Arctic anunţă că închide temporar fabrica de la Găeşti, după confirmarea a 66 de cazuri de COVID-19
Producătorul de electrocasnice Arctic a anunţat, sâmbătă, că închide temporar fabrica de la Găeşti, după confirmarea a 66 de cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor.
"În calitate de lider al pieţei de electrocasnice din România şi de unul dintre cei mai importanţi susţinători ai economiei locale, cu aproximativ 4.000 de angajaţi, compania Arctic prioritizează sănătatea şi siguranţa acestora, a partenerilor de afaceri şi a consumatorilor. La fabrica din Găeşti s-au confirmat 66 de cazuri de Covid-19, în urma unei proceduri de testare iniţiată de compania Arctic, după primul caz raportat pe data de 7 mai. Arctic a luat decizia de a închide fabrica, cu efect imediat", se arată într-un comunicat al companiei transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, toţi angajaţii fabricii din Găeşti vor intra în şomaj tehnic pe toată perioada în care liniile de producţie rămân închise, iar diferenţa până la salariul net corespunzător fiecărei poziţii va fi acoperită de angajator. Liniile de lăzi frigorifice vor reîncepe producţia pe data de 2 iunie, iar liniile de frigidere pe data de 25 mai, între timp fabrica urmând să treacă printr-un program intens de dezinfecţie.
Arctic mai anunţă că toţi cei confirmaţi pozitiv sunt asimptomatici şi sunt spitalizaţi, starea lor fiind monitorizată de autorităţile medicale locale. Angajaţii care au intrat în contact cu persoanele afectate au fost informaţi şi sunt în prezent în autoizolare, pentru a reduce răspândirea virusului.
"Am iniţiat proactiv testarea ca o măsură suplimentară de siguranţă la cele deja existente în toate facilităţile noastre. Punem în aplicare o serie de măsuri stricte şi proactive, aşa cum rezultă şi din inspecţiile sanitare întreprinse şi lucrăm în strânsă cooperare cu autorităţile sanitare locale şi centrale, pentru a preveni răspândirea virusului şi a proteja sănătatea angajaţilor noştri. Rămânem aproape şi oferim tot sprijinul nostru tuturor celor afectaţi şi familiilor lor", a declarat Murat Buyukerk, Chief Executive Officer Arctic, potrivit comunicatului de presă.
Compania precizează că, încă din primele stadii ale pandemiei, a pus în aplicare un plan de pregătire şi de acţiune, pentru a asigura măsuri de prevenţie la cel mai înalt nivel în toate operaţiunile sale, în sediul central şi în fabrici.
Conducerea Arctic a hotărât testarea profilactică a angajaţilor după ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa a identificat două cazuri, în datele de 7 şi 9 mai. Un alt pacient simptomatic, angajat al Arctic, a fost depistat cu noul coronavirus în această săptămână şi este internat.
"Potrivit ultimelor rezultate transmise instituţiei noastre astăzi, 16 mai 2020, alţi 31 de salariaţi din hala secundară, liniile 3 şi 4 ale SC Arctic SA Găeşti, au fost depistaţi pozitiv COVID-19, toţi fiind la acest moment asimptomatici. De la debutul focarului şi până în prezent, numărul cazurilor pozitive depistate în această societate comercială este de 66", precizează DSP Dâmboviţa. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Electrocasnice Arctic/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: PNRR nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-
ANM: Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Municipiul București, pe întreg parcursul zilei. Conform prognozei de specialitate, sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort t
Bușoi: Investițiile realizate de Transgaz, pentru a crește gradul de interconectivitate, ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor
Investițiile realizate de Transgaz pentru a crește gradul de interconectivitate și pentru a avea mai multe opțiuni în regiune și în Uniunea Europeană ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor unui sector energetic aflat în continuă dinamică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver








