Iaşi: Şase angajaţi din două centre de plasament din Paşcani, infectaţi cu COVID-19
Şase angajaţi din două centre de plasament din Paşcani au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu virusul COVID-19, au anunţat, luni, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi.
Purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş, a declarat că în urma testărilor efectuate la Centrul de Plasament "Sfântul Stelian" din Paşcani, probele a cinci angajaţi au ieşit pozitive la infecţia cu noul coronavirus. Pozitiv este şi testul unui angajat din Centrul de Plasament "Mihail Sadoveanu".
Potrivit sursei citate, până acum niciun copil din aceste două centre nu este infectat cu noul coronavirus.
"La Centrul de Plasament din Paşcani 'Sfântul Stelian' au fost efectuate 24 de teste, din care zece pentru angajaţi, 14 pentru copii. În rândul angajaţilor au fost găsiţi pozitivi cinci. Mai aşteptăm un rezultat de la un angajat. Pentru copii, toate testele au ieşit negative. La Centrul de Plasament 'Sadoveanu' s-au făcut 51 de teste, din care 13 pentru angajaţi şi 38 copiilor. Până acum 12 angajaţi au fost găsiţi negativi, cel de-al treisprezecelea este pozitiv. În rândul copiilor, 30 de teste sunt negative. Mai aşteptăm rezultatele pentru alte opt cazuri. Toţi cei care au fost infectaţi au fost internaţi pentru tratament", a precizat Tiberiu Bantaş. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.