Pro România propune 10 măsuri pentru 'repornirea' ţării
Pro România propune 10 măsuri pentru "repornirea" ţării, printre care deschiderea pe 4 mai a activităţilor economice, pe 11 mai sau 18 mai a şcolilor şi pe 1 iunie a activităţilor sportive, culturale, restaurantelor, precum şi redefinirea categoriilor vulnerabile, după alte criterii decât cel de vârstă.
"Este inacceptabil să-i luăm pe toţi cei de peste 65 de ani şi să-i închidem în hoteluri. Avem de-a face cu jigniri şi umilinţe inutile şi inumane pentru părinţii şi bunicii noştri. Nu aşa se face, nu îi scoţi din familie şi izolezi. Trebuie redefinite categoriile vulnerabile, iar vârsta nu este cel mai relevant criteriu. Ai persoane de 30-40 de ani cu afecţiuni cronice. Decizia trebuie luată în funcţie de starea generală de sănătate", a declarat preşedintele Pro România, Victor Ponta, conform unui comunicat de presă transmis marţi.
Planul de 10 măsuri pentru "repornirea" ţării a fost aprobat de Biroul Executiv al Pro România care s-a reunit, marţi, în şedinţă online.
Partidul condus de Victor Ponta propune deschiderea activităţilor economice pe 4 mai, a şcolilor pe 11 mai sau pe 18 mai, activităţile sportive, culturale, evenimente şi restaurante - 1 iunie, cu respectarea restricţiilor medicale (mască, mănuşi, evitarea activităţilor care încalcă distanţarea socială), păstrarea restricţiilor şi a carantinei doar în zonele considerate focar pe durată determinată de maximum 15 zile (cu posibilitatea prelungirii în cazuri justificate), implementarea până la data de 11 mai a unui program naţional de testare COVID-19, cu 41 de centre judeţene de testare, cu o capacitate de minim 500 teste/zi/judeţ şi redefinirea categoriilor vulnerabile din punct de vedere medical şi social.
De asemenea, Pro România propune un program flexibil de activitate pentru instituţiile publice şi firmele private, cu păstrarea celor 40 de ore de activitate săptămânală, dar diferenţiat: program zilnic între 8,00 şi 21,00, activitate de luni până duminică, dar şi achiziţionarea şi distribuirea până pe 4 mai, la preţul de achiziţie, de către Unifarm a 100 de milioane de măşti şi mănuşi pentru populaţie.
Pro România mai propune acordarea până pe 15 mai a creditelor din programul IMM Invest, adoptarea până pe 4 mai a unui program naţional pentru sprijinirea agriculturii şi industriei alimentare, cu scutire de impozite şi taxe pe parcursul anului 2020, credite cu dobândă subvenţionată de stat, ajutor de stat pentru completarea salariilor.
Parlamentul trebuie să aprobe până pe 15 mai, la propunerea Guvernului, un programul naţional de investiţii în infrastructura mare, cu fixarea de termene de semnare şi demarare a lucrărilor, mai susţine Pro România.
Totodată, până pe 1 octombrie, să fie demarat programul de şcoală online - achiziţionarea şi distribuirea de laptopuri cu conectare internet şi cameră pentru toţi elevii.
"Nu este prima dată când Pro România prezintă public soluţii concrete. Pe 9 martie, preşedintele partidului, Victor Ponta, a prezentat un plan de 10 măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus. În lipsa unei strategii proprii, Guvernul a adoptat şi implementat planul propus de Pro România", se menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere
Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Din totalul de 4.431 de
BPN al PNL/ S-a aprobat inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare. Totodată, în cadrul ședinței BPN s-au aprobat în unanimitate deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin
Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat deciziile care au fost luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului, una dintre ele vizând începerea negocierilor pentru fuziunea cu partidul Forța Dreptei. ''În cadrul ședinței BPN, Partidul Național Liberal
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ














