Orban: E prematur să facem anunţuri privind sezonul turistic; cu anumite reguli, activitatea hotelieră poate să pornească
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Dragomireşti, că nu au fost luate decizii finale cu privire la sezonul turistic din lunile iulie-august, dar, în opinia sa, cazarea în hoteluri şi pensiuni se poate face cu respectarea unor reguli, iar în ceea ce priveşte restaurantele, acestea prezintă un risc epidemiologic.
"Nu am luat deciziile finale, când vom lua deciziile finale după analiza foarte serioasă pe care o facem, vom anunţa public. Dar, în ce mă priveşte pe mine, nu văd vreo restricţie în ceea ce priveşte activitatea de cazare în hoteluri, pensiuni, cu, evident, stabilirea unui set de reguli. Aici trebuie să vă spun că Institutul Naţional de Sănătate Publică şi alte entităţi, cum e ITM-ul, sunt implicate în adoptarea unor protocoale, unor reguli care trebuie respectate pentru fiecare activitate economică, pentru fiecare loc de muncă şi pe care le vom adopta înainte de, să spun, eliminarea restricţiilor în diferite domenii. Sigur, cu anumite reguli, activitatea hotelieră poate să pornească", a spus Orban, întrebat despre posibilitatea ca lunile iulie şi august să poată fi considerate luni de vacanţă.
Prim-ministrul a subliniat că activitatea restaurantelor prezintăun însă risc crescut de răspândire a coronavirusului.
"În ceea ce priveşte activitatea restaurantelor, conform evaluării epidemiologice, prezintă un risc mare de transmitere, din mai multe motive. La restaurant nu poţi să porţi masca, distanţa la aceeaşi masă şi distanţa dintre mese, mai ales că puţine restaurante au tipuri de separeuri şi, în general, se adună lume destul de multă. Conform evaluărilor actuale, în primă fază e puţin probabilă reluarea activităţii restaurantelor", a afirmat Orban.
Premierul a mai spus că, pentru fiecare ridicare a restricţiilor, se va aştepta o perioadă de 15 zile, interval în care se manifestă virusul, pentru a vedea eventualele efecte asupra nivelului de infectare a cetăţenilor şi, în funcţie de evoluţie, se vor lua decizii.
"Nu vom elibera total mişcarea în afara localităţilor şi aici facem o evaluare a riscurilor în funcţie de tipul de deplasare pentru a putea stabili care sunt tipurile de deplasări în afara localităţilor pe care le vom permite. În ceea ce priveşte sezonul turistic e prematur să facem anunţuri, să luăm decizii. Sigur că ne-am dori ca să existe posibilitatea reală ca oamenii să-şi petreacă concediile în destinaţii de vacanţă, pe de altă parte nu se poate anunţa de acum cu certitudine că se va da drumul la activităţi, va depinde de evoluţia epidemiologică", a adăugat Ludovic Orban.
Premierul Ludovic Orban, însoţit de ministrul Economiei şi cel al Apărării, a fost prezent, miercuri, la Uzina de produse speciale Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, în cadrul căreia au fost recent instalate echipamente de producţie a măştilor medicale. AGERPRES/(A - autor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, imagine: Alfred Schupler, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere
Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Din totalul de 4.431 de
BPN al PNL/ S-a aprobat inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare. Totodată, în cadrul ședinței BPN s-au aprobat în unanimitate deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin
Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat deciziile care au fost luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului, una dintre ele vizând începerea negocierilor pentru fuziunea cu partidul Forța Dreptei. ''În cadrul ședinței BPN, Partidul Național Liberal
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ














