Bihor: Grădina zoologică se redeschide miercuri, 20 mai - publicul are acces doar în spaţiile deschise
Grădina Zoologică din Oradea îşi redeschide porţile pentru vizitatori începând de miercuri, 20 mai, după ce a avut activitatea cu publicul suspendată pe toată perioada stării de urgenţă, a anunţat conducerea SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea.
"Conform noilor măsuri de prevenire aplicabile pe perioada stării de alertă, publicul vizitator va avea acces doar în spaţiile deschise din incinta Grădinii Zoologice, rămânând inaccesibile Casa Reptilelor, Casa Animalelor Exotice şi Casa Liliecilor", se arată în comunicat.
Vizitatorii trebuie să ştie că au obligaţia să respecte distanţa de 2 metri faţă de alte persoane, precum şi toate celelalte măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, pe tot parcursul vizitei.
Programul de funcţionare al Zoo Oradea în lunile aprilie-august este zilnic între orele 9-19 (ora 18, la casierie). Preţul unui bilet este de 18 lei pentru adulţi şi 9 lei pentru elevi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi. Copiii până la 3 ani şi persoanele peste 75 de ani au acces gratuit.
Potrivit directorului ADP, Liviu Andrica, în perioada de întrerupere a activităţii, s-au efectuat lucrări de întreţinere şi îmbunătăţire a adăposturilor pentru animale, condiţiile fiind mult mai bune decât înainte de suspendare a programului de vizitare.
Grădina zoologică din Oradea se întinde, în prezent, pe o suprafaţă de 7,3 hectare, fiind extinsă şi modernizată printr-un proiect de aproape 20 de milioane de lei, finanţat de Ministerul Mediului şi Primăria Oradea. După doi ani de lucrări, Gradina Zoologica a fost redeschisă publicului la 1 iunie 2013, fiind, în acel moment, cea mai modernă din ţară. Azi, numărul de animale din Zoo Oradea a ajuns la peste 850 de exemplare din 175 de specii, cu ajutorul partenerilor din Ungaria, în special Grădinile zoologice din Debrecen, Nyregyhaza şi Budapesta.
Directorul Liviu Andrica a declarat luni, pentru AGERPRES, că există un proiect amplu pentru o viitoare nouă Grădină zoologică, pe o suprafaţă cuprinsă între 20 şi 40 de hectare.
"Este ideea domnului primar Bolojan să avem o grădină zoologică împreună cu un parc de aventură şi pe o suprafaţă mult mai mare, undeva între 20 şi 40 de hectare. Ca orizont de timp, eu presupun patru, maximum cinci ani", a precizat directorul Andrica. AGERPRES/(A,AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Trei turiști, recuperați de pe munte cu ajutorul unui elicopter
Trei turiști au fost recuperați, sâmbătă seară, de salvamontiștii prahoveni din masivul Bucegi, cu ajutorul unui elicopter, fiind vorba despre două persoane aflate într-o stare avansată de epuizare fizică și de o turistă rănită la genunchi. Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, un salvator montan a fost
VIDEO Suceava: 37 de turiști polonezi, coborâți de pe munte de jandarmi, după întâlnirea cu o ursoaică și puiul ei
Un grup format din 37 de turiști polonezi a fost coborât, sâmbătă, de pe munte de jandarmii montani din Vatra Dornei, după ce pe traseul pe care îl parcurgeau, în apropierea Carierei Călimani din județul Suceava, a fost observată o ursoaică însoțită de puiul său. 'Intervenția a avut loc după ce un jandarm afla
Buzău: Motociclist decedat într-un accident produs pe DN 10, în apropierea localității Măgura
Un motociclist a decedat, sâmbătă seară, într-un accident rutier care s-a produs pe DN 10 Buzău-Brașov, în apropierea localității Măgura din județul Buzău. Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, o coliziune a avut loc între un motociclu și un autoturism, ulterior motociclistul f
MAE/ Atenționare de călătorie pentru SUA: Incendii de vegetație pe Coasta de Vest
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii asupra faptului că, în această perioadă, sunt înregistrate incendii de vegetație de amploare, cu ordine de evacuare active în mai multe regiuni, cauzate de temperaturile ext
Prahova: Gospodării inundate și copaci doborâți de vijelie în mai multe localități
Mai multe gospodării din județul Prahova au fost inundate, sâmbătă, în urma ploii torențiale, iar trei copaci au fost doborâți de vântul puternic. 'Ca urmare a fenomenelor meteorologice prognozate și manifestate în județul Prahova, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urge
Neamț: Un bărbat a decedat după ce ar fi fost lovit de un copac într-o pădure din Crăcăoani
Un bărbat a decedat după ce, sâmbătă, ar fi fost lovit de un copac într-o pădure din Crăcăoani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri militari, pompieri voluntari, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunși la locul
VIDEO Bihor: Cetatea Oradea a prins din nou viață: cavaleri, meșteșugari și pâine coaptă ca în Evul Mediu (GALERIE FOTO)
Cetatea medievală din Oradea a prins din nou viață în acest weekend, în cadrul festivalului care a început vineri și va ține până duminică. Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO Prezentul a fost lăsat la p
REPORTAJ/Harghita: Ziua celor o mie de fete secuience - tradiția transmisă din generație în generație (GALERIE FOTO/VIDEO)
În fiecare vară, în prima sâmbătă a lunii iulie, mii de oameni din județul Harghita, cei mai mulți îmbrăcați în costume populare, pornesc spre Șumuleu-Ciuc pentru a participa la 'Ziua celor o mie de fete secuience', una dintre cele mai importante manifestări dedicate păstrării tradițiilor secuiești.
Vaslui: Eveniment de solidaritate organizat de Filiala Crucea Roșie la 150 de ani de la înființarea organizației umanitare
Reprezentanți ai Filialei Crucea Roșie Vaslui au organizat, sâmbătă, un eveniment de solidaritate pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la înființarea Crucii Roșii Române. Voluntari ai organizație umanitare au purtat discuții cu cetățenii prezenți în Piața Centrului Civic, vorbindu-le acestora despre activitat
Perioade cu instabilitate atmosferică și temperaturi sub normele perioadei, în a doua parte a săptămânii viitoare
Meteorologii anunță o instabilitate atmosferică crescută în a doua parte a săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor, cu temperaturi care se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice perioadei. Potrivit prognozei pentru următoarele zile, publicate de Administrația Națională de Meteorologie, duminică valorile termic
Cod galben de ploi torențiale în București și şapte județe din sudul țării, sâmbătă; atenționare de vânt în mai multe regiuni
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de ploi și vijelii, valabilă pe parcursul întregii zile în județele Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, vestul județelor Ialomița și Călărași, Ilfov și în municipiul București. Până la ora 20:00, în aceste regiuni vor
Maramureș/Șomii României, parașutiștii și planoriștii vor încânta publicul la Ziua Porților Deschise a Aeroclubului 'Alexandru Papană'
Zboruri cu planorul, acrobație aviatică susținută de Șomii României și salturi cu parașuta sunt elementele de surpriză pregătite de aviatorii sportivi sâmbătă la Ziua Porților Deschise a Aeroclubului Teritorial 'Alexandru Papană'. ' Va fi o zi memorabilă pentru publicul iubitor de aviației, îndeosebi pentru copii
Sibiu: Un horn deteriorat de ploi s-a prăbușit și a avariat trei mașini
Trei autoturisme au fost avariate, vineri seara, în zona istorică a municipiului Sibiu, după ce un horn vechi, deteriorat în urma ploilor, a căzut pe trotuar și pe partea carosabilă, fără a se înregistra victime, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit de urge
Sibiu: O fetiță de doi ani a ajuns la spital după ce a căzut de la balconul unui imobil din Mediaș
O fetiță în vârstă de 2 ani și 4 luni a fost transportată la spital, vineri seara, după ce a căzut de la balconul unui apartament situat la etajul întâi al unui imobil din municipiul Mediaș, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Potrivit SAJ Sibiu, un echipaj
PMB: Lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal, realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane
Primăria Capitalei anunță că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal - Curtea Veche. Acestea vor fi executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei, informează PMB pe pagina sa de Facebook.













