Mureş: Primarul Florea cere ca elevilor cu coronavirus să le fie reprogramate examenele naţionale după vindecare
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, susţine că municipalitatea asigură condiţiile optime pentru desfăşurarea examenelor de capacitate şi de bacalaureat, însă i-a solicitat ministrului Educaţiei, Monica Anisie, ca elevii cu coronavirus să rămână sub supraveghere medicală, iar examenele să fie reprogramate după vindecarea lor.
"Am adresat o scrisoare doamnei Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, în care am solicitat clarificări în legătură cu tot ceea ce înseamnă organizarea examenelor de capacitate şi de bacalaureat, măsurile speciale care se impun, precum şi metodologia prin care se desfăşoară examinarea elevilor. Primăria, prin Direcţia Şcoli, se preocupă să asigure condiţii optime pentru desfăşurarea examenelor. Cel mai important lucru este să oferim, prin măsurile luate, siguranţă şi încredere elevilor, părinţilor şi profesorilor. De asemenea, sunt de părere că elevii infectaţi cu Coronavirus trebuie să rămână în continuare sub supraveghere medicală, iar examenele să fie reprogramate după vindecarea lor", a afirmat Dorin Florea, pe pagina sa de Facebook.
Elevii care sunt diagnosticaţi cu COVID-19 pot susţine examenele de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, a declarat, duminică seara, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
"Aceştia (n.r. copii diagnosticaţi cu COVID-19) pot da examenul în condiţii de siguranţă, izolaţi, singuri în sala respectivă. De fapt, şi până acum se putea da examenul de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, chiar şi în spital. Metodologia prevede şi acest lucru", a spus Anisie, la Digi24.
Întrebată ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi se află în grupă de risc, se află în izolare sau în carantină, Monica Anisie a spus că se va sfătui cu ministrul Sănătăţii în acest sens. "Mă voi sfătui în acest sens cu ministrul Sănătăţii şi voi prevedea această situaţie în Ordinul comun", a precizat ministrul. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Costoiu: În acești ani grei, școala este desconsiderată, este pusă la zid, este umilită
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a tras un semnal de alarmă, sâmbătă, la festivitatea de absolvire a șefilor de promoție ai celor 21 de facultăți, evidențiind lipsa de respect și valorizare a școlii 'în general din partea celor care nu au stat prea mult în ea' și i-a îndem
RECTIFICARE Vrancea: Elev din Focșani - campion mondial la aritmetică mentală după ce a rezolvat 240 de calcule în 10 minute
În știrea cu titlul 'Vrancea: Elev din Focșani - campion mondial la aritmetică mentală după ce a rezolvat 100 de calcule în 3 minute', difuzată vineri, 3 iulie, la ora 17:07, pe fluxurile Educație-Știință, Moldova şi www.agerpres.ro, în titlu și în paragrafele 2 și 3, în loc de 'a
Bacalaureat: Prezență de 99,4% la proba scrisă de Limba maternă
Rata de participare la proba scrisă la Limba maternă din cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului, care a avut loc vineri, a fost de 99,4%, a informat Ministerul Educației și Cercetării, 36 de candidații fiind absenți. 'Rata de participare la ultima probă scrisă (proba E.b) din sesiunea iunie - iulie 2026 a examenului național de bacalaureat, desfășurată as
Dimian: Corectitudinea examenelor reprezintă fundamentul încrederii în educație și nu este negociabilă
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat vineri că la prima sesiune a Bacalaureatului au fost identificate și oprite de către cadrele didactice care au supravegheat examenul mai multe tentative de fraudare, inclusiv prin utilizarea unor dispozitive electronice sofisticate, precum ochelari prevăzuți cu camere video și inteligență artifi
Încep înscrierile pentru concursul de admitere la UMF 'Carol Davila'; 2.006 locuri puse la dispoziția candidaților
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București va deschide luni perioada de înscriere pentru concursul de admitere la programele de studii universitare de licență, pentru acest an punând la dispoziția candidaților un total de 2.006 locuri. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățăm&
Elevii care aparțin minorităților naționale susțin proba la Limba maternă
Elevii din partea minorităților naționale vor susține vineri proba la Limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Luni a avut loc proba scrisă la limba și literatura română și miercuri cea obligatorie a profilului, iar joi a avut loc proba la alegere a profilului. Proba obligatorie a
România - locul I pe națiuni la Olimpiada Europeană de Geografie de la Varna
România s-a clasat pe locul I pe națiuni, cu cinci medalii de aur și trei argint, la Olimpiada Europeană de Geografie care a avut loc la Varna, în Bulgaria, informează Ministerul Educației într-o postare pe pagina ofici
Bacalaureat2026/ Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - 97,6%
Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie, desfășurată joi, a fost de 97,6%. S-au prezentat 121.726 de candidați dintr-un total de 124.749 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe (promoție curentă și promoții anterioare).
Bacalaureatul continuă cu proba la alegere a profilului
Bacalaureatul continuă joi cu proba scrisă la alegere a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Luni a avut loc proba scrisă la limba și literatura română și miercuri, cea obligatorie a profilului. Elevii din partea minorităților naționale vor susține vineri proba la limba maternă.
Bacalaureat2026/ Rata de participare la proba obligatorie a profilului - Matematică/Istorie - 97,4%
Rata de participare la proba obligatorie a profilului - Matematică/Istorie - proba E.c) din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2026, desfășurată miercuri, a fost de 97,4% - 121.147 de candidați prezenți dintr-un total de 124.334 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe (toate promoțiile). Potrivit Minis
Ministrul Educației: În SUA, peste 90% dintre studenți participă la internshipuri; în România, mai puțin de 10%
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, atrage atenția asupra faptului că în Statele Unite peste 90% dintre studenți participă la stagii de practică în cadrul companiilor sau al instituțiilor, în timp ce în România procentajul celor interesați de internship este mult mai mic. 'Am predat mulți ani în SUA și mai mu
Mureș: O elevă a Colegiului Național 'Alexandru Papiu Ilarian' a obținut media 10 la Evaluarea Națională
Colegiul Național 'Alexandru Papiu Ilarian' din Târgu Mureș a felicitat-o public, miercuri, pe eleva Daria Pâncă, pentru obținerea mediei 10 la Evaluarea Națională 2026, perfomanță atinsă doar de șapte elevi din țară. 'Pe harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională, Colegiul Național 'Alexandru Papiu Ilarian' se
Sălaj: Unități de învățământ dotate printr-un proiect PNRR de 8,7 milioane de lei
Unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe din județul Sălaj au fost dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale printr-un proiect finalizat de Consiliul Județean (CJ), cu o valoare totală de 8.696.531,61 lei, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). CJ Sălaj precizează
Elevii care nu au ajuns la examenul de Bacalaureat în timp util beneficiază de subiect de rezervă la ora 13:00
Elevii care nu au reușit să ajungă miercuri la cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat, proba obligatorie a profilului - Matematică/Istorie, din cauza efectelor meteorologice vor putea beneficia de subiectul de rezervă. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației Sorin Ion, cei care nu au putut să ajungă la examen p&aci
Bacalaureatul continuă cu proba la disciplina obligatorie a profilului
Bacalaureatul continuă miercuri cu proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie). Proba trebuia să fie susținută marți, însă Ministerul Educației și Cercetării a amânat-o cu o zi în contextul prognozei de cod roșu de caniculă emise de meteorologi. 'Amânarea cu o zi față de c










