logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Covasna: Laborator de biologie moleculară pentru diagnosticarea COVID-19, pus în funcţiune la Sfântu Gheorghe

Imagine din galeria Agerpres

Un laborator de biologie moleculară ultramodern, care va ajuta la diagnosticarea COVID-19, dar şi a altor afecţiuni medicale, va fi pus în funcţiune săptămâna aceasta la Sfântu Gheorghe.

Aparatura, în valoare de 100.000 de euro, a fost donată Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu de către o firmă austriacă şi, potrivit managerului instituţiei, este cea mai modernă din regiune.

"Prin această investiţie, spitalul poate să se mândrească pentru faptul că are, cel puţin în zona noastră, cel mai performant laborator, din două puncte de vedere: primul, aparatura, respectiv spaţiul în care se află amplasată, care a fost realizat în concordanţă cu directivele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ceea ce priveşte normele de biosiguranţă în laboratoare. Noi am realizat acest laborator care respectă normele de biosiguranţă de nivel 2 (...) În zona noastră este singura instituţie publică ce are acest tip de laborator. În ceea ce priveşte aparatura, ţinta noastră a fost în tot procesul de lucru de Real Time PCR să excludem şi să minimizăm eroarea umană. Din acest motiv, aparatura este complet automatizată, majoritatea proceselor de lucru sunt făcute de roboţi de laborator, doar în partea de pregătire a probelor intervine lucrul manual (...), restul este automatizat (...) Ne-am gândit şi la momentul actual şi la viitor, în sensul de a răspunde şi de a aduce mai aproape de cetăţenii judeţului posibilitatea de diagnosticare şi în cadrul spitalului pe timpul pandemiei sau pe timpul acţiunii acestui virus SARS-CoV-2, de a face cât mai rapid şi de a face cât mai sigure aceste teste (...), dar şi de a realiza un laborator care să poată să răspundă şi necesităţilor viitoare ale spitalului (...) Laboratorul este cel mai modern din regiune, nici Braşovul nu are aşa ceva, aşa de performant, ca să se respecte aşa de bine circuitele", a declarat, marţi, managerul Spitalului Judeţean, Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferinţe de presă online.

Potrivit acestuia, laboratorul, care poate efectua 48 de probe în trei ore, va funcţiona începând de joi şi urmează a fi omologat şi acreditat de către Institutul Naţional de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii.

"În momentul de faţă aceste teste încă nu sunt decontate de Casa de Asigurări, dar, probabil că pe viitor, în momentul în care se vor modifica normele la contractul-cadru, şi aceste teste vor intra în categoria aceea de testele de laborator care vor fi decontate. În momentul de faţă singura posibilitate de decontare este de a participa şi de a fi incluşi în Programul Naţional de Testare (...) Sperăm că începând din iunie o să fim şi noi pe această listă de unităţi acreditate să facă aceste teste (...) Mâine deja o să înceapă trainingul personalului, iar practic primul test făcut în acest laborator va fi joi dimineaţă, în afara acestui program", a mai spus Andras Nagy Robert.

Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, a menţionat că aparatul va putea fi folosit şi pentru diagnosticarea altor boli, cum ar fi hepatite, boala Lyme, boli hematologice şi oncologice.

"Mă bucur foarte mult pentru acest aparat minunat şi îl consider un aparat al viitorului (...) Eu mă gândesc la viitor, la era post COVID, când ne va ajuta să identificăm multe, foarte multe alte boli, pentru că în afară de SARS-CoV, sunt alte zeci, sute de virusuri. De asemenea, putem testa pentru diferite tipuri de hepatite (...) sau pentru diferite virusuri ale gripei (...) E foarte important să putem diferenţia la un bolnav infecţios dacă este infectat cu un virus sau are o infecţie bacteriană, pentru că tratamentul este complet diferit. Avem din ce în ce mai multe cazuri de boală Lyme, post muşcătură de căpuşă, care poate determina nişte simptome tare ciudate şi deosebite şi foarte greu e fără un asemenea aparat să diagnosticăm această boală (...) Se pot face teste nu doar din acest extrudat naso-faringian, cum facem pentru SARS-CoV, se poate testa inclusiv din lichidul cefalorahidian, din sânge, din ser, vom putea diagnostica mult mai bine, mult mai corect, să tipizăm anumite boli hematologice de care depinde tratamentul corect, vom putea diagnostica diferite boli oncologice (...) Pentru acest lucru mă bucur eu foarte mult pentru acest aparat", a declarat dr. Roşu Matyas.

Conducerea spitalului a mai menţionat că testele făcute în acest laborator vor fi mai ieftine decât cele făcute în laboratoarele private, estimând că vor costa în jur de 160 de lei, faţă de 200 de lei, cât este nivelul de referinţă de decontare stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a mulţumit firmei care a donat aparatura, menţionând că instituţia a alocat 300.000 de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, din care 180.000 de lei pentru amenajarea laboratorului şi 120.000 de lei pentru achiziţionarea a 1.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus.

Laboratorul va funcţiona la parterul unui bloc din cartierul Gării din Sfântu Gheorghe, unde mai există şi alte cabinete medicale.

Linia de laborator a fost donată de compania austriacă HS Timber Productions, care deţine mai multe fabrici de prelucrare a lemnului în ţara noastră, printre care şi în judeţul Covasna. AGERPRES/(A-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Afisari: 97

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 08-11-2026 19:25

A murit medicul Mihnea Ionescu de la Institutul Fundeni; Irinel Popescu: A fost un excepțional chirurg

Medicul chirurg Mihnea Ionescu de la Institutul Clinic Fundeni, de numele căruia se leagă o serie de premiere medicale, a decedat la vârsta de 73 de ani. ''A trecut la cele veșnice, după o lungă suferință, conf.dr. Mihnea Ionescu. Format în școala de la Institutul Clinic Fundeni (Prof.dr. Dan Setalcec, Prof.dr. Mihai Stănce

Sanatate 08-11-2026 17:31

Iași: Transplanturi renale la 'Dr.C.I. Parhon'; la 2 ani, printre cei mai mici pacienți din literatura medicală

Mai multe echipe de medici de la Spitalul pentru Copii 'Sf. Maria' și Spitalul 'Dr. C.I. Parhon' au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 și 6 ani, după ce familia unui copil de un an și jumătate aflat în moarte cerebrală a trecut peste durerea pierderii și a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul

Sanatate 07-11-2026 17:10

Ministrul Sănătății: Laboratoarele vor fi obligate să afișeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afișeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât oamenii care au nevoie de acest gen de investigații să cunoască, dinainte, dacă acest serviciu medical trebuie plătit sau nu, a anunțat sâmbătă,

Sanatate 07-11-2026 16:49

Ministrul Sănătății: Cred că de săptămâna viitoare antidepresivele vor fi distribuite mai bine în farmacii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, că medicamentele necesare bolnavilor cu afecțiuni psihice vor fi mai bine distribuite în farmaciile din țară, începând de săptămâna viitoare, în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate de Agenția Națională a Medicamentului, s-a concluzionat că exi

Sanatate 07-11-2026 15:00

Cluj: Spitalul Pediatric Monobloc va primi o finanțare de 200 milioane euro, anunță ministrul Sănătății

Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca va primi o finanțare de aproximativ 200 de milioane de euro din partea Ministerului Sănătății, banii urmând să fie alocați la începutul anului viitor astfel încât să acopere costurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcție în cazul acestui spital regional de copii, a anunțat s&ac

Sanatate 06-11-2026 16:48

Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual

Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil

Sanatate 06-11-2026 14:53

Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare

Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co