Auto - F1/Coronavirus: Marele Premiu al Marii Britanii se va desfăşura fără spectatori, anunţă organizatorii
Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, programat în data de 19 iulie, se va desfăşura fără spectatori, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat luni responsabilii circuitului de la Silverstone (Anglia) într-un comunicat.
"Sunt extrem de dezamăgit să vă spun că Marele Premiu al Marii Britanii din acest an nu se va putea desfăşura în prezenţa spectatorilor', a declarat Stuart Pringle, directorul executiv de la Silvestone, citat de site-ul Motorsport.com.
"Am amânat decizia cât mai mult timp posibil, însă a devenit foarte clar, ţinând cont de condiţiile din ţară şi de cerinţele guvernului aflate în vigoare acum şi într-un viitor previzibil, că Grand Prix-ul nu poate avea pur şi simplu loc în condiţii normale. Obligaţia noastră este de a proteja sănătatea şi siguranţa tuturor persoanelor implicate în pregătirea şi desfăşurarea evenimentului, a voluntarilor şi a fanilor incredibili, iar aceasta era cea mai bună, cea mai sigură şi, totodată, singura decizie pe care o puteam lua", a adăugat oficialul britanic.
Tot luni, organizatorii Marelui Premiu al Franţei au anunţat anularea cursei prevăzute în data de 28 iunie, pe circuitul "Paul Ricard" din Le Castellet, ca urmare a deciziei autorităţilor de la Paris de a interzice organizarea marilor evenimente cel puţin până la jumătatea lunii iulie.
Noua ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1, ar urma să debuteze în Austria, pe circuitul Red Bull Ring din Spielberg, între 3 şi 5 iulie, probabil "fără fani", a anunţat Chase Carey, preşedintele societăţii care gestionează cea mai importantă competiţie automobilistică de pe planetă.
"Vizăm un debut al curselor în Europa, în iulie, august şi începutul lui septembrie. Prima dintre ele se va desfăşura în Austria, în weekend-ul 3-5 iulie. În septembrie, octombrie şi noiembrie, urmează că concurăm în Eurasia, în Asia şi pe continentul american, pentru a încheia sezonul în Golf, în decembrie, cu Bahrainul înaintea tradiţionalei finalei de la Abu Dhabi, după ce vom efectua între 15 şi 18 curse", a declarat preşedintele Formulei 1.
"Vom da publicităţii calendarul nostru finalizat cât mai curând posibil", a adăugat Chase Carey.
Formula 1 trebuie să organizeze cel puţin opt curse pe trei continente pentru a putea fi clasificată drept campionat mondial, subliniază Motorsport.com.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lupte: Trei români se vor bate pentru bronz la Europenele Under-20
Trei sportivi români de la greco-romane vor disputa meciuri pentru bronz la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord), după rezultatele de luni, din prima zi a competiției. La cat. 55 kg, Vlad Ioan Trip l-a învins în preliminarii pe cehul Jakub Sedlak, în sferturi a trecut de moldoveanul M
Fotbal - CM 2026: Spania a câștigat derby-ul iberic cu Portugalia (1-0) și s-a calificat în sferturi
Selecționata Spaniei a învins echipa Portugaliei cu scorul de 1-0 (0-0), în derby-ul iberic desfășurat luni, pe Dallas Stadium, astfel că s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Diferența a fost făcută de pasa inspirată a lui Ferran Torres pentru Mik
Fotbal - CM 2026: FIFA a respins apelul făcut de Belgia împotriva dreptului de joc al lui Balogun
Comisia de apel a FIFA a respins, luni seara, apelul înaintat de Federația belgiană de fotbal (URBSFA) împotriva dreptului de joc al atacantului american Folarin Balogun, iertat de suspendare după ce primise un cartonaș roșu în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, transmite AFP. URBSFA ''nu are calitatea
Tenis: Miriam Bulgaru s-a calificat în optimi de finală la Bastad (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o pe ucraineanca Valeria Strahova, cu 6-2, 6-2. Bulgaru (27 ani, 248 WTA) a obținut victoria după o oră și 25 de minute, fără a-și pier
Fotbal - CM 2026: Trump își asumă intervenția împotriva cartonașului roșu al lui Balogun
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe președintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonașului roșu primit de atacantul american Folarin Balogun în timpul unui meci de la Cupa Mondială 2026, astfel încât acesta să poată juca în partida din optimile de finală împotriva Belgiei, transmite AFP. 'Da,
Ciclism: Pogacar a câștigat etapa a 3-a a Turului Franței și a intrat în posesia tricoului galben
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) a câștigat luni etapa a treia a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 195,9 km între Granollers (Spania) și Les Angles (Franța), și a preluat tricoul galben, detronându-l pe danezul Jonas Vingegaard (Visma-Lease a Bike), transmite AFP. Într-un final în ascensiune
Tenis: Italianca Jasmine Paolini a acces în sferturi de finală la Wimbledon
Jucătoarea italiană de tenis Jasmine Paolini, numărul 17 mondial, finalistă în 2024, a pus capăt parcursului jucătoarei filipineze Alexandra Eala (32 WTA) la Wimbledon, învingând-o cu 6-4, 4-6, 6-3, luni, în optimile de finală, informează AFP. Sub privirile lui Roger Federer, câștigător de opt ori al turneului și
Tenis: Flavio Cobolli l-a eliminat pe Alex De Minaur în optimi la Wimbledon
Tenismanul italian Flavio Cobolli, numărul 10 mondial și finalist recent la Roland Garros, s-a calificat luni în sferturile de finală de la Wimbledon, învingându-l pe australianul Alex De Minaur, numărul 5 mondial, cu 7-5, 7-6 (7/4), 6-3, după două ore și 34 de minute, transmite AFP. Într-un prim set disputat, italianul
Fotbal - CM 2026: Trump a confirmat că a cerut FIFA revizuirea cartonașului roșu al lui Balogun
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că i-a cerut președintelui FIFA, Gianni Infantino, să reanalizeze faza în care atacantul american Folarin Balogun a primit un cartonaș roșu, afirmând că nu consideră corectă decizia 'îngrozitoare' a arbitrului de a sancționa faultul respectiv, informează Reuters. 'To
Fotbal: Florin Bratu, noul antrenor al echipei albaneze Partizani Tirana
Fostul internațional român Florin Bratu a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire, pentru încă un sezon, cu clubul Partizani Tirana, a anunțat, luni, gruparea clasată pe locul al cincilea în sezonul trecut în prima ligă albaneză de fotbal. Bratu (46 ani) a fost prezentat luni de președintele Gazment Dem
Tenis: Gabriela Ruse și Marta Kostiuk s-au retras din proba feminină de dublu la Wimbledon
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a retras din proba feminină de dublu din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, luni, după ce Kostiuk s-a calificat în premieră în sferturi la simplu. Ruse și Kostiuk trebuiau să joace luni, în optimi la dublu, contra perechi
Tenis: Belgianca Elise Mertens s-a calificat în sferturi de finală la Wimbledon
Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens, numărul 27 mondial, s-a calificat luni pentru prima oară în cariera sa în sferturi de finală la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de cehoaica Marie Bouzkova, clasată cu patru poziții mai sus în ierarhia internațională. Mertens, care are 30 de ani,
Fotbal - CM 2026: Presa internațională, indignată de cazul Balogun și de rolul lui Trump în relația cu FIFA
'Cum poate fi justificat ceea ce este de nejustificat?': presa internațională este indignată de cazul Balogun și de rolul lui Trump în relația cu FIFA, relatează L'Equipe. În urma anunțului făcut de FIFA, duminică seara, în ajunul meciului din optimile de finală ale Cupei Mondiale împotriva Belgiei, privind
Fotbal: Jamal Musiala (Bayern) a suferit o intervenție chirurgicală de rutină
Atacantul german Jamal Musiala a suferit o nouă intervenție chirurgicală după revenirea de la Cupa Mondială de fotbal 2026, a anunțat luni clubul său, Bayern Munchen, citat de DPA. Campioana din Bundesliga a indicat că Musiala a suferit o 'intervenție chirurgicală minoră, de rutină', care a făcut parte din 'protocolul medical stand
Fotbal - CM 2026: Federația belgiană a făcut apel împotriva anulării suspendării lui Balogun
Federația belgiană de fotbal a făcut apel împotriva deciziei FIFA de a anula suspendarea jucătorului american Folarin Balogun, informează cotidianul Le Soir. Potrivit ziarului, Federația belgiană de fotbal a trimis o scrisoare către FIFA referitoare la decizia de a anula cartonașul roșu acordat lui Folarin Balogun, atacantul vedetă al na














