Peste 100 de persoane protestează în Piaţa Victoriei din Bucureşti
Peste 100 de persoane protestează, vineri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti faţă de măsurile adoptate de Guvern pentru a gestiona pandemia cu COVID-19.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob, adunarea publică este ilegală, însă Jandarmeria încearcă gestionarea situaţiei fără a avea incidente.
"Am formulat o serie de recomandări pentru persoanele care participă la adunarea publică, prin exemplul personal al jandarmilor, care poartă măşti şi mănuşi de protecţie. Încercăm să avem un dialog cu participanţii la adunarea publică de la o distanţă sigură", a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Iacob.
El a precizat că măsurile sunt aplicate progresiv, iar conducătorul acţiunii va decide dacă este nevoie de o măsură mai drastică, însă un lucru pe care Jandarmeria nu îl doreşte este contactul fizic cu participanţii. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Arafat, despre protestul din Piaţa Victoriei: Aceste acţiuni sunt riscante pentru societate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Misiunea pompierilor români în Franța/ Intervenție pentru gestionarea unui incendiu de vegetație și fond forestier
Modulul național specializat de stins incendii de pădure a continuat misiunea de sprijinire a autorităților franceze, intervenind în proximitatea localității Montalba pentru gestionarea unui incendiu de vegetație și fond forestier. Potrivit unui comunicat al IGSU, transmis duminică AGERPRES, pe parcursul nopții, pompierii români au
Maxima în Capitală va atinge 29 de grade, duminică
Temperatura în Capitală va fi în creștere pe parcursul zilei de duminică și va ajunge la maximum 29 de grade, potrivit prognozei speciale pentru București, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform ANM, duminică, în intervalul orar 12:00 - 21:00, valorile termice vor fi în creștere față de ziua pre
Bihor: Copil de 2 ani, în stare gravă, după ce a căzut de la etajul II al unui bloc din Oradea
Un copil în vârstă de 2 ani a fost grav rănit, după ce a căzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Oradea, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. La locul producerii evenimentului s-a deplasat un echipaj de Terapie Intensivă
Infotrafic: Restricții de circulație pentru Campionatul de Viteză în Coastă și Turul Ciclist al Sibiului
Centrul Infotrafic anunță că duminică vor fi restricții de trafic pe unele drumuri din țară, unde au loc competiții de automobilism și ciclism. În intervalul orar 8:30 - 18:00, se desfășoară Campionatul Național de Viteză în Coastă, traficul autovehiculelor fiind oprit pe DN 58, pe tronsonul kilometric 44 - 50, în municipiul
Prahova: Trei turiști, recuperați de pe munte cu ajutorul unui elicopter
Trei turiști au fost recuperați, sâmbătă seară, de salvamontiștii prahoveni din masivul Bucegi, cu ajutorul unui elicopter, fiind vorba despre două persoane aflate într-o stare avansată de epuizare fizică și de o turistă rănită la genunchi. Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, un salvator montan a fost
VIDEO Suceava: 37 de turiști polonezi, coborâți de pe munte de jandarmi, după întâlnirea cu o ursoaică și puiul ei
Un grup format din 37 de turiști polonezi a fost coborât, sâmbătă, de pe munte de jandarmii montani din Vatra Dornei, după ce pe traseul pe care îl parcurgeau, în apropierea Carierei Călimani din județul Suceava, a fost observată o ursoaică însoțită de puiul său. 'Intervenția a avut loc după ce un jandarm afla
Buzău: Motociclist decedat într-un accident produs pe DN 10, în apropierea localității Măgura
Un motociclist a decedat, sâmbătă seară, într-un accident rutier care s-a produs pe DN 10 Buzău-Brașov, în apropierea localității Măgura din județul Buzău. Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, o coliziune a avut loc între un motociclu și un autoturism, ulterior motociclistul f
MAE/ Atenționare de călătorie pentru SUA: Incendii de vegetație pe Coasta de Vest
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii asupra faptului că, în această perioadă, sunt înregistrate incendii de vegetație de amploare, cu ordine de evacuare active în mai multe regiuni, cauzate de temperaturile ext
Prahova: Gospodării inundate și copaci doborâți de vijelie în mai multe localități
Mai multe gospodării din județul Prahova au fost inundate, sâmbătă, în urma ploii torențiale, iar trei copaci au fost doborâți de vântul puternic. 'Ca urmare a fenomenelor meteorologice prognozate și manifestate în județul Prahova, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urge
Neamț: Un bărbat a decedat după ce ar fi fost lovit de un copac într-o pădure din Crăcăoani
Un bărbat a decedat după ce, sâmbătă, ar fi fost lovit de un copac într-o pădure din Crăcăoani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri militari, pompieri voluntari, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunși la locul
VIDEO Bihor: Cetatea Oradea a prins din nou viață: cavaleri, meșteșugari și pâine coaptă ca în Evul Mediu (GALERIE FOTO)
Cetatea medievală din Oradea a prins din nou viață în acest weekend, în cadrul festivalului care a început vineri și va ține până duminică. Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO Prezentul a fost lăsat la p
REPORTAJ/Harghita: Ziua celor o mie de fete secuience - tradiția transmisă din generație în generație (GALERIE FOTO/VIDEO)
În fiecare vară, în prima sâmbătă a lunii iulie, mii de oameni din județul Harghita, cei mai mulți îmbrăcați în costume populare, pornesc spre Șumuleu-Ciuc pentru a participa la 'Ziua celor o mie de fete secuience', una dintre cele mai importante manifestări dedicate păstrării tradițiilor secuiești.
Vaslui: Eveniment de solidaritate organizat de Filiala Crucea Roșie la 150 de ani de la înființarea organizației umanitare
Reprezentanți ai Filialei Crucea Roșie Vaslui au organizat, sâmbătă, un eveniment de solidaritate pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la înființarea Crucii Roșii Române. Voluntari ai organizație umanitare au purtat discuții cu cetățenii prezenți în Piața Centrului Civic, vorbindu-le acestora despre activitat
Perioade cu instabilitate atmosferică și temperaturi sub normele perioadei, în a doua parte a săptămânii viitoare
Meteorologii anunță o instabilitate atmosferică crescută în a doua parte a săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor, cu temperaturi care se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice perioadei. Potrivit prognozei pentru următoarele zile, publicate de Administrația Națională de Meteorologie, duminică valorile termic
Cod galben de ploi torențiale în București și şapte județe din sudul țării, sâmbătă; atenționare de vânt în mai multe regiuni
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de ploi și vijelii, valabilă pe parcursul întregii zile în județele Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, vestul județelor Ialomița și Călărași, Ilfov și în municipiul București. Până la ora 20:00, în aceste regiuni vor














