Coronavirus: Puterile preşedintelui egiptean al-Sissi, extinse în cadrul stării de urgenţă
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a ratificat vineri o serie de amendamente la legea privind starea de urgenţă care îi extinde puterile, o măsură luată în plină pandemie de COVID-19 şi denunţată de ONG-uri, potrivit AFP.
Joi, Human Rights Watch (HRW) a denunţat într-un comunicat amendamentele, aprobate de Parlament la sfârşitul lunii aprilie, calificându-le o "acoperire" pentru introducerea de "noi puteri represive".
"Guvernul preşedintelui al-Sissi se foloseşte de pandemie pentru a extinde, şi nu a reforma, legea de urgenţă abuzivă din Egipt", a spus Joe Stork, director adjunct pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Human Rights Watch.
Amendamentele, publicate în Monitorul Oficial joi seară, îi permit preşedintelui să dispună închiderea şcolilor, suspendarea serviciilor publice, interzicerea adunărilor publice şi private şi plasarea în carantină a persoanelor care intră în ţară.
Ele îi permit de asemenea preşedintelui să limiteze comerţul anumitor produse, să rechiziţioneze centrele medicale private şi să transforme şcoli, centre educative şi alte instituţii publice în spitale de campanie.
Procurorul militar ar avea de asemenea permisiunea să asiste Ministerul Public în anchetarea crimelor raportate de forţele armate responsabile cu respectarea legilor sub starea de urgenţă.
Stork a subliniat că deşi unele dintre aceste măsuri sunt necesare în perioadă de criză sanitară, "ele nu trebuie să ducă la abuzuri".
"A folosi ca justificare 'securitatea naţională şi ordinea publică' reflectă mentalitatea privind securitatea care guvernează Egiptul lui Sissi", a adăugat el.
Egiptul a înregistrat oficial 7.981 de infecţii de COVID-19, dintre care 482 de decese şi 1.887 de vindecări.
Ţara este sub starea de urgenţă reînnoibilă de la un atentat revendicat de o grupare jihadistă afiliată Statului Islamic (SI) în aprilie 2017.
Legislaţia excepţională extinde considerabil puterile poliţiei în materie de arestare, supraveghere, deplasări şi reducere a drepturilor constituţionale, cum ar fi libertatea de expresie. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul israelian respinge o decizie a Curții Supreme privind mass-media
Guvernul israelian a declarat duminică că nu se va conforma unei decizii a Curții Supreme referitoare la o autoritate de reglementare a audiovizualului, stârnind critici din partea opoziției și a președintelui Isaac Herzog, notează AFP. Luna trecută, Curtea Supremă a estimat că organismul de reglementare care supraveghează posturile de t
Venezuela: 'Nu va exista o explozie socială' după seisme, asigură președinta Rodriguez
Criticată pentru gestionarea dublului cutremur din 24 iunie, președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a dat asigurări duminică după-amiază că 'nu va exista o explozie socială' după catastrofa care a provocat peste 3.000 de morți și mii de dispăruți, notează AFP. 'Nu înțeleg cum, în aceste momente de durere p
Zelenski dă asigurări că 'luptele continuă' pentru orașul ucrainean Kostiantînivka
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări duminica aceasta că luptele continuă pentru orașul-cheie Kostiantînivka, în estul Ucrainei, a cărui cucerire fusese anunțată de Kremlin, relatează AFP. 'Luptele continuă pentru Kostiantînivka, pe care (președintele rus Vladimir) Putin l-a revendicat deja ca fiind a
Controlul la frontiere: UE își va dubla eforturile după criticile sectorului aerian
Uniunea Europeană își va ''dubla eforturile'' pentru a rezolva problemele legate de noile controale automate la frontierele sale, ce antrenează lungi cozi de așteptare în aeroporturi, a dat asigurări comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, ca răspuns la criticile sectorului aerian, transmite duminică France P
Donald Trump se va întâlni, în marja summitului NATO, cu omologii ucrainean și sirian
Președintele american Donald Trump se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja summitului NATO de la Ankara din 7-8 iulie, prilej cu care va pleda pentru încheierea războiului din Ucraina, a declarat duminică o oficialitate de la Washington, transmite Reuters. Trump urmează să sosească marți la A
Netanyahu afirmă că sate creștine din sudul Libanului au cerut să fie anexate de Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat duminică, la postul american Fox News, că unele sate creștine din sudul Libanului ''au cerut să fie anexate'' de Israel, pentru a fi protejate contra organizației proiraniene Hezbollah, transmite AFP. Printre ''satele creștine din Liban, unele chiar au cerut să fie anexat
Polonia: Un conflict politic a izbucnit din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru #Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziție poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără cunoștința parlamentului sau a președintelui țării, transmite dpa. Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat în opoziție, a declarat că Polonia avea
Șeful diplomației germane îl critică pe omologul turc pentru comentariile sale despre Israel
Ministrul de externe german Johann Wadephul a criticat duminică comentariile făcute recent de omologul său turc Hakan Fidan cu privire la Israel, spunând că acestea sunt ''absolut nepotrivite'', transmite dpa. Șeful diplomației israeliene Gideo
SUA250/Administrația Trump minimalizează o defilare a militanților pentru supremația albilor
Secretarul pentru afaceri interne din administrația Trump, Doug Burgum, a relativizat duminică defilarea a câtorva sute de militanți pentru supremația albilor, desfășurată la Washington, cu ocazia celebrării a 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, el subliniind importanța libertății de exprimare în democrația americană, transmite France P
Emmanuel Macron este așteptat la Damasc, potrivit președinției siriene
Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat în Siria, a anunțat duminică președinția siriană, fără a preciza data vizitei sale, care va fi prima a unui lider dintr-o putere occidentală de la sosirea la putere, la finalul lui 2024, a președintelui Ahmed al-Sharaa, transmit AFP și Reuters. De asemenea, aceasta va fi prima vizită a u
Israelul a desemnat oficial o ambasadoare în Slovenia
Ministerul de Externe israelian a oficializat duminică desemnarea unei ambasadoare în Slovenia, la o lună după anunțul privind deschiderea primei sale ambasade în această țară, care s-a dotat recent cu un guvern conservator, transmite AFP. ''Guvernul israelian a aprobat cu unanimitate, duminică, propunerea ministrului aface
Rusia a doborât 71 de drone ucrainene, iar Kievul 112 drone rusești
Apărarea antiaeriană a Rusiei a doborât în cursul nopții de sâmbătă spre duminică 71 de drone ucrainene deasupra a trei regiuni rusești și a peninsulei Crimeea, anexată în 2014, informează EFE. 'În timpul nopții, între orele 20:00 pe 4 iulie și 07:00 pe 5 iulie, sistemele de apărare active au distrus 71
Conferința partidului Alternativa pentru Germania (AfD) continuă la Erfurt
Conferința partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cel mai mare partid de opoziție din Germania, a continuat duminică în orașul Erfurt din estul țării cu videoclipuri despre viitoarele alegeri care vor avea loc în septembrie în landurile estice Saxonia-Anhalt, Mecklenburg-Pomerania Occidentală și în orașul-land Berlin,
Turcia: Poliția a arestat zeci de activiști și politicieni critici la adresa NATO
Poliția turcă a arestat duminică zeci de activiști ai partidelor de opoziție și ai organizațiilor de stânga critice la adresa NATO, în contextul măsurilor stricte de securitate adoptate de autorități înainte de summitul Alianței Nord-Atlantice care va începe marți la Ankara, informează EFE. Potrivit ziarului Cumhuriyet,
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat lansarea unei rachete de croazieră de pe o navă de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat lansarea unei rachete de croazieră de pe nava de război Kang Kon, avariată în timpul unei lansări eșuate anul trecut, a afirmat duminică agenția de stat KCNA, în contextul planurilor autorităților de a dota marina cu armament nuclear, transmite EFE. Testele au avut loc vineri și au incl














