logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Unele muzee berlineze se vor redeschide în luna mai; vizitatorii vor fi obligaţi să poarte măşti

Image

Faimoasele muzee din Berlin vor începe treptat să reprimească vizitatori, potrivit planurilor elaborate de responsabilii din domeniul cultural, informează DPA.

"Deschiderea unui muzeu nu este un lucru banal", a explicat Hermann Parzinger, preşedintele fundaţiei SPK, care gestionează unele din cele mai populare instituţii culturale din capitala Germaniei, inclusiv Insula Muzeelor, un sit intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, care atrage în mod normal peste 3 milioane de vizitatori pe an.

"Sunt necesare măsuri cuprinzătoare pentru a asigura igiena şi a evita infectările", a declarat Parzinger joi, adăugând că vizitatorii şi angajaţii muzeului vor fi obligaţi să poarte măşti.

Potrivit acestuia, doar câteva muzee se vor redeschide, fie în prima jumătate a lunii mai, fie până la jumătatea lunii mai cel mai târziu.

"Este importantă, totodată, reglementarea numărului de persoane care intră pe porţile muzeelor, în contextul în care vizitatorii tind să petreacă o perioadă lungă de timp admirând expoziţiile", a subliniat Parzinger.

Prin comparaţie cu muzeele, bibliotecile - printre care şi faimoasa Staatsbibliothek din Berlin - vor începe să se redeschidă în Germania începând din 4 mai pentru persoanele care împrumută sau returnează cărţi. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d