Marian Oprişan: Echipamentele de testare ale aparatului Real Time PCR cumpărat de CJ, ascunse într-o magazie
Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, susţine că echipamentele de testare ale aparatului Real Time PCR, achiziţionat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani cu bani alocaţi de Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea, au fost ascunse într-o magazie.
"Au sosit la Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Sfântul Pantelimon' Focşani echipamentele de testare a personalului medical şi a contacţilor lor, achiziţionate cu banii alocaţi de către noi, CJ! Deşi echipamentele cu o valoare de 594.984 lei puteau fi montate, ele au fost ascunse într-o magazie, să se pună praful pe ele. Înainte de a fi internat abuziv, cu poliţia, de inconştienţii de la PNL, stabilisem cu directorul spitalului, Costel Mândrilă, ca acest echipament să fie instalat în Laboratorul BK din cadrul Secţiei de Pneumologie şi să fie deservit de echipa de specialişti acreditată RENAR. Iată, însă, că noi, cei care am plătit pentru achiziţionarea echipamentului, nici nu am fost informaţi în legătură cu faptul că acesta a ajuns, pentru a face măcar documentele necesare de recepţie", a declarat Marian Oprişan, într-un comunicat de presă.
Liderul PSD Vrancea susţine că existau spaţii şi circuitele necesare pentru punerea în funcţiune a aparatului, precum şi personalul medical necesar.
"Deşi existau spaţiile, circuitele şi personalul medical necesar punerii în funcţiune a aparatului de testare, liberalii care conduc spitalul refuză să dispună instalarea echipamentului, pentru a se trece imediat la testarea personalului medical şi a contacţilor acestora. Atrag atenţia că aparatura a fost achiziţionată în timp de criză, pentru criză, din banii vrâncenilor, şi nu admit ca aceasta să fie dosită într-o magazie a spitalului din interese politice", afirmă Oprişan.
Acesta i-a solicitat ministrului Sănătăţii "să ordone instalarea de urgenţă a aparatului", deoarece gradul de ocupare a paturilor disponibile în SJU Focşani pentru tratarea pacienţilor COVID-19 este de circa 97%, dintre care 60% cadre medicale ale SJU Focşani.
"Solicit ministrului Sănătăţii să ordone instalarea de urgenţă a aparatului, pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale şi nu numai! Ştim cu toţii că cele 130 de paturi din Pavilionul Infecţioase destinate tratării pacienţilor cu COVID-19 sunt ocupate, la momentul actual, în proporţie de 97%! Mai mult de atât, 60% dintre pacienţii infectaţi sunt cadre medicale din Spitalul Judeţean. În Vrancea suntem în plină pandemie, cu o creştere de 110 cazuri de duminică până astăzi, iar PNL continuă să îşi bată joc de sănătatea medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă şi de sănătatea vrâncenilor", a mai susţinut Marian Oprişan.
Reprezentanţii Prefecturii Vrancea au declarat, pentru AGERPRES, că "refuză să intre în jocul politic" şi că instituţia este interesată "doar de apărarea cetăţenilor".
"Instituţia Prefectului Judeţului Vrancea a refuzat să intre în jocul politic de joasă speţă practicat de unele partide. Misiunea noastră este şi va fi legată doar de apărarea cetăţenilor, nu de câştigarea capitalului politic. Comunicatul partidului respectiv, în contextual actual şi al faptelor reale, ce pot fi verificate, nu poate fi categorisit decât ca penibil", a transmis Biroul de presă al Prefecturii Vrancea.
La finele lunii martie, CJ Vrancea a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, alocarea sumei de 11 milioane de lei către SJU Focşani pentru achiziţia de echipamente şi materiale de protecţie necesare luptei împotriva epidemiei de COVID-19, printre care şi un aparat Real Time PCR, cu kiturile necesare pentru testarea populaţiei. AGERPRES / (AS, A - autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BPN al PNL/ S-a aprobat inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare. Totodată, în cadrul ședinței BPN s-au aprobat în unanimitate deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin
Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat deciziile care au fost luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului, una dintre ele vizând începerea negocierilor pentru fuziunea cu partidul Forța Dreptei. ''În cadrul ședinței BPN, Partidul Național Liberal
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo














