Fechet (Ministerul Mediului): Colectarea selectivă a deşeurilor nu va fi afectată de criza coronavirusului
Colectarea selectivă a deşeurilor nu va fi afectată de criza coronavirusului, a declarat, vineri, secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, în cadrul unei dezbateri despre colectarea separată a deşeurilor în timpul pandemiei, organizată de Pria Events.
"Aş vrea să subliniez că, aşa cum şi Comisia Europeană a comunicat deja, în niciun fel colectarea selectivă nu va fi afectată de criza coronavirusului. E din ce în ce mai clar şi există din ce în ce mai multe studii care dovedesc faptul că atât colectarea deşeurilor, cât şi procesarea acestora, sau depozitarea, nu ar trebui să fie într-un fel afectate de pandemia cu coronavirusul", a afirmat Mircea Fechet.
Reprezentantul Ministerului Mediului a explicat modul în care cetăţenii aflaţi în izolare la domiciliu trebuie să realizeze colectarea selectivă.
"Noi am avut nişte discuţii la Minister în care am luat în dezbatere posibilitatea ca doar acele persoane care sunt izolate la domiciliu şi care sunt suspecte, cred că astăzi sunt sub 20.000 raportat la întreaga populaţie a României, care e de 20.000.000, deci vorbim de 1/1.000 din populaţie, ca doar pentru aceia să putem să discutăm că ar putea să nu mai colecteze pe 5 fracţii sau pe 4, sau pe 3, depinde cum are sistemul de colectare Primăria din care fac ei parte, şi să pună în doi sau chiar în mai mulţi saci - repet, acele persoane care sunt considerate suspecte şi sunt în izolare la domiciliu - să pună în mai mulţi saci tot ce înseamnă deşeu menajer, împreună cu masca, împreună cu mănuşi şi cu tot ce au ei, şi să îi dezinfecteze, să pună sac în sac şi doar ulterior să elimine respectivele deşeuri, tocmai pentru a încerca să protejăm pe cât posibil pe operatorii de salubrizare, care urmează ulterior, dacă va fi cazul, să manipuleze acei saci", a menţionat Mircea Fechet.
Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Mediului a declarat că această colectare selectivă depinde de nivelul până la care cetăţenii sunt dispuşi să acopere costurile acesteia, nivel în prezent foarte scăzut în România.
"Ministerul Mediului consideră că sticla e un deşeu care ar trebui musai colectat separat. (Colectat, n.r.) în amestec cu alte tipuri de reciclabile aduce anumite probleme. Mai mult decât în alte state membre, România mai are o problemă cu gradul de suportabilitate a taxei (pentru colectarea separată, n.r.), pentru că ori de câte ori citesc un plan judeţean de gestionare a deşeurilor sau un masterplan de deşeuri, sau orice studiu de fezabilitate privind anumite investiţii, totul pleacă de la cât e dispus cetăţeanul, cât poate cetăţeanul să suporte ca şi taxă de salubritate, şi constatăm că din nou, spre deosebire de multe alte state membre, gradul de suportabilitate în România este unul extrem de modest. Pe de o parte procentual românii nu îşi permit să plătească în medie mai mult de 1% din venituri pentru taxele de salubritate şi pe de altă parte cuantumul efectiv al acestei taxe nu depăşeşte câţiva lei, poate nici preţul unei jumătăţi de pachet de ţigări, ca să fac o paralelă cu alte bunuri pe care românii le plătesc zi de zi", a precizat Mircea Fechet.
Acesta a apreciat că soluţia cea mai bună este colectarea la sursă a fiecărui tip de deşeu pentru care se realizează colectare selectivă.
"Şi atunci ajungem în situaţia în care singura soluţie fezabilă este colectarea la sursă, separată, a acestui tip de deşeu (sticla, n.r.), la fel cum considerăm că şi colectarea plasticului şi aluminiului ar trebui făcută separat, la sursă, la fel cum considerăm că şi hârtia şi cartonul ar trebui colectate la sursă, şi în timp ce Uniunea Europeană vorbeşte de economie circulară, vorbeşte de textile, de chestii mult mai puţin concrete de care se ocupă în acest moment, deoarece problemele acestea considerate de dânşii simple le-au rezolvat cu foarte mulţi ani în urmă, noi încă ne luptăm şi se pare că nu reuşim de foarte multe ori să rezolvăm nişte chestiuni extrem de simple. Avem legislaţie, bineînţeles că ea poate fi îmbunătăţită, bineînţeles că poate fi îmbunătăţit şi modul în care Ministerul Mediului legiferează, în acest sens suntem în contact direct şi încercăm să ţinem aproape pe de o parte de industria de colectare, am discutat cu ei de mai multe ori modul în care putem îmbunătăţi tot acest sistem", a adăugat Mircea Fechet.
Secretarul de stat din Ministerul Mediului a susţinut că sistemul de colectare selectivă ar funcţiona dacă toţi cei care fac parte din sistem şi-ar face treaba.
"În continuare, avem nevoie de un suport pe toată linia, şi aici nu vorbim numai de Ministerul Mediului, pentru că dacă efortul nu va fi unul comun, care să plece de la cetăţean, care să înţeleagă cât de important e ca acest proces să înceapă la el în casă, cu atât mai mult cu cât suntem săraci şi nu ne permitem cele mai noi tehnologii, nu ne permitem cele mai noi staţii de sortare, nu ne permitem cine ştie câte investiţii în tot ce înseamnă infrastructură de deşeuri, până nu vom înţelege, de la cetăţean, cât de important e, urmând ca întreaga comunitate să înţeleagă, pentru că următorul pas e UAT-ul, fie că vorbim de o Primărie de comună, fie că vorbim de Municipiul Bucureşti, care e Capitala României, ATI-ul din care face parte, Ministerul Mediului bineînţeles, cu salubristul, cu depozitarea, e un întreagă orchestră aici, care ar trebui să funcţioneze sincronizat, fiecare din toţi aceşti membri ar trebui să înţeleagă cât de important e ca fiecare să-şi facă treaba, şi dacă şi-ar face-o fiecare, ar funcţiona", a menţionat Mircea Fechet.
Acesta s-a declarat îngrijorat faţă de posibilitatea ca România să nu îşi îndeplinească ţintele pentru anul în curs în domeniul colectării deşeurilor.
"Avem o profundă îngrijorare în legătură cu ţintele în domeniul deşeurilor pentru anul 2020, pe care România e posibil să nu şi le facă. Nu e un secret că ne-a venit de la Comisie de foarte puţin timp o nouă comunicare referitoare la deficienţele depozitării în România, şi anume că România încă depozitează deşeuri netratate şi încalcă prevederile acelei decizii ale Curţii Europene de Justiţie, situaţie pe care dacă nu o vom rezolva e posibil să intrăm într-o procedură de infringement. Ţinem aproape şi cu OIREP-urile (Organizaţiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorilor, n.r.) şi cu Primăriile, şi încercăm împreună să identificăm cele mai bune soluţii", a explicat reprezentantul Ministerului Mediului. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: 3.707 de societăți cu capital străin au fost înființate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în primele nouă luni din 2026, față de 4.471 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 3.707 de societăți noi
INS: 1.100.343 de salariați în Capitală, la finele lunii august 2026
Numărul salariaților din Capitală era, la finele lunii august 2026, de 1.100.343 persoane, în scădere cu 2.017 persoane față de luna anterioară și cu 14.503 comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Câștigul salarial mediu brut era, la sfârșitul lunii august 2
INHGA: Debitul Dunării se menține la aproape o treime din media lunii noiembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va crește ușor în aceste zile, până la 1.800 mc/s, după care va scădea la 1.700 mc/s, menținându-se în continuare mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru peri
Administrația Fluvială a Dunării de Jos modernizează stațiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) a lansat o licitație în valoare estimată de 49,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția unor echipamente și efectuarea măsurătorilor necesare reabilitării și extinderii rețelei de stații hidrometrice de pe sectorul românesc al Dunării, potrivit unui anunț publicat în Sistemul
Atacurile de phishing cu AI reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată (raport)
Atacurile de phishing care utilizează Inteligența Artificială (AI) reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată, conform datelor incluse în raportul Eset SMB Cyber Readiness Index 2026. 'Miliarde de oameni și dispozitive sunt conectate, serviciile cloud susțin viața de zi cu zi, iar 'script kiddies&
Bursa de la București a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, &ic
Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca
Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică
Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.













