Ministrul Muncii: După 15 mai statul intenţionează să suporte o parte din costul cu salariile pentru companiile afectate
Guvernul intenţionează ca, după 15 mai, să înlocuiască măsura suportării şomajului tehnic cu o măsură de suportare a unei părţi din costul cu salariile pentru companiile afectate de pandemie, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, la Adevărul Live.
Totuşi, măsura şomajului tehnic acoperit de stat ar putea rămâne valabilă după 15 mai pentru domeniile cele mai grav afectate de criză, a adăugat Violeta Alexandru.
"Intenţia noastră este să înlocuim măsura şomajului tehnic cu o măsură activă, care înseamnă suportarea de către stat a unei părţi din costul cu salariile (pentru, n.r.) angajatorii care au fost afectaţi de pandemie, dacă se va impune, pentru anumite sectoare de activitate. Provocarea în acest moment este să facem o analiză cu privire la sectoarele care au suferit şi în ce măsură au suferit, unele radical, altele parţial. Dacă se va impune, pentru cele unde activitatea se reia mai greu, sau unde perspectivele de reluare a activităţii sunt mai îndepărtate, atunci nu excludem posibilitatea prelungirii pentru acestea a şomajului tehnic, dar pe o durată foarte scurtă, pentru că intenţia noastră este să transformăm acest mecanism, care reprezintă o măsură pasivă, într-o măsură de sprijin activ, adică să ajutăm companiile şi angajaţii să-şi reia activitatea, etapă cu etapă, într-un calendar care să permită un sprijin mai consistent la început şi care să se diminueze pe măsură ce companiile reuşesc să se replieze şi să reintre în activitate. A se replia înseamnă să primească comenzi - companiile îşi doresc, semnalul pe care eu îl am este de dorinţă reală de a-şi relua activitatea, provocarea va fi să primească comenzi şi deci să aibă venituri cu care să-şi plătească salariaţii. Deci dorinţa este să înlocuim măsura şomajului tehnic cu o măsură activă care să sprijine reluarea activităţii în diferitele domenii afectate, aşa cum natural vor evolua lucrurile: cei care vor relua dintr-o dată probabil că vor avea un anumit tip de sprijin, cei care vor relua treptat vor avea un sprijin adaptat acestui ritm puţin mai lent", a explicat Violeta Alexandru.
Un număr de 1.027.824 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) şi până luni, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise luni de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).
Dintre acestea, 322.037 de contracte de muncă suspendate erau din industria prelucrătoare, 187.876 de contracte proveneau din sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 114.272 din domeniul hotelurilor şi restaurantelor (HoReCa).
Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă încetate de la declararea stării de urgenţă înregistrau luni un nou maxim de 260.171, astfel: 48.711 de contracte în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 45.899 în industria prelucrătoare, iar 35.570 de contracte în sectorul construcţiilor. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: 3.707 de societăți cu capital străin au fost înființate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în primele nouă luni din 2026, față de 4.471 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 3.707 de societăți noi
INS: 1.100.343 de salariați în Capitală, la finele lunii august 2026
Numărul salariaților din Capitală era, la finele lunii august 2026, de 1.100.343 persoane, în scădere cu 2.017 persoane față de luna anterioară și cu 14.503 comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Câștigul salarial mediu brut era, la sfârșitul lunii august 2
INHGA: Debitul Dunării se menține la aproape o treime din media lunii noiembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va crește ușor în aceste zile, până la 1.800 mc/s, după care va scădea la 1.700 mc/s, menținându-se în continuare mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru peri
Administrația Fluvială a Dunării de Jos modernizează stațiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) a lansat o licitație în valoare estimată de 49,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția unor echipamente și efectuarea măsurătorilor necesare reabilitării și extinderii rețelei de stații hidrometrice de pe sectorul românesc al Dunării, potrivit unui anunț publicat în Sistemul
Atacurile de phishing cu AI reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată (raport)
Atacurile de phishing care utilizează Inteligența Artificială (AI) reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată, conform datelor incluse în raportul Eset SMB Cyber Readiness Index 2026. 'Miliarde de oameni și dispozitive sunt conectate, serviciile cloud susțin viața de zi cu zi, iar 'script kiddies&
Bursa de la București a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, &ic
Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca
Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică
Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.













