logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Italia a înregistrat 236 noi decese, dar numărul zilnic de cazuri confirmate e în scădere

Image

Italia a înregistrat marţi 236 noi decese de COVID-19, faţă de 195 în ziua precedentă, a anunţat Agenţia de protecţie civilă, în timp ce numărul zilnic de cazuri confirmate a scăzut la 1.075, faţă de 1.221 luni, relatează Reuters.

Numărul de cazuri noi confirmate este cel mai mic din ultimele două luni.

Bilanţul total al epidemiei din 21 februarie şi până în prezent a ajuns la 29.315 de morţi, unul dintre cele mai ridicate din lume. Numărul total de cazuri confirmate este de 213.013.

Bilanţul total al morţilor este însă probabil mult mai mare decât cel anunţat de Agenţia de protecţie civilă în buletinele sale zilnice, a informat agenţia naţională de statistică ISAT într-o analiză la nivel naţional privind creşterea numărului de decese dată publicităţii luni.

Agenţia de protecţie civilă a anunţat că numărul persoanelor bolnave în prezent de COVID-19 a scăzut la 98.467, de la 99.980 cu o zi înainte.

Marţi, la terapie intensivă se aflau 1.427 de persoane, faţă de 1.479 cu o zi înainte. Din cei infectaţi cu COVID-19, 85.231 sunt declaraţi vindecaţi, faţă de 82.279 luni.

Agenţia a precizat că 1,512 milioane de persoane au fost testate pentru depistarea COVID-19, faţă de 1,480 milioane cu o zi înainte, dintr-o populaţie de circa 60 de milioane.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie