și rinichii unui bolnav în moarte cerebrală, prelevate de medici din Cluj-Napoca
Ficatul și rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.
Robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, la Spitalul 'Burghele'
Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Theodor Burghele' din București lansează un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în special pacienților cu afecțiuni oncologice, precum cancerul de prostată sau tumorile renale, și celor care au nevoie de intervenții reconstructive ale căilor urinare, prin achiziționarea unui robot chirurgical nou, în cadrul unui
Bistrița-Năsăud: Fata de 18 ani, victimă a unui accident produs săptămâna trecută pe DN 17, a decedat la spital
Fata de 18 ani care era internată în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, în urma unui grav accident de circulație produs în urmă cu o săptămână pe D
Timiș: Congresul Internațional de Flebologie reunește, la Spitalul Județean, peste 350 de specialiști din țară și străinătate
Peste 350 de specialiști în flebologie din țară și străinătate participă, în perioada 14 - 17 octombrie, la Congresul Internațional Balkan Road to Le.G.athering World Congress, manifestare științifică de amploare dedicată flebologiei, o parte din activități desfășurându-se la Spitalul Județean Timișoara. Participanții vo
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean are un al doilea robot Da Vinci funcțional, de ultimă generație (GALERIE FOTO)
Cel de-al doilea robot chirurgical Da Vinci, de ultimă generație, cu care este dotat Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița va deveni funcțional în aceste zile, prima operație fiind programată vineri. Conducerea SCJU Bistrița, alături de președintele Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan,
Medicii solicită noului Guvern o distribuție echilibrată de personal în teritoriu și actualizarea remunerației gărzilor
Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată premierului desemnat, Luca Niculescu, și liderilor politici, includerea în programul de guvernare a unor măsuri privind distribuția echilibrată a medicilor la nivel național, actualizarea remunerației gărzilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și fi







