Coronavirus: Relaxarea măsurilor de izolare în Slovenia şi în Ungaria, în afară de Budapesta
Slovenia şi Ungaria au anunţat joi o relaxare, începând de luni, a restricţiilor impuse pentru încetinirea propagării pandemiei de COVID-19, excepţia făcând capitala ungară Budapesta din cauza numărului mare de contaminări înregistrate, potrivit France Presse.
Guvernul ungar autorizează redeschiderea teraselor restaurantelor, a băilor termale şi a muzeelor în aer liber în provincie, dând undă verde totodată antrenamentele sportivilor profesionişti.
Regulile de distanţare socială şi purtarea obligatorie a măştilor în mijloacele de transport în comun, precum şi în magazine vor trebui însă respectate în continuare.
"Gradual, cu o agendă precisă şi cu respectarea specificului teritorial, viaţa în Ungaria poate reporni", a declarat joi într-o conferinţă de presă Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.
Aceste libertăţi regăsite nu se referă însă la Budapesta, capitala ţării unde se concentrează 70% din cele 2.700 de infecţii înregistrate în ţară, şi nici la persoanele vârstnice şi minorii şcolarizaţi care vor trebui să rămână acasă, a indicat Gulyas.
Ungaria, cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, înregistrase până joi 312 decese din cauza noului coronavirus.
Reuniunile de peste 500 de persoane rămân interzise până la cel puţin 15 august şi numărul testărilor va creşte, a precizat guvernul.
Viktor Orban a suscitat un val de indignare în străinătate luna trecută, când parlamentul ungar i-a acordat dreptul de a guverna prin ordonanţe de urgenţă pe termen nelimitat în perioada de combatere a epidemiei de coronavirus.
Oraşul Budapesta este condus de un primar liberal de anul trecut, în urma înfrângerii în alegeri a partidului Fidesz al partidului premierului Viktor Orban.
La rândul său, Slovenia vecină intenţionează să ofere sportivilor profesionişti dreptul de a-şi relua activitatea şi să ridice restricţiile la deplasările interne pentru cei 2 milioane de locuitori ai săi.
Proprietarii de restaurantele şi administratorii barurilor vor avea dreptul să servească de luni clientela în exterior dacă respectă norme stricte sanitare, a afirmat guvernul sloven joi.
Cea mai mare parte a bibliotecilor şi muzeelor vor putea să-şi primească din nou publicul, ca şi magazinele cu o suprafaţă mai mică de 400 de metri pătraţi şi saloanele de coafură.
Slovenia va organiza astfel revenirea unei părţi a elevilor la şcoală la jumătatea lunii mai, măsura vizând doar primele trei clase ale şcolii primare, precum şi pe elevii din anii terminali care au de susţinut examene. Ceilalţi vor trebui să aibă răbdare până în septembrie.
Slovenia a înregistrat joi peste 1.400 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 91 de decese.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci; editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump îl acuză pe Zelenski că 'nu vrea să pună capăt' războiului cu Rusia
Președintele american Donald Trump l-a acuzat duminică pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că 'nu vrea să pună capăt' războiului cu Rusia, pe fondul unei recente reizbucniri a tensiunilor dintre Washington și Kiev, notează AFP. 'Nu vrea să pună capăt acestui război și, probabil, nu a vrut niciodată', l-a atacat președi
Trump stabilește data lucrărilor pentru un teren de golf la Washington, în ciuda unei proceduri judiciare
Președintele american Donald Trump a anunțat duminica aceasta că intenționează să înceapă peste o lună construcția unui teren de golf la Washington, unul dintre numeroasele sale proiecte de renovare a capitalei americane, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. 'Lucrările de renovare' ale acestui nou t
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re













