Coronavirus: Numărul deceselor din Italia a depăşit 30.000
Autorităţile italiene au anunţat vineri încă 234 de decese după infecţii cu coronavirus. Italia a devenit astfel a treia ţară din lume în care bilanţul epidemiei de COVID-19 depăşeşte 30.000 de morţi, plasându-se în această statistică pe locul al treilea, după Statele Unite şi Regatul Unit, informează Reuters
Agenţia observă că joi au murit ceva mai mulţi pacienţi (274), iar numărul de cazuri noi a scăzut de la 1401 joi la 1327 vineri; totalul actual este de 217.185 de cazuri, al treilea din lume după Statele Unite şi Spania.
Numărul de cazuri active este de 87.961, mai mic decât cu o zi în urmă, când erau înregistrate 89.624. La terapie intensivă sunt internaţi 1168 de pacienţi, faţă de 1311 joi, menţinându-se tendinţa de scădere. Dintre cei infectaţi cu coronavirus, 99.023 au fost declaraţi vindecaţi; joi, acest bilanţ fusese de 96.276.
În Italia s-au efectuat până acum circa 1.609.000 de teste, la o populaţie de aproximativ 60 de milioane. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.