logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ile (FIHR): Un calendar privind redeschiderea turismului din România ar putea fi definitivat luni

Imagine din galeria Agerpres

Un calendar pentru redeschiderea turismului şi o serie de proceduri ce trebuie respectate de toată industria ar putea fi stabilite luni, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

"De ce nu există un calendar (de deschidere a hotelurilor, n.r.)? Trebuie asumare. Noi am trecut în extreme: un curent care se află prea mult în zona de frică şi în care nu se ia nicio decizie, iar celălalt curent e să ne asumăm totul, să deschidem totul mâine. Eu cred că ar trebui să găsim o cale de mijloc care să ne permită să deschidem în condiţii de responsabilitate. Pentru asta lucrăm, dar trebuie asumare. Cred că deja ar fi fost momentul să ne asumăm. Luni o să mai avem o întâlnire la nivel de Guvern din care sperăm să ieşim cu calendarul şi cu procedurile pentru toată industria, pentru că nu mai putem aştepta", a spus Ile.

Preşedintele FIHR a explicat faptul că turismul nu va mai reveni la forma dinainte de pandemia de coronavirus, oferind drept orizont de timp luna aprilie a anului viitor.

"Cred că turismul nu va mai reveni la forma de dinainte de pandemie şi că o să învăţăm câte ceva, să-l facem într-o formă mai bună. Dacă vorbim despre cifrele pe care le scotea turismul, asta va depinde foarte mult de evoluţia medicală, dar nu putem gândi mai devreme de nouă luni, să intrăm pe tendinţe pozitive. Deci, următoarele 6 - 7 luni din an sunt extrem de dificile, vom învăţa să convieţuim cu acest virus, dar turismul nu va mai ajunge la cotele dinainte dacă nu se rezolvă problema medicală. Noi credem că undeva din aprilie anul viitor vom începe să recuperăm. Până atunci, muncă de supravieţuire", a spus Ile.

Reprezentanţi ai mediului de afaceri din România au participat, joi, la o videoconferinţă organizată de Confederaţia Patronală Concordia (CPC). AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 94

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-07-2026 14:24

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 8,8% în primul trimestru din 2026 (INS)

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul trimestru din 2026, de 14,679 de milioane, în scădere cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în primele trei luni cu 9,3%

Economic Intern 05-07-2026 14:04

INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.100 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare

Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), până la aproximativ 2.100 metri cubi pe secundă (mc/s), de peste două ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) valabilă pentru perioad

Economic Intern 05-07-2026 13:37

Suprafața cultivată în România, în creștere cu 40.000 de hectare în 2025

Suprafața cultivată în România a crescut anul trecut, pe total țară, cu 40.000 de hectare, raportat la 2024, ajungând la 8,214 milioane de hectare, sectorul majoritar privat având o pondere de 99,1%, respectiv 8,139 milioane de hectare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Județele care

Economic Intern 05-07-2026 12:15

Aproape 400 de primării rurale au primit 41 milioane de euro pentru implementarea proiectului de incluziune socială SCI2000

Primele aproape 400 de primării rurale au primit avansurile în valoare de peste 41,2 milioane de euro pentru demararea activităților în vederea implementării celui mai mare proiect european de incluziune socială SCI2000, informează duminică Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. 'Implementarea celui

Economic Intern 05-07-2026 11:13

Capitalizarea Bursei de la București a crescut cu peste 36 de miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 36,18 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 5,5% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 216,47 milioane de lei (+55,3%), potrivit datelor BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursi

Economic Intern 05-07-2026 10:17

Județele Dolj, Mehedinți și Caraș - Severin, sub atenționare meteo de intensificări ale vântului

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă pe parcursul zilei în trei județe din sud-vestul țării. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în sudul Banatului și în vestul și sud-vestul Olteniei vor fi intensificări ale vânt

Economic Intern 05-07-2026 10:09

Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în duminică dimineața, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunțat Nuclearelectrica. Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada opririi planificate, au fost efectuate activități din următoarele programe: programul de mentenanță preve

Economic Intern 05-07-2026 09:56

Chisăliță: Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă resursele nu creează automat prosperitate

Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă adevărata valoare strategică nu constă în gazul extras, ci în modul în care veniturile rezultate vor fi utilizate, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. 'Exploatarea gazelor din Marea Neagră ofer

Economic Intern 05-07-2026 09:09

Noi reporturi la tragerile de duminică, la toate categoriile

Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro). Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după

Economic Intern 04-07-2026 14:25

Cod portocaliu de averse și descărcări electrice în localități din Prahova și Dâmbovița, până la ora 15:00

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale, valabilă până la ora 15:00 în mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița. Astfel pe raza localităților Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Filipeștii de Târg, Flor

Economic Intern 04-07-2026 12:09

Distrigaz a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale pentru 190 de clienți casnici din Sectorul 3

Un număr de 190 de clienți casnici ai companiei Distrigaz Sud Rețele, din sectorul 3 al Capitalei, nu sunt alimentați cu gaze naturale, în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Șoseaua Industriilor. 'Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea tem

Economic Intern 04-07-2026 11:15

Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a scăzut cu 5.306 în primele 4 luni din 2026 (Ministerul Finanțelor)

Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în aprilie 2026, de 1.274.999, cu 5.306 mai puține comparativ cu prima lună a anului, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Raportat la martie 2026, numărul posturilor ocupate a fost î

Economic Intern 03-07-2026 21:03

UNTRR lansează platforma DieselIndex, care centralizează prețurile medii ale motorinei la nivel național și european

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, prețurile medii oficiale ale motorinei la nivel național și european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene. Potrivit unui comunicat al UNTRR, utilizatorii pot monitoriza evoluția prețur

Economic Intern 03-07-2026 17:41

Ministerul Energiei: Plățile efectuate din PNRR au depășit 130 milioane euro, în 2026

Valoarea plăților efectuate către beneficiarii proiectelor din sectorul energiei finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în 2026 a depășit 130 milioane euro, totalul plăților cumulate de la începutul programului fiind de 342,77 milioane euro, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, &icir

Economic Intern 03-07-2026 17:20

Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate

Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook. 'Noutăți cu gust din Registrul Rețetelor Consacrate! De astăzi, tăițeii cu ouă au rețetă oficială! Vă amintiți de duminicile în familie, cu miros de supă caldă de pui și tăițe