Atletism/Coronavirus: Florin Florea (FRA) - Cerem să se dea drumul la pregătire, oamenii aleargă pe trotuare şi parcurile sunt închise
Preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că va transmite o solicitare către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului pentru ca sportivii să aibă voie să se pregătească în spaţii deschise după 15 mai, criticând totodată decizia de închidere a parcurilor în timp ce oamenii aleargă pe trotuare respectând regulile de distanţare socială.
"Sper ca din 15 mai să se dea drumul la pregătire în spaţii libere. Chiar o să trimitem şi noi o solicitare la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Tineretului şi Sportului. Trebuie să se dea drumul la pregătire, în grupuri de cât vor ei, nu mă interesează pe mine, dar lumea trebuie să se antreneze, să facă mişcare. Văd că şi Ministerul Sănătăţii recomandă ieşirea afară cu păstrarea regulilor, care vor fi ele. În loc să laşi parcul deschis, care e cât animalul de mare, să pui nişte paznici să nu se stea în grupuri, îl ţii închis. Eu m-am uitat seara pe bulevardele mari, e plin de lume care aleargă. Plin. Suntem sănătoşi? Oamenii respectă regula să nu fie grup, nu sunt mai mult de doi. Dar nu poţi să faci aceeaşi chestie şi în parcuri? Ei au închis pentru ăia cu grătarele, dar sunt închise şi pentru ăia cu plimbarea şi alergarea. E clar că nu vrea să se facă, dar oamenii s-au uitat mai atent la lege şi legea spune clar, poţi să alergi, dar nu în grupuri mai mari de doi. Şi alergăm pe trotuare, dacă aşa se vrea", a declarat preşedintele FRA.
În ceea ce priveşte pregătirea atleţilor de performanţă în perioada stării de urgenţă, Florea afirmă că acum s-a demonstrat că trebuie "resetat" acest sistem, fiind nevoie de întărirea cluburilor cu ajutorul comunităţilor locale.
"Din această perioadă se pot trage concluzii care fac parte şi din strategia noastră, şi anume că fiecare sportiv ar trebui să reprezinte comunitatea. Acum toată lumea s-a dus acasă, în zona unde s-a născut şi se antrenează aşa cum poate, cu facilităţi mai mari sau mai mici. Strategia noastră este aceea de a se dezvolta comunităţile de atletism în jurul cluburilor şi comunităţilor locale. Trebuie întărite cluburile pe plan local. Şi apoi, după nu ştiu cât timp, să se treacă efectiv la partea de profesionism efectiv. Dar sugestia noastră este să ne resetăm la nivel de performanţă în România. Eu sunt în discuţie mai de mult cu primarii cu comunităţile locale, dinainte de coronavirus, teoria noastră este ne ducem cumva la origini, la bază. Până acum toată lumea mergea la federaţie, dar ea doar coordonează, pregătirea o face clubul. Şi acum, din 2018, există şi legislaţie. Asta este soluţia", a mai spus Florin Florea. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Valentin Mihăilă și Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Națiunilor
Valentin Mihăilă și Nicolae Stanciu, convocați de selecționerul Gheorghe Hagi pentru meciurile echipei naționale din această lună din Liga Națiunilor, acuză probleme musculare și nu pot fi recuperați în timp util, a anunțat Federația Română de Fotbal. Nico
VIDEO Rugby: România, surclasată de Cehia cu 73-7, în sferturile Campionatului European U20
Echipa României a fost surclasată de formația Cehiei cu scorul de 73-7 (44-7), duminică, în sferturile de finală ale Campionatului European de rugby Under-20 de la Praga, potrivit site-ului Federației Române de Rugby. ''Stejăreii'' au evoluat timp de 43 de minute în 14 jucători, după ce căpitanul Antonio
VIDEO Futsal: Victorie la limită pentru România, 2-1 cu Danemarca, în preliminariile CM 2028
Naționala de futsal a României a învins formația Danemarcei cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, în Grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Golurile tricolorilor au fost înscrise de Andrei Crăciun (07'38'') și Ionuț-Alberto Marin (09'11
VIDEO Handbal masculin: România a pierdut în fața Poloniei, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Poloniei, cu scorul de 30-28 (19-16), duminică seara, în Danubius Arena din Tulcea, într-un meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. Tricolorii au pierdut un meci destul de strâns, dar în care nu au
VIDEO Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă dramatic în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă dramatic de echipa Bosna BH Telecom, cu scorul de 93-91 (25-23, 17-29, 23-21, 28-18), duminică, în BTarena din Cluj-Napoca, în competiția de baschet masculin ABA League. Formația bosniacă s-a impus printr-un coș de trei puncte înscris de Deandre Gholston, când mai erau două secunde
VIDEO Handbal feminin: Victorie pentru Gloria Bistrița în Liga Campionilor, cu Podravka Koprivnica
CS Gloria Bistrița a învins echipa croată RK Podravka Koprivnica, scor 33-29 (14-15), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șaptea a Grupei B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a fost dominată în prima repriză, Podravka având avantaj de trei goluri în câteva r&aci
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a urcat pe primul loc în Superligă după remiza cu CFR Cluj (0-0)
Universitatea Craiova a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 0-0, duminică seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a 15-a. Campioana a dominat jocul și și-a creat o serie de ocazii, dar portarul Octavian Vâlceanu s-a dovedit a fi imbatabil. Conform sta
VIDEO Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe FC Voluntari (2-1), în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-1), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. Portughezul Fabio Vianna (8) a deschis scorul pentru gazde, elvețianul Dimitri Oberlin (38) a majorat diferența, iar golul oaspeților a fost îns
Atletism: Kenyenii Peter Ndungu Wanyoike și Chelangat Sang au câștigat semimaratonul Bucharest 21K
Atleții kenyeni Peter Ndungu Wanyoike și Chelangat Sang au câștigat cursele de elită la semimaraton din cadrul evenimentului Bucharest 21K, ultima etapă din 21K Romania Running Series, desfășurat duminică în Capitală, cu startul și sosirea în alveola Kiseleff. Peter Ndungu Wanyoike, care a câștigat anul acesta și Marato
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj și Corona Brașov s-au impus în deplasare în Divizia A1
CSM Volei Alba-Blaj și CSM Corona Brașov a obținut victorii în deplasare, sâmbătă, în etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin. Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a trecut de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (19-25, 25-18, 25-18, 25-22), cele mai bune de la învingătoare fiind Ana Trcol (16 puncte), Radostina Marinov
România, surclasată de Andorra, în Rugby Europe Women's Conference
Naționala feminină de rugby a României a fost surclasată de Andorra, cu scorul de 46-5 (20-0), sâmbătă seara, la Andorra la Vella, într-un meci contând pentru Rugby Europe Women's Conference. Sarah Stoian a marcat punctele ''ghindelor'', printr-un eseu în repriza secundă, potrivit site-ului Fed
VIDEO Fotbal: FCSB, învinsă acasă de Corvinul Hunedoara (0-1), în Superligă
FCSB a fost învinsă de nou-promovata Corvinul Hunedoara cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de slovacul Andrej Fabry (41), cu un șut de la circa 25 de metri, la prima minge trimisă de oaspeți pe spațiul por
VIDEO Fotbal: Farul Constanța a încheiat la egalitate cu Rapid București (1-1), în Superligă
Farul Constanța și Rapid București au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Vladan Bubanja (32), cu un șut deviat din careu.
Hochei feminin: România a câștigat Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor
Naționala României a câștigat Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-1 (2-0, 0-1, 1-0), sâmbătă, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Emilia Cașu, Julia Bende și Orsolya Feher au marcat golurile tricolorelor, în timp ce pentru Ucraina a
Fotbal: Remiză între FK Csikszereda și Universitatea Cluj (0-0), în Superligă
FK Csikszereda și Universitatea Cluj au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. ''U'' a marcat în in. 63, prin Marius Ștefănescu, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru ofsaid. Oaspeții putea da lovitura pe final (














