Atletism: Campionatele Europene de la Paris, anulate din cauza pandemiei de coronavirus
Campionatele Europene de atletism de la Paris, care trebuiau să se desfăşoare între 25 şi 30 august, au fost anulate, joi seara, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat organizatorii, citaţi de agenţiile internaţionale de presă.
''Ne-am luptat până în ultima clipă pentru a menţine această competiţie, am explorat şi cea mai mică oportunitate, dar în cele din urmă am decis să anulăm Campionatele Europene'', a declarat Jean Garcia, preşedintele Comitetului de organizare, citat de cotidianul L'Equipe.
''Decizia de anulare a fost determinată de pandemia de coronavirus şi de riscurile asociate ale situaţiei actuale, care sunt departe de a fi sub control, precum şi de faptul că adunările publice sunt interzise în Franţa'', a precizat Federaţia europeană într-un comunicat.
''Speram ca în aceste vremuri tulburi să le oferim atleţilor europeni un eveniment major spre finalul verii'', a afirmat preşedintele interimar al forului continental, bulgarul Dobromir Karamarinov.
''Din nefericire, am fost informaţi azi de către comitetul local de organizare şi de Federaţia franceză de atletism că, după discuţii cu autorităţile franceze, nu mai pot organiza campionatele în luna august'', a mai spus oficialul.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: 'Nu am jucat la nivelul nostru', a regretat selecționerul SUA
'Nu am jucat la nivelul nostru', a deplâns selecționerul echipei SUA, Mauricio Pochettino, după înfrângerea cu 4-1 și eliminarea suferită în fața Belgiei, în optimile de finală ale
Fotbal - CM 2026: A fost o finală înainte de finală, a declarat selecționerul Spaniei după victoria în fața Portugaliei
Selecționerul Spaniei, Luis De la Fuente, a declarat luni, după victoria în fața Portugaliei (scor 1-0) și calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că partida de la
Fotbal - CM 2026: 'Cazul Balogun nu a fost o motivație pentru noi', a afirmat selecționerul Belgiei după victoria cu SUA
Faptul că Folarin Balogun a fost titularizat 'nu a reprezentat o sursă de motivație' pentru noi, a precizat selecționerul echipei Belgiei, Rudi Garcia, întrebat despre acest aspect după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, în urma
Fotbal - CM 2026: Este finalul unui ciclu, a declarat Roberto Martinez la despărțirea de selecționata Portugaliei
Spaniolul Roberto Martinez a condus pentru ultima oară naționala Portugaliei în calitate de selecționer, luni la Dallas, în meciul pierdut în fața Spaniei (scor 0-1), în op
Tenis: Britanicul Arthur Fery, calificat în sferturi la Wimbledon
Tenismanul britanic Arthur Fery, numărul 114 mondial, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, după o victorie în cinci seturi în fața bulgarului Grigor Dimitrov, cu 7-5, 3-6, 4-6, 6-4, 7-6 (10/7). Arthur Fery, născut în Franța, fiul președintelui clubului de fotbal FC Lorient, Loic Fery, și
Tenis: Linda Noskova s-a calificat în premieră în sferturi la Wimbledon
Jucătoarea cehă de tenis Linda Noskova, a noua favorită, s-a calificat, luni, în premieră în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Madison Keys, cu 6-4, 7-6 (7/2). Noskova (21 ani), care în turul al treilea a învins-o pe Sorana Cîrstea, după ce rom&
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de luni, din optimile de finală: 7 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța), Erling Haaland (Norvegia) 6 goluri: Harry Kane (Anglia) 4 goluri:
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Spania și Belgia s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, fază în care vor fi adversare. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaqui
Fotbal - CM 2026: Belgia, calificată fără emoții în sferturi, după 4-1 cu SUA
Selecționata Belgiei s-a calificat fără emoții în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins reprezentativa SUA cu scorul de 4-1 (2-1), luni, pe Seattle Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. ''Diavolii roșii''
Lupte: Trei români se vor bate pentru bronz la Europenele Under-20
Trei sportivi români de la greco-romane vor disputa meciuri pentru bronz la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord), după rezultatele de luni, din prima zi a competiției. La cat. 55 kg, Vlad Ioan Trip l-a învins în preliminarii pe cehul Jakub Sedlak, în sferturi a trecut de moldoveanul M
Fotbal - CM 2026: Spania a câștigat derby-ul iberic cu Portugalia (1-0) și s-a calificat în sferturi
Selecționata Spaniei a învins echipa Portugaliei cu scorul de 1-0 (0-0), în derby-ul iberic desfășurat luni, pe Dallas Stadium, astfel că s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Diferența a fost făcută de pasa inspirată a lui Ferran Torres pentru Mik
Fotbal - CM 2026: FIFA a respins apelul făcut de Belgia împotriva dreptului de joc al lui Balogun
Comisia de apel a FIFA a respins, luni seara, apelul înaintat de Federația belgiană de fotbal (URBSFA) împotriva dreptului de joc al atacantului american Folarin Balogun, iertat de suspendare după ce primise un cartonaș roșu în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, transmite AFP. URBSFA ''nu are calitatea
Tenis: Miriam Bulgaru s-a calificat în optimi de finală la Bastad (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o pe ucraineanca Valeria Strahova, cu 6-2, 6-2. Bulgaru (27 ani, 248 WTA) a obținut victoria după o oră și 25 de minute, fără a-și pier
Fotbal - CM 2026: Trump își asumă intervenția împotriva cartonașului roșu al lui Balogun
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe președintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonașului roșu primit de atacantul american Folarin Balogun în timpul unui meci de la Cupa Mondială 2026, astfel încât acesta să poată juca în partida din optimile de finală împotriva Belgiei, transmite AFP. 'Da,
Ciclism: Pogacar a câștigat etapa a 3-a a Turului Franței și a intrat în posesia tricoului galben
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) a câștigat luni etapa a treia a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 195,9 km între Granollers (Spania) și Les Angles (Franța), și a preluat tricoul galben, detronându-l pe danezul Jonas Vingegaard (Visma-Lease a Bike), transmite AFP. Într-un final în ascensiune














