Coronavirus: Austria anunţă o nouă relaxare a restricţiilor, dar avertizează că va ''apăsa butonul stop'' dacă evoluţia nu e favorabilă
Austria va permite începând de vineri adunarea în grupuri de până la zece persoane, a transmis marţi guvernul de la Viena într-un anunţ despre noi paşi privind relaxarea restricţiilor menite să combată răspândirea noului coronavirus, avertizând însă că oricând s-ar putea ''apăsa butonul stop'' dacă numărul cazurilor de COVID-19 va creşte din nou, transmite agenţia DPA.
Ministrul austriac al sănătăţii, Rudolf Anschober, a precizat la o conferinţă de presă că la sfârşitul acestei săptămâni expiră restricţiile privind deplasările, care vor fi înlocuite cu obligaţia de a păstra în spaţiul public o distanţă de cel puţin un metru faţă de celelalte persoane, cu excepţia transportului public, unde va fi obligatorie purtarea măştii. De la jumătatea lunii martie în Austria părăsirea domiciliului este permisă numai pentru activităţile esenţiale, precum mersul la serviciu, la cumpărături sau pentru plimbări scurte.
Guvernul austriac a mai anunţat marţi deschiderea hotelurilor şi a bazinelor de înot la sfârşitul lunii mai, în contextul în care sectorul turistic asigură circa 6% din PIB-ul Austriei şi a fost puternic afectat de măsurile împotriva epidemiei. Însă în timp ce executivul de la Viena a semnalat că la vară turiştii germani vor fi bineveniţi în Austria, cel de la Berlin i-a îndemnat pe cetăţenii germani ca anul acesta să-şi petreacă vacanţele în propria ţară.
Ministrul austriac al sănătăţii a ţinut să adauge că ridicarea restricţiilor va fi monitorizată constant pentru a vedea dacă ea conduce la o eventuală creştere a numărului cazurilor de COVID-19, care în ultima săptămână au fost constant sub o sută în Austria. ''Oricând putem apăsa butonul stop'', a atenţionat el.
Austria este una dintre ţările europene care au reuşit cel mai bine să pună sub control epidemia cu noul coronavirus, scăderea constantă a numărului noilor cazuri permiţându-i să adopte o serie de decizii de relaxare a izolării.
Săptămâna trecută au fost redeschise magazinele mici (care au mai puţin de 400 de metri pătraţi) şi centrele de grădinărit, celelalte magazine şi centrele de înfrumuseţare urmând să-şi reia activitatea pe 1 mai, iar de la jumătatea lunii mai vor fi redeschise şi spaţiile culturale, inclusiv bibliotecile, librăriile, unele muzee, barurile şi restaurantele şi se vor relua serviciile religioase.
Dar numărul persoanelor care au acces în supermarketuri va continua să fie limitat, orice adunare publică este interzisă, inclusiv evenimentele sportive şi culturale. De asemenea, evenimentele la care se adună multă lume, precum festivalurile muzicale, rămân suspendate până pe 31 august, probabil chiar şi după această dată în cazul teatrelor.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Benjamin Netanyahu ordonă desființarea unor avanposturi ale coloniștilor evrei din Cisiordania
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat desființarea unor avanposturi neautorizate de stat ale coloniștilor evrei din Cisiordania, au declarat duminică două surse informate despre subiect ale agenției Reuters. Site-ul de internet Ynet afirmase anterior că ordinele vizează circa 100 de avanposturi din teritoriul palestinian ocupat de I
SUA: Donald Trump sugerează ca statul New Mexico să fie redenumit New America
Președintele american Donald Trump a sugerat duminică ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP. 'Mulți oameni au sugerat să schimb
Germania: Cancelarul Merz în impas după un triumf electoral al extremei drepte
Cancelarul german Friedrich Merz se confruntă luni cu provocarea de a reacționa la triumful electoral al formațiunii anti-imigrație și proruse AfD (Alternativa pentru Germania) în Saxonia-Anhalt, un scrutin care plasează extrema dreaptă într-o poziție favorabilă pentru a conduce un land german pentru prima dată din 1945, comentează AFP.
VIDEO Explozii într-un depozit militar din Bolivia: Bilanțul urcă la șase morți, 11 dispăruți
Ministerul bolivian al Apărării a ridicat duminică la șase numărul morților în urma exploziilor survenite pe un sit militar unde era depozitat material pirotehnic, relatează AFP. Deflagrațiile s-au produs vineri după-amiază la Viacha, un oraș cu 100.000 de locuitori situat la circa 30 de kilometri de La Paz. Echipele de sa
Emisarii americani au părăsit Kievul cu trenul, anunță căile ferate ucrainene
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au părăsit Kievul după discuțiile cu președintele Volodimir Zelenski menite să pună capăt războiului cu Rusia, au anunțat căile
VIDEO Raul Castro apare la televiziunea cubaneză
Fostul președinte cubanez Raul Castro, 95 de ani, a apărut la televiziunea națională, la mai puțin de o lună după ce a fost văzut în public la Havana cu ocazia centenarului nașterii fratelui său răposat, Fidel Castro, notează AFP. Liderul revoluționar a apărut într-un reportaj lung, difuzat de mai multe ori în acest weekend d
Iranul va declara o 'zonă interzisă' în apropierea Strâmtorii Ormuz în următoarele zile
După o nouă serie de atacuri reciproce, în special pe mare în ultimele zile și mai ales în strâmtoarea strategică Ormuz, Iranul a amenințat duminică Statele Unite cu un răspuns 'mai intens', relatează AFP. Dacă luna august a fost marcată de o scădere vizibilă a atacurilor, ostilitățile au fost reluate pe data de
Emisarii americani au prezentat noi propuneri 'mai eficiente' (președinția Ucrainei)
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff au prezentat Kievului noi propuneri, 'mai eficiente', menite să pună capăt războiului cu Rusia, iar președintele Volodimir Zelenski se întâlnește cu cei doi, a declarat duminică pentru AFP un înalt oficial al președinției ucrainene. 'Nu mai este ca înainte. D
VIDEO Secretarul american al energiei consideră improbabil un acord cu Teheranul și pledează pentru distrugerea capacităților nucleare iraniene
Secretarul american al energiei, Chris Wright, a estimat duminică drept improbabil ca administrația președintelui Donald Trump să ajungă la un acord nuclear cu Iranul și crede că SUA ar putea opta în schimb pentru distrugerea capacităților iraniene de a dezvolta arme atomice, capacități deja bombardate, dar care nu au fost complet neutralizate, relatează agenți
VIDEO Zelenski, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna aceasta
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida e
Germania: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania câștigă detașat alegerile în Saxonia-Anhalt (exit-polls) / (FOTO-VIDEO)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul ele
#Ucraina: S-a încheiat întâlnirea lui Zelenski cu emisarii lui Trump (FOTO-VIDEO)
Întâlnirea dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a înc
VIDEO Yemen: Confruntări sângeroase între forțele pro-guvernamentale și rebelii Houthi, ce desfășoară o ofensivă spre strâmtoarea Bab el-Mandeb
Confruntările armate din sud-vestul Yemenului între forțele pro-guvernamentale yemenite susținute de Arabia Saudită și rebelii Houthi susținuți de Iran s-au soldat cu peste 140 de morți de sâmbătă la prânz până duminică dimineața, au declarat pentru AFP surse din ambele tabere. Numărul victimelor ajunge astfel la peste
Von der Leyen a sosit în Groenlanda, pentru a demonstra sprijinul UE față de insula arctică râvnită de Trump
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început duminică o vizită în Groenlanda, vasta insulă arctică râvnită de președintele american Donald Trump, relatează AFP. Șefa executivului european a aterizat sub un soare strălucitor la Nuuk, capitala acestui teritoriu autonom danez, unde va petrece două zile. Printre pu
Președintele libanez cere Statelor Unite să impună Israelului încetarea atacurilor aeriene
Președintele libanez Joseph Aoun a cerut duminică Statelor Unite și comunității internaționale 'să facă să înceteze' atacurile israeliene asupra teritoriului său, soldate cu patru morți în cursul dimineții și lansate de Israel în pofida unui armistițiu în vigoare, relatează agențiile AFP și EFE. Atacurile israeliene,














