Gravidele nu au o probabilitate mai mare pentru forme severe de COVID-19, dar riscurile cresc la finalul sarcinii (studiu)
Femeile însărcinate nu prezintă o probabilitate mai mare de a dezvolta o formă severă de COVID-19 în comparaţie cu alte femei, potrivit unui studiu preliminar realizat în Marea Britanie, dar tendinţa este ca cele mai multe dintre gravidele care dezvoltă astfel de forme ale bolii să se afle în ultimele luni de sarcină, potrivit Reuters.
Studiul a monitorizat 427 de femei gravide care au fost internate cu COVID-19, afecţiunea pulmonară provocată de noul coronavirus, în perioada 1 martie - 14 aprilie. Potrivit cercetării, mai puţin de 0,5% dintre toate femeile gravide au fost internate cu această boală, iar dintre ele, doar circa una din 10 a avut nevoie de terapie intensivă.
Cercetarea sugerează că viitoarele mame nu prezintă un risc mai crescut de a dezvolta o formă severă de COVID-19 în comparaţie cu restul populaţiei, a precizat echipa de cercetători condusă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Oxford şi Colegiul Regal Britanic al Obstetricienilor şi Ginecologilor.
''(Cu toate acestea), majoritatea femeilor însărcinate care au fost internate aveau mai mult de şase luni de sarcină, fapt care subliniază importanţa continuării aplicării măsurilor de distanţare socială în fazele avansate ale sarcinii'', a spus Marian Knight, profesoară la Oxford în domeniul sănătăţii maternale şi a copiilor, unul dintre coordonatorii studiului.
Studiul, care nu a fost evaluat încă de un comitet ştiinţific, dar a fost publicat online luni pe pagina de internet MedRxiv, a descoperit de asemenea că femeile însărcinate din grupurile etnice minoritare, cele supraponderale sau care aveau alte probleme de sănătate, precum hipertensiune arterială şi diabet, au avut o probabilitate mai mare de a necesita spitalizare.
''Un număr foarte mic de gravide au făcut forme severe ale COVID-19 şi, din nefericire, unele dintre acestea au decedat'', a spus Marian Knight într-o declaraţie referitoare la concluziile studiului.
''Este îngrijorător faptul că mai multe femei însărcinate aparţinând comunităţii persoanelor de culoare sau altor grupuri etnice minoritare sunt internate cu COVID-19 în timpul sarcinii, iar acest fapt necesită o investigare urgentă'', a adăugat ea.
Analizând efectele asupra nou-născuţilor aduşi pe lume de mame cu COVID-19, cercetătorii au spus că rezultatele sunt ''în mare parte liniştitoare''.
Deşi aproape unul din cinci bebeluşi s-a născut prematur şi a necesitat internare în secţia de neonatologie, mai puţin de 20 de bebeluşi dintre cei monitorizaţi pe parcursul studiului s-au născut la mai puţin de 32 de săptămâni de gestaţie, au mai precizat cercetătorii.
O cincime din bebeluşii născuţi de mamele cuprinse în studiu au avut rezultate pozitive la testul pentru COVID-19, însă doar jumătate dintre aceste teste pozitive au fost realizate imediat după naştere, fapt care sugerează că riscul transmiterii infecţiei de la mamă la nou-născut este mic, potrivit cercetătorilor.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Uraganul Trudy amenință vestul Mexicului cu ploi abundente și inundații în zonele costiere
Uraganul Trudy și-a menținut intensitatea în timp ce se deplasa, sâmbătă, spre coasta de vest a Mexicului, iar meteorologii avertizează că acesta s-ar putea intensifica și mai mult în orele următoare înainte de a începe să slăbească în intensitate pe parcursul zilei de duminică, informează Reuters. Centrul N
Prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, creată de cercetătorii australieni (studiu)
Un studiu australian a elaborat primul sistem cuprinzător de clasificare și prima hartă a solurilor marțiene, oferind un cadru care să îi ajute pe oamenii de știință să identifice locuri potențiale pentru viitoare activități de explorare, locuire și producție de alimente pe 'Planeta Roșie', informează sâmbătă agenția de presă Xinhua.
Roadster, mașina zburătoare concepută de compania Tesla, nu este o 'aeronavă', afirmă o agenție americană de reglementare
Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a precizat vineri că noua mașină dezvoltată de compania Tesla - Roadster, un model futurist și electric, echipat cu propulsoare care îi permit să se deplaseze prin aer - nu poate fi considerată o aeronavă, informează AFP. 'Vehiculul Tesla nu răspunde definiției FAA pentru o aeronavă', a ră
Mii de persoane evacuate și mai multe locuințe distruse de incendii de vegetație în California
Pompierii din California au anunțat că cel puțin șase locuințe au fost distruse de incendii de vegetație în partea sudică a acestui stat american, informează sâmbătă DPA și AFP. Focarul de incendiu de lângă San Clemente, la aproximativ 90 de kilometri sud de Los Angeles - denumit Norte Fire - s-a extins și a ajuns să acopere o suprafață de ap
Defrișările din Amazonia braziliană, la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 40 de ani
Defrișările din Amazonia braziliană au atins, în ultimul an, cel mai scăzut nivel de la începutul măsurătorilor din 1988, potrivit datelor oficiale prezentate vineri de Guvernul Braziliei, informează AFP. Această informație reprezintă o veste bună pentru președintele de stânga al țării, Luiz Inacio Lula da Silva, întrucât îi
Fum toxic: Nivel maxim de alertă declanșat în unele zone din Asia de Sud-Est
Fumul toxic provenit de la incendiile de vegetație din Indonezia, care s-a răspândit în Asia de Sud-Est, a determinat declanșarea nivelului maxim de alertă cu privire la calitatea aerului în mai multe zone din această regiune, a anunțat centrul meteorologic al ASEAN, citat sâmbătă de ASEAN. O ceață toxică, ce persistă de mai multe luni,
O stea verde, identificată recent, îi uimește pe astronomi (studiu)
Astronomii au identificat pentru prima dată o stea verde, documentând o rămășiță stelară densă - cunoscută sub numele de 'pitică albă' - care a căpătat o nuanță spectrală de verde-gălbui (chartreuse) după ce a absorbit resturi telurice provenite de la planete care, odinioară, pluteau pe orbita ei, informează Reuters. Culoarea une
Elveția: Record istoric validat pentru avionul solar-electric SolarStratos
SolarStratos a fost recunoscut în mod oficial de Federația Aeronautică Internațională (FAI) drept avionul solar-electric cu echipaj care a zburat la cea mai mare altitudine din istorie, la peste un an după un zbor efectuat în 2025, informează vineri AFP. Recordul, omologat miercuri de FAI în cadrul Adunării Generale ''
Uraganul Trudy continuă să se intensifice pe măsură ce se apropie de coasta pacifică a Mexicului
Uraganul Trudy s-a intensificat rapid într-un uragan major vineri dimineață, însoțit de vânturi cu viteze de până la 195 de kilometri pe oră și rafale încă și mai puternice pe măsură ce se apropia de coasta pacifică a Mexicului, informează Reuters. Se preconizează o nouă intensificare înainte ca Trudy să se
Spania a înregistrat cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor (agenție meteo)
Spania a înregistrat cel mai cald septembrie de la începutul măsurătorilor meteorologice în această țară, în 1961, temperaturile excepționale prelungind vara cu încă o lună, a precizat vineri Agenția meteorologică spaniolă AEMET, potrivit AFP. Temperatura medie înregistrată a fost de 22,5 grade Celsius, cu 3,4 grade
Indonezia / Patru persoane și-au pierdut viața luptând cu incendiile într-un parc național
Patru bărbați au murit joi luptând cu incendiile de pădure într-un parc național situat în insula Java, Indonezia, a anunțat vineri Ministerul Pădurilor din această țară, potrivit AFP. Aceștia au fost surprinși de flăcări în timp ce luptau cu incendiu care devastează parcul național Bromo Tengger Semeru, în estul Java, potrivit un
CERN și Mistral au încheiat un parteneriat pentru a crea Flare, un nou model de inteligență artificială destinat fizicii
Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) și compania Mistral AI au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung pentru a dezvolta un model fundamental destinat descoperirilor științifice, au anunțat joi cele două organizații, informează Reuters. Această declarație de intenție îi oferă companiei franceze de intelig
Doi morți, sute de persoane evacuate în urma ploilor torențiale dezlănțuite asupra Istanbulului
Echipe de salvatori au fost în alertă pe timpul nopții în Istanbul după ce inundațiile severe au dus la moartea a două persoane și au forțat evacuarea a peste 2.000 de rezidenți, au spus autoritățile, potrivit DPA. Potrivit Agenției oficiale de presă Anadolu, persoanele decedate sunt o femeie de 34 de ani, care a murit la spital, ș
Emisiile de metan încă nu sunt măsurate în mod 'credibil', în pofida unor progrese (raport ONU)
Emisiile de metan provenite de la peste jumătate din producția mondială de petrol și gaze nu sunt măsurate într-o manieră 'credibilă', deși acest gaz contribuie semnificativ la încălzirea globală, a avertizat Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) într-un raport publicat joi, citat de AFP. În pofida progreselor înr
Coralii sănătoși le-ar putea reda culoarea celor care se ofilesc (studiu)
Recifele de corali se numără printre principalele victime ale schimbărilor climatice în urma încălzirii apelor mărilor și oceanelor. Un studiu publicat miercuri de Universitatea Stanford arată că plantarea unor corali să












