logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Rusia renunţă la exerciţiile militare în apropierea frontierelor cu NATO în contextul COVID-19 (Lavrov)

Image

Armata rusă reduce anvergura exerciţiilor sale pe perioada pandemiei de COVID-19 şi nu planifică organizarea unor manevre în apropierea liniei de frontieră cu ţări membre ale NATO, a anunţat marţi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă RIA Novosti în pagina sa electronică.

"În perioada pe care o traversăm cu toţii, adică în perioada epidemiei de coronavirus, militarii noştri au anunţat că reduc amploarea exerciţiilor şi că nu planifică organizarea lor în apropierea liniei de contact cu Alianţa Nord-Atlantică", a declarat Lavrov în cursul unei videoconferinţe de presă.

În martie, viceministrul rus al apărării general-colonelul Aleksandr Fomin declarase într-un interviu acordat semioficiosului "Izvestia" că armata rusă încearcă să găsească "puncte de înţelegere" cu NATO.

"Din proprie iniţiativă, am încetat să mai desfăşurăm exerciţii militare în apropierea imediată a graniţelor Rusiei cu ţări occidentale. Avioanele noastre survolează Marea Baltică cu transponderele deschise. Facem dovada unei deschideri fără rezerve în desfăşurarea exerciţiilor militare", a afirmat Fomin, citat de grupul media RBK.

Problema avioanelor de vânătoare ruseşti care zboară cu transponderele oprite peste Marea Baltică în spaţiul aerian internaţional, în imediata apropiere a ţărilor baltice - Lituania, Letonia, Estonia, toate membre ale NATO şi unde Alianţa Nord-Atlantică efectuează misiuni de protejare a spaţiului lor aerian - au făcut obiectul mai multor controverse între NATO şi Moscova.

Totodată, cotidianul Izvestia susţine că Rusia menţine de două luni un moratoriu unilateral cu privire la organizarea de exerciţii militare, sugerând că iniţiativa Moscovei nu a găsit ecou în cadrul NATO, care a desfăşurat la 15 mai operaţiunea internaţională Open Spirit în Letonia, iar în iunie plănuieşte să organizeze exerciţii denumite Allied Spirit.

Cu toate acestea, avioanele ruseşti de vânătoare continuă să survoleze mările Baltică şi Neagră, zone de interes comun la graniţa dintre Rusia şi NATO. Potrivit agenţiei de presă Interfax, două bombardiere ruseşti de tipul Tu-22M3, cu autonomie mare de zbor, au efectuat marţi un zbor deasupra Mării Negre. "În cadrul acestei misiuni, bombardierele pe distanţe lungi au parcurs circa 4.500 de km şi s-au aflat în zbor peste cinci ore", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Apărării rus, citat de Interfax.

NATO ceruse anterior Rusiei să participe la actualizarea Documentului de la Viena, care defineşte măsuri de consolidare a încrederii, securităţii şi de reducere a ameninţărilor privind apariţia unor conflicte militare în regiunea ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), notează RIA Novosti şi Izvestia.

Documentul de la Viena a fost încheiat sub egida OSCE pentru facilitarea interacţiunii între Rusia şi NATO în domeniul securităţii. Documentul datează din 1991, iar de atunci a fost actualizat de mai multe ori. El conţine mecanismele de bază pentru prevenirea incidentelor militare în Europa, precum şi reguli de notificare asupra unor exerciţii militare.

Relaţiile dintre Rusia şi NATO s-au deteriorat după ce Moscova a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, pe fondul unei politici faţă de Occident amintind de perioada Războiului rece.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 16-10-2026 17:23

Donald Trump afirmă că nu va folosi bombe nucleare sau trupe pe teren în Iran

Președintele american Donald Trump a asigurat că nu va folosi arme nucleare în Iran, dar nu exclude să atace cu așa-numita ''Mamă a tuturor bombelor'' (Massive Ordnance Air Blast Bomb/MOAB), cea mai mare bombă non-nucleară din arsenalul cunoscut al Pentagonului, relatează vineri EFE. Într-un interviu pentru canalul

Politic Ex 16-10-2026 17:22

BTA/ Bulgaria va avea 11 piloți de F-16 la finalul lui 2026, afirmă comandantul forțelor aeriene

Până la finalul anului vor exista 11 piloți de avioane de vânătoare F-16, le-a declarat vineri jurnaliștilor comandantul forțelor aeriene bulgare, generalul-maior Nikolai Rusev. El a participat la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Aviatorului din Sofia pentru a marca Ziua forțelor aeriene și a aviației bulgare. Bulgaria a primi

Politic Ex 16-10-2026 17:04

Turcia: O persoană fără adăpost l-a insultat pe președintele Erdogan ca să poată dormi în închisoare

O persoană fără adăpost din sudul Turciei l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a putea primi adăpost și hrană în închisoare, au relatat vineri mass-media locale, transmite AFP. ''Nu am niciun loc unde să merg. Dormeam în gropi de gunoi. De aceea am ajuns aici'', a declarat bărbatul în

Politic Ex 16-10-2026 16:46

Premierul Robert Fico a părăsit prematur summitul UE pentru a pleca în Serbia să-l susțină pe Aleksandar Vucic

Premierul slovac Robert Fico (Smerd-SD) a părăsit prematur summitul UE de la Bruxelles vineri după-amiază, fără să mai aștepte încheierea reuniunii, informează agenția de presă TASR. Motivul este că el va călători la Novi Sad, în Serbia, unde intenționează să-l susțină pe fostul președinte Aleksandar Vucic în cadrul unui miti

Politic Ex 16-10-2026 16:32

VIDEO Război în #Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski cere încă 70 de miliarde de euro de la UE pentru 2027

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri încă 70 de miliarde de euro de la aliații săi europeni, într-un discurs în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, transmite France Presse. ''Războiul va costa 155 de miliarde de euro anul viitor. Și noi avem nevoie de cel puțin 70 de miliarde de euro &icir

Politic Ex 16-10-2026 16:30

Zelenski spune că a avut ''o întâlnire foarte bună'' cu premierul ungar Peter Magyar la Bruxelles

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că a avut ''o întâlnire foarte bună'' la Bruxelles cu prim-ministrul ungar Peter Magyar în cadrul primei întrevederi oficiale tete-a-tete de la preluarea puterii de către liderul pro-european de la Budapesta, informează AFP. ''Am discuta

Politic Ex 16-10-2026 16:14

Zelenski: O întâlnire între reprezentanții SUA și cei ai Ucrainei, posibilă în următoarele zile

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că autoritățile de la Kiev sunt în ''contact permanent'' cu negociatorii americani și că o eventuală întâlnire între Ucraina și SUA ar putea avea loc ''în următoarele zile'', după mai multe zile de tensiuni sporite între cele două părți, rela

Politic Ex 16-10-2026 15:53

Volodimir Zelenski declară că serviciile Starlink nu au fost restabilite complet, ceea ce duce la pierderi de vieți omenești

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că operațiunile pentru comunicațiile prin satelit ale SpaceX s-au îmbunătățit, dar nu au fost încă restabilite complet, adăugând că perturbarea a pus în pericol vieți ale civililor, întrucât Ucraina depinde de aceste servicii pentru a intercepta dronele rusești, relatează Reuters

Politic Ex 16-10-2026 15:25

#Ucraina: Municipalitatea Kievului instalează primul său adăpost antiaerian pe stradă

Municipalitatea Kievului a anunțat amenajarea primului adăpost antiaerian pe stradă pentru a proteja populația de bombardamentele rusești, o inițiativă - care după mai bine de patru ani și jumătate de război - a stârnit ironii, relatează AFP. ''La Kiev, primul adăpost mobil lângă o stație de transport în comun este &i

Politic Ex 16-10-2026 15:22

Procuratura italiană anchetează doi miniștri israelieni pentru atacul asupra Flotilei pentru Gaza

Doi miniștri israelieni sunt printre suspecții împotriva cărora procurorii din Roma au deschis vineri o anchetă în legătură cu atacul din mai asupra Flotilei Global Sumud, transmite ANSA. Procuratura din capitala Italiei anchetează peste zece persoane din ierarhia de comandă israeliană. În afară de ministrul securității națio

Politic Ex 16-10-2026 15:15

Hendrik Wüst este noul președinte al camerei superioare a parlamentului Germaniei

Șeful executivului landului Renania de Nord-Palatinat, Hendrik Wüst, a fost ales vineri în funcția de președinte al camerei superioare a parlamentului federal al Germaniei (Bundesrat), transmite dpa. Wüst a fost ales cu unanimitate de reprezentanții tuturor landurilor în Bundesrat și a acceptat rezultatul alegerilor. El v

Politic Ex 16-10-2026 14:44

Albania: Premierul acuză ''mâini străine'' de instigarea la violențe

Premierul albanez Edi Rama a lansat un apel la calm vineri, acuzând ''mâini străine'' că s-ar afla la originea mai multor zile de tulburări, în timp ce manifestanți s-au adunat din nou în capitală și în alte orașe ale țării, relatează AFP. Manifestații violente zguduie Tirana de marți, mii de prote

Politic Ex 16-10-2026 14:43

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, reafirmă sprijinul UE pentru #Ucraina

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a reafirmat vineri, la Bruxelles, sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina și a subliniat că sancțiunile și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue pentru ca Moscova să accepte o încetare a focului reală, indică un comunicat difuzat pe website-ul Consiliului. ''Mesajul nostru

Politic Ex 16-10-2026 14:18

OIM: Milioane de ucraineni riscă să fie din nou strămutați în această iarnă

Mai multe milioane de ucraineni care s-au întors acasă după ce au fugit din cauza luptelor riscă să fie din nou strămutați în această iarnă, a avertizat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), agenție a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP. ''Pentru milioane de ucraineni, întrebarea nu este num

Politic Ex 16-10-2026 14:14

Irak: Premierul a finalizat guvernul, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni de pe lista neagră a SUA (surse diplomatice)

Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a finalizat lista guvernului, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni plasate pe o listă neagră a SUA, într-un demers care vizează dezarmarea grupărilor armate proiraniene, au declarat vineri surse diplomatice pentru AFP. Al-Zaidi ''a obținut aprobarea tacită a Statelor Unite'