logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ordin privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie; copiii sub 5 ani, printre cei exceptaţi de la purtarea măştii

Imagine din galeria Agerpres

Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani sunt printre cei exceptaţi de la purtarea măştii, dar şi elevii şi studenţii în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare, prevede un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Afacerilor Interne.

"În funcţie de evaluarea riscului, efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii sau a medicului de medicină şcolară, după caz, pot exista unele excepţii, astfel: angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.); prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri; elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani", prevede documentul.

Ministrul Nelu Tătaru a aprobat Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al MAI privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă, informează un comunicat de presă.

Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei.

"Medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc şi vor emite recomandări privind necesitatea purtării măştii pentru angajaţi, iar responsabilul cu Securitatea şi Sănătatea în Muncă va face instruirea angajaţilor. (...) Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun", afirmă sursa citată.

Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă, iar pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).

MS precizează că, în cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu).

Documentul elaborat de către specialiştii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică prevede şi reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă.

Astfel, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.

Triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C); observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

Dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mari de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical: dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2; dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.

Pentru alte persoane decât personalul angajat este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate.

Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor. În acest caz, triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C); observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă; dacă temperatura înregistrată nu depăşeşte 37,3 C şi nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge.

Potrivit aceleiaşi surse, măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 08-11-2026 17:31

Iași: Transplanturi renale la 'Dr.C.I. Parhon'; la 2 ani, printre cei mai mici pacienți din literatura medicală

Mai multe echipe de medici de la Spitalul pentru Copii 'Sf. Maria' și Spitalul 'Dr. C.I. Parhon' au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 și 6 ani, după ce familia unui copil de un an și jumătate aflat în moarte cerebrală a trecut peste durerea pierderii și a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul

Sanatate 07-11-2026 17:10

Ministrul Sănătății: Laboratoarele vor fi obligate să afișeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afișeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât oamenii care au nevoie de acest gen de investigații să cunoască, dinainte, dacă acest serviciu medical trebuie plătit sau nu, a anunțat sâmbătă,

Sanatate 07-11-2026 16:49

Ministrul Sănătății: Cred că de săptămâna viitoare antidepresivele vor fi distribuite mai bine în farmacii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, că medicamentele necesare bolnavilor cu afecțiuni psihice vor fi mai bine distribuite în farmaciile din țară, începând de săptămâna viitoare, în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate de Agenția Națională a Medicamentului, s-a concluzionat că exi

Sanatate 07-11-2026 15:00

Cluj: Spitalul Pediatric Monobloc va primi o finanțare de 200 milioane euro, anunță ministrul Sănătății

Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca va primi o finanțare de aproximativ 200 de milioane de euro din partea Ministerului Sănătății, banii urmând să fie alocați la începutul anului viitor astfel încât să acopere costurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcție în cazul acestui spital regional de copii, a anunțat s&ac

Sanatate 06-11-2026 16:48

Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual

Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil

Sanatate 06-11-2026 14:53

Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare

Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici