Coronavirus: Bilanţul zilnic al deceselor raportate în Italia, la cel mai scăzut nivel din 9 martie
Bilanţul zilnic al deceselor în urma pandemiei de COVID-19 în Italia a scăzut la 153 sâmbătă, cel mai redus din 9 martie, în comparaţie cu 242 în ziua precedentă, a anunţat Agenţia pentru Protecţie Civilă, în timp ce numărul total al noilor cazuri este de 875, în creştere faţă de 789, raportate vineri, potrivit Reuters.
Totalul deceselor înregistrate de la debutul epidemiei la 21 februarie se ridică la 31.763, potrivit agenţiei, al treilea cel mai grav bilanţ din lume după Statele Unite şi Marea Britanie.
Numărul cazurilor confirmate a ajuns la 224.760, al cincilea cel mai mare bilanţ de îmbolnăviri la nivel global după cel al Statelor Unite, Spaniei, Marii Britanii şi Rusiei.
Numărul ''bolnavilor activi'' a scăzut la 70.187 de la 72.070 în ziua precedentă.
Sâmbătă, 775 de persoane erau internate la terapie intensivă, în scădere faţă de 808 raportate vineri, menţinându-se tendinţa descrescătoare din ultima vreme. Dintre persoanele infectate, 122.810 au fost declarate vindecate faţă de 120.205 cu o zi înainte.
Agenţia a anunţat că 1,9 milioane de persoane au fost testate până acum pentru COVID-19 faţă de 1,859 milioane raportate joi, din totalul populaţiei de 60 de milioane.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.