Coronavirus: ''O tragedie umană inimaginabilă'' în azilele de bătrâni (OMS)
Ravagiile coronavirusului în azilurile de bătrâni, care reprezintă până la jumătate din numărul de decese înregistrate în anumite ţări europene, sunt o "tragedie umană inimaginabilă", a declarat joi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.
În aceste centre, unde îşi doreşte ca lucrurile să evolueze, situaţia este "profund îngrijorătoare", a spus Hans Kluge în cadrul unei videoconferinţe de presă organizate la Copenhaga, unde îşi are sediul Biroul Regional pentru Europa al OMS.
Potrivit calculelor preliminare ale instituţiei, "până la jumătate din decesele de COVID-19 au fost ale unor rezidenţi ai centrelor de îngrijire de lungă durată", a spus el.
Astfel, până pe 13 aprilie, din cele 444 de decese înregistrate în Irlanda, 55,2% au fost în aceste centre. Pe 15 aprilie, Franţa raporta că 49,4% din morţii de COVID-19 locuiau în centre aşa-numite EHPAD (Stabiliment de găzduire pentru persoanele în vârstă dependente), potrivit datelor comunicate de OMS agenţiei France Presse.
Din punctul de vedere al lui Hans Kluge, "există o nevoie imediată şi urgentă de a regândi şi de a adapta funcţionarea" acestor unităţi în contextul epidemiei.
Este vorba în special despre prioritizarea testării, de echiparea corespunzătoare a îngrijitorilor şi de organizarea de unităţi speciale pentru bolnavii de COVID-19, chiar înainte de apariţia primelor cazuri.
Pentru că, a subliniat el, "chiar în cazul persoanelor foarte în vârstă care sunt fragile şi trăiesc cu multiple boli cronice, multe au şanse bune de a se restabili dacă sunt bine îngrijite".
Aproape jumătate din cazurile declarate de COVID-19 în lume au fost înregistrate în regiunea Europa a OMS, care se întinde între oceanele Atlantic şi Pacific şi cuprinde 53 de ţări foarte diferite, inclusiv Rusia şi Andorra. În total, 110.000 de persoane au murit de COVID-19.
Instituţia ONU se îngrijorează de creşterea numărului de cazuri în regiunea sa estică, în special în Rusia, Turcia şi Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Merz se declară 'profund șocat' de victoria partidului de extremă dreapta AfD în Saxonia-Anhalt
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că este 'profund șocat' de victoria zdrobitoare a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, relatează dpa.
UE deblochează 200 de milioane de euro suplimentare pentru Groenlanda
Uniunea Europeană va debloca 200 de milioane de euro suplimentare pentru a investi în proiecte privind energia, materialele critice și conectivitatea în Groenlanda, a anunțat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP. 'Lansăm de asemenea împreună parteneriatul UE-Groenlanda (...), 200 de milioane de euro de no
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat primul pod rutier care leagă cele două țări
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat prin videoconferință luni un pod rutier care leagă cele două țări aliate, a anunțat guvernul de la Moscova într-un comunicat, salutând lansarea acestei prime legături rutiere, relatează AFP. Podul traversează râul Tumen care marchează frontiera naturală dintre Coreea de Nord, China și Rusia în Extrem
Rusia declară că nu exclude reluarea negocierilor de pace cu #Ucraina și Statele Unite
Kremlinul a declarat luni că nu exclude reluarea negocierilor de pace dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, după o vizită a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova, însă a precizat că este prea devreme pentru a spune când și unde ar putea avea loc astfel de discuții, relatează Reuters și AFP. 'Nu excludem reluarea forma
#11septembrie/ La 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie, presupusul 'creier' al atentatelor încă așteaptă procesul
La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, presupusul 'creier' al atacurilor și alți trei inculpați încă așteaptă procesul, care este programat să înceapă la 5 iunie 2028, după ce procedurile judiciare au fost blocate mai bine de un deceniu în faza preliminară, scrie EFE. Cei patru inculpați - Khalid Sheik
AfD este dispusă să formeze un guvern minoritar în landul german Saxonia-Anhalt
Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) intenționează să guverneze în landul est-german Saxonia-Anhalt, după victoria obținută duminică în alegerile legislative, deschizând perspectiva formării unui guvern minoritar, a declarat luni co-liderul formațiunii, Tino Chrupalla, transmite dpa. Tino Chrupalla, co-lider al formaț
#11septembrie /Atacurile din 2001, o trezire dureroasă care a schimbat cursul lumii
Atacurile din 11 septembrie 2001 au trezit Occidentul din visul de pace și prosperitate în care se cufundase, au dus la un război împotriva terorismului care a contribuit la declinul hegemoniei globale a SUA și a coincis cu ascensiunea Chinei, ba chiar au modelat lumea în care trăim astăzi, sceptică la adresa multilateralismului, comentează EFE, cu ocazia &
Rusia condamnă desfășurarea în Norvegia de rachete americane cu rază scurtă și medie de acțiune
Ministerul rus de Externe a condamnat luni 'caracterul destabilizator' al desfășurării sistemelor americane capabile să lanseze rachete cu rază intermediară și scurtă în Norvegia, informează EFE. 'Considerăm desfășurarea de lansatoare de rachete cu rază medie și scurtă (INF) americane în Europa ca un pas în plus într-o serie
UE renunță să formeze un grup de experți care ar fi trebuit să identifice modalități de consolidare a apărării europene
Uniunea Europeană a renunțat să formeze un grup de experți pentru a-și consolida apărarea, după opoziția exprimată de mai multe țări, printre care Italia, au declarat luni surse diplomatice, transmite AFP. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat săptămâna trecută în Irlanda formarea unui grup de experți la înalt niv
Serbia: Mulțimea se adună la Belgrad pentru funeraliile criminalului de război Ratko Mladic
O mulțime de sârbi a început luni la Belgrad să treacă prin fața sicriului lui Ratko Mladic, înainte funeraliilor criminalului de război decedat în 27 august în închisoare la vârsta de 84 de ani, relatează AFP. Mladic a murit în timp ce era închis pe viață la Haga pentru genocid, crime de r
SUA: Candidata democrată la funcția de guvernator al statului Ohio a fost atacată la un târg local
O persoană înarmată a atacat-o duminică pe candidata la funcția de guvernator al statului Ohio, Amy Acton, la Târgul de la Canfield, lângă Youngstown, potrivit echipei sale de campanie, informează Reuters. Amy Acton, candidată democrată la funcția de guvernator, a scăpat nevătămată. Atacatorul s-a repezit spre
India: Operațiuni de salvare după prăbușirea unei clădiri în New Delhi, soldată cu șase morți
Echipele de salvare continuă luni operațiunile de căutare printre dărâmăturile unei clădiri din New Delhi care s-a prăbușit duminică, incident în care și-au pierdut viața șase persoane, potrivit autorităților indiene, transmite AFP. Clădirea cu cinci etaje este situată în cartierul Satya Niketan, în sudul capitalei indi
Elon Musk felicită AfD după victoria extremei drepte în alegerile din landul german Saxonia-Anhalt
Multimiliardarul Elon Musk a felicitat partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) după victoria acestuia de duminică în alegerile din landul german Saxonia-Anhald, transmite luni dpa. Magnatul din domeniul înaltei tehnologii își exprimase și în trecut susținerea pentru AfD, pentru care a făcut campani
Partidul de extremă dreaptă AfD câștigă Saxonia-Anhalt, dar nu obține mult-râvnita majoritate absolută; primele reacții(sinteză)
Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile de duminică din landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, și, deși nu a obținut mult-râvnita majoritate absolută necesară pentru a guverna singur pentru prima dată într-un land german, a înregistrat un rezultat-record care zguduie peisajul politic al țării eur
Benjamin Netanyahu ordonă desființarea unor avanposturi ale coloniștilor evrei din Cisiordania
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat desființarea unor avanposturi neautorizate de stat ale coloniștilor evrei din Cisiordania, au declarat duminică două surse informate despre subiect ale agenției Reuters. Site-ul de internet Ynet afirmase anterior că ordinele vizează circa 100 de avanposturi din teritoriul palestinian ocupat de I













