Coronavirus: SUA autorizează primul test de salivă la domiciliu pentru COVID -19
Agenţia americană pentru securitatea alimentelor şi medicamentelor (FDA) a autorizat vineri primul test la domiciliu folosind o probă de salivă pentru a detecta noul coronavirus, după ce a autorizat teste începând cu prelevări din nas făcute la domiciliul, relatează AFP.
Autorizarea de urgenţă a fost emisă pentru un laborator al Universităţii Rutgers. Pacienţii vor putea solicita o trimitere pentru test, vor primi o trusă la domiciliu, apoi îşi vor preleva singuri saliva şi o vor trimite la laborator pentru analiză.
''Aceasta este o nouă opţiune de prelevare simplă, sigură şi practică a eşantioanelor necesare testului, fără să fie nevoie de deplasare la un medic, la spital sau la un loc de testare'', a afirmat directorul FDA, Stephen Hahn.
FDA a autorizat 80 de teste până în prezent, majoritatea în laboratoare private şi publice şi centre de cercetare.
La 20 aprilie, agenţia a autorizat unul dintre cele mai mari lanţuri de laboratoare din Statele Unite, LabCorp, să analizeze probele prelevate la domiciliu de la pacienţi, după ce laboratoarele au demonstrat că calitatea testului este echivalentă cu cea a testelor făcute în laboratoare, ceea ce înseamnă că eşantioanele nu au fost degradate în timpul transportului. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.