COTAR: Fără subvenţii, noile reguli pentru transportatori pot tripla preţul biletului pentru călători după 15 mai
Restricţiile impuse de autorităţi după data de 15 mai în domeniul transportului de persoane vor genera creşteri substanţiale ale costurilor transportatorilor, care ar putea avea ca efect triplarea preţului biletelor pentru călători, în lipsa unor subvenţii de la stat, se menţionează într-un comunicat remis luni de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
"Restricţiile impuse de autorităţi (după 15 mai, n.r.) vor genera creşteri substanţiale ale costurilor, care nu pot fi suportate de transportatori decât cu riscul falimentului. O astfel de situaţie ar genera haos în România, pentru că nu ar mai funcţiona transportul interjudeţean, judeţean", se precizează în comunicatul COTAR.
Astfel, regulile de distanţare pe care le propune Guvernul pentru perioada de după 15 mai creează mai multe probleme transportatorilor de persoane, care deja au probleme financiare după două luni de carantină, susţine organizaţia.
"Deşi s-a calculat înjumătăţirea capacităţii de transport, situaţia reală arată că microbuzele şi autocarele şi-ar scădea capacitatea cu două treimi, pentru că banchetele cu două locuri vor putea fi ocupate de o singură persoană, iar dacă se va impune lăsarea unui rând liber, se vor pierde câte trei sau patru locuri pe fiecare rând. Astfel, distanţarea persoanelor, conform regulilor impuse de pandemie, ar însemna scăderea încasărilor cu două treimi, pentru care transportatorii de persoane au nevoie de sprijin financiar", se menţionează în comunicatul COTAR.
Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu, a atras atenţia că noile măsuri impuse de Guvern pot face ca preţul biletului pentru călători să crească de trei ori, în lipsa subvenţiilor statului.
"Un autocar sau un microbuz nu va circula la jumătate din capacitate, ci se vor elimina cel puţin două treimi din locuri, pentru că nu vor putea călători două persoane pe aceeaşi banchetă cu două locuri, iar distanţa între scaune va trebui să fie cea reglementată, adică patru scaune vor rămâne libere, din două în două rânduri, nu două scaune. În plus, nu s-a luat în calcul costul transportului. Dacă firmele ar trebui să se descurce singure în această situaţie, ar însemna să plătească diferenţa călătorii, adică s-ar ajunge la dublarea sau chiar triplarea preţului unui bilet", a afirmat Ştefănescu.
Transportatorii avertizează că noile măsuri vor avea ca efect fie înjumătăţirea volumului de călători transportaţi, fie creşterea de către firmele de transport a numărului de autocare şi microbuze.
"Astfel, parcurile auto ale firmelor ar trebui să se tripleze, iar firmele nu au capacitatea de a finanţa această investiţie uriaşă, mai ales în condiţiile actuale, când abia îşi mai pot plăti ratele la leasing, pentru microbuzele şi autocarele achiziţionate înainte de 'lockdown'. Este nevoie şi de o modificare legislativă, astfel încât să poată circula mai multe maşini în acelaşi timp, pentru a prelua toţi călătorii, sau pentru schimbarea orarelor. Situaţia nu se poate rezolva prin organizarea de noi licitaţii, pe care să le câştige alte firme, decât dacă statul plăteşte subvenţii pentru toate locurile care trebuie să fie lăsate libere în autocarele şi microbuzele obligate să respecte restricţiile de distanţare. Statul ar putea să nu plătească subvenţii, dacă ar tripla parcurile auto ale transportatorilor, asigurând microbuzele şi autocarele suplimentare, dar şi salariile şoferilor de care va fi nevoie suplimentar", se menţionează în comunicatul COTAR.
Organizaţia solicită înlocuirea noilor măsuri anunţate în domeniul transportului de persoane cu un set de măsuri mai permisive.
"Credem că situaţia s-ar putea rezolva prin impunerea unor măsuri clare de protecţie: măşti medicale pentru toţi călătorii şi pentru personalul firmelor de transport, măsuri suplimentare de igienă, dezinfectarea suprafeţelor. În cazul microbuzelor şi al autocarelor se urcau şi înainte călătorii doar prin faţă. Din această măsură propusă de guvern ne putem da seama că echipa care a lucrat la acest document s-a orientat strict în funcţie de autobuzele STB, neavând în vedere nici măcar autobuzele din alte oraşe mari ale ţării, unde urcarea se face tot prin faţă, la fel ca în cazul autocarelor şi microbuzelor. Coborârea prin spate arată, de asemenea, că echipa care a făcut propunerile nu cunoaşte situaţia reală a unui mijloc de transport în comun, care are, chiar şi în cazul autobuzelor STB, cale de acces la mijloc, iar deplasarea călătorilor din faţă spre spate, pentru coborâre este şi inutilă şi nocivă, dacă luăm în considerare posibilitatea de contaminare, prin contactul cu un număr mai mare de persoane", se precizează în comunicatul INS.
De asemenea, organizaţia transportatorilor consideră că noile restricţii vor încuraja activitatea ilegală de transport rutier de persoane.
" (...) vor exista probleme şi cu fluxurile de călători care nu pot fi preluate cu acelaşi număr de autocare şi microbuze, dar care vor circula la capacitate diminuată cu mai mult de jumătate. Această situaţie ar readuce în actualitate fenomenul pirateriei - sau 'ia-mă nene' -, astfel încât ne vom întoarce înapoi în timp, cu 30 de ani. Nu ar trebui să uităm că fenomenul 'ia-mă nene' a stat la baza cazului Caracal, iar numărul victimelor transportatorilor clandestini este mult mai mare, în statisticile Poliţiei", avertizează COTAR. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: 3.707 de societăți cu capital străin au fost înființate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în primele nouă luni din 2026, față de 4.471 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 3.707 de societăți noi
INS: 1.100.343 de salariați în Capitală, la finele lunii august 2026
Numărul salariaților din Capitală era, la finele lunii august 2026, de 1.100.343 persoane, în scădere cu 2.017 persoane față de luna anterioară și cu 14.503 comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Câștigul salarial mediu brut era, la sfârșitul lunii august 2
INHGA: Debitul Dunării se menține la aproape o treime din media lunii noiembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va crește ușor în aceste zile, până la 1.800 mc/s, după care va scădea la 1.700 mc/s, menținându-se în continuare mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru peri
Administrația Fluvială a Dunării de Jos modernizează stațiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) a lansat o licitație în valoare estimată de 49,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția unor echipamente și efectuarea măsurătorilor necesare reabilitării și extinderii rețelei de stații hidrometrice de pe sectorul românesc al Dunării, potrivit unui anunț publicat în Sistemul
Atacurile de phishing cu AI reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată (raport)
Atacurile de phishing care utilizează Inteligența Artificială (AI) reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată, conform datelor incluse în raportul Eset SMB Cyber Readiness Index 2026. 'Miliarde de oameni și dispozitive sunt conectate, serviciile cloud susțin viața de zi cu zi, iar 'script kiddies&
Bursa de la București a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, &ic
Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca
Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică
Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.













