Preşedintele Donald Trump a discutat telefonic cu omologul peruan Martin Vizcarra despre COVID-19 şi Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu omologul său peruan Martin Vizcarra în care a discutat despre pandemia COVID-19 şi despre situaţia din Venezuela, informează duminică AFP citând un comunicat de presă al ambasadei SUA la Lima.
Preşedintele Donald Trump "a lăudat curajul, rezistenţa poporului peruan şi hotărârea a reduce incidenţa virusului" şi i-a propus preşedintelui Martin Vizcarra sprijinul SUA în combaterea pandemiei, conform sursei citate.
Cei doi şefi de stat "au apreciat cooperarea internaţională ca fiind esenţială pentru a face faţă acestei crize sanitare", se arată în comunicat.
Totodată, Donald Trump şi Martin Vizcarra au abordat în convorbirea telefonică situaţia din Venezuela, unde doi foşti soldaţi americani au fost recent arestaţi şi acuzaţi că au încercat să-l răstoarne pe preşedintele ţării, Nicolas Maduro.
Donald Trump a mulţumit preşedintelui Vizcarra pentru "sprijinul său puternic acordat reinstaurării democraţiei în Venezuela".
Peru este ţara fondatoare a iniţiativei Grupul de la Lima, un grup de state din regiune care împărtăşesc punctul de vedere al Washingtonului, care neagă legitimitatea actualului preşedinte Nicolas Maduro şi îl recunoaşte pe liderul opoziţiei Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) El Informante Perú/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Serghei Lavrov acuză Germania că a început un 'război real' împotriva Rusiei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a acuzat duminică Germania că a început un 'război real' împotriva Rusiei, ca urmare a reacției Berlinului la presupusa implicare a Moscovei în incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig de luna trecută, informează EFE. 'Leipzig, aeroport (...) Au găsit o dronă acolo. Au spus că este
UPDATE Emisarii americani Witkoff și Kushner au sosit la Kiev (agenții)
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP și Reuters. Cei doi emisari au sosit cu trenul la gara centrală din Kiev, via Polonia, a observat un fotograf AFP. Conform imaginilor difuzate de agențiile d
Negociatorul-șef al Iranului amenință cu riposte 'mai rapide și mai intense' la atacurile SUA
Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a amenințat duminică cu răspunsuri 'mai rapide și mai intense' la atacurile SUA, după ce Teheranul a vizat nave de război americane ca represalii pentru atacurile asupra petrolierelor iraniene, informează AFP și Reuters. 'Americanii trebuie să fi înțeles că era răspunsurilor prop
O nouă reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, programată pentru săptămâna viitoare
Ucraina și aliații săi occidentali intenționează să discute despre un ajutor militar suplimentar la o nouă reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, săptămâna viitoare, a declarat ministrul apărării ucrainean, Evgheni Hmara, după ce l-a sunat sâmbătă pe omologul său german, Boris Pistorius, informează dpa. Hmara nu a specificat o dată pentru &
Moscova nu exclude posibilitatea unei întâlniri trilaterale între președinții Rusiei, SUA și Chinei (presă)
Moscova nu a exclus posibilitatea unei întâlniri trilaterale între președinții Rusiei, SUA și Chinei, a declarat duminică ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, relatează agenția de știri rusă TASS, citată de Reuters. Cu toate acestea, înainte de a trece la pregătirile propriu-zise pentru întâlnire,
Germania ia în calcul un pachet de măsuri antisabotaj după incidentul de pe aeroportul Leipzig/Halle (presă)
Germania planifică un pachet amplu de măsuri pentru a-și consolida apărarea împotriva atacurilor cu drone, intruziunilor cibernetice și altor forme de sabotaj rusesc în urma unui atac eșuat cu drone de pe aeroportul din Leipzig/Halle de luna trecută, a relatat în ediția sa de duminică ziarul Bild, citat de Reuters. Ministrul de intern
Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc, dar au cruțat Kievul și Moscova în timpul vizitei emisarilor americani
Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar au evitat totodată să lovească cele două capitale, Moscova și Kievul, în timpul vizitei emisarilor americani ai președintelui Donald Trump în regiune, în cadrul unei misiuni menite să relanseze procesul de pace, au informat duminică autoritățile din ambele părți, tran
Prințul William va participa la funeraliile regelui Harald al Norvegiei
Prințul William îl va reprezenta pe tatăl său, regele Charles al III-lea al Marii Britanii, la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care vor avea loc miercuri, a anunțat sâmbătă Palatul Buckingham, informează duminică AFP și PA Media/dpa. Prințul în vârstă de 44 de ani, moștenitorul tronului, și-a reprezentat și în tr
Iranul ripostează după atacurile americane asupra a trei dintre petrolierele sale
Iranul a revendicat duminică dimineața atacul asupra unei drone navale americane în zona Strâmtorii Ormuz, după ce SUA au atacat trei petroliere în Golful Persic, informează AFP și EFE.
Donald Trump, din nou preocupat de situația din Ceuta, crede că Spania nu își controlează granițele
Președintele american Donald Trump a descris duminică situația din orașul spaniol Ceuta din nordul Africii drept 'tristă' și a adăugat că Spania este o țară cu 'control zero' asupra granițelor sale, o referire la afluxul masiv de migranți înregistrat la sfârșitul lunii iulie, informează EFE. Într-o postare pe rețeaua sa Truth
Germania: Secțiile de votare s-au deschis pentru alegerile parlamentare din Saxonia-Anhalt
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineață la ora 8:00 (6:00 GMT) în Saxonia-Anhalt, land în estul Germaniei, pentru un scrutin regional în care partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) este favoritul clar și ar putea ajunge la putere pentru prima dată în istoria sa, informează dpa. Aproape 1,7 milio
Putin a reluat sâmbătă negocierile cu SUA, după o pauză de peste șase luni (sinteză)
Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părțile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova și Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.
Președintele rus Vladimir Putin a început dialogul cu emisarii americani Witkoff și Kushner (FOTO-VIDEO)
Președintele rus Vladimir Putin a început sâmbătă seara la Moscova dialogul cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, trimiși speciali ai președintelui Statelor Unite, Donald Trump, despre încheierea războiului din Ucraina, transmit agențiile internaționale de presă, care preiau media de stat din Rusia.
Doi piloți au murit în urma prăbușirii unui avion de vânătoare grecesc la un spectacol aviatic de lângă Atena (FOTO-VIDEO)
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena; ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa.
VIDEO Liderul de extremă dreapta Farage încheie congresul Reform anunțând că așteaptă noi anchete
Parlamentarul britanic de extremă dreapta Nigel Farage a declarat sâmbătă, în ultima zi a congresului de la Birmingham al partidului său Reform, că se așteaptă la noi anchete privind finanțele formațiunii, transmite dpa. Farage a insistat din nou că Reform nu a încălcat nicio lege; el a reacționat astfel după o știre postului














