Coronavirus: Eurodeputaţii din Comisia de cultură a PE cer suplimentarea fondurilor UE pentru susţinerea presei şi culturii
Membrii Comisiei de cultură a Parlamentului European (CULT) au solicitat alocarea de fonduri suplimentare de la bugetul Uniunii Europene pentru susţinerea culturii şi a presei, indică un comunicat postat marţi pe site-ul PE.
Eurodeputaţii au trimis o scrisoare comisarilor europeni Mariya Gabriel (inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret) şi Thierry Breton (piaţă internă) în care subliniază că, în contextul în care sectorul creativ şi media sunt grav afectate de actuala criză, Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru a ajuta la relansarea acestor domenii.
În scrisoarea respectivă, membrii CULT cer Comisiei Europene să exploreze potenţialul creării unui fond de urgenţă pentru a susţine sectorul media, în condiţiile în care există fonduri care nu pot fi utilizate în cadrul altor programe din cauza pandemiei de COVID-19.
Ei evidenţiază, de asemenea, că sectorul cultural este format din mulţi artişti individual şi IMM-uri, dar şi din fundaţii. Statutul lor face deseori mai dificil să devină eligibile pentru scheme de sprijin naţional sau de la UE.
Pentru a fi siguri că fonduri UE vor ajunge la sectorul cultural, eurodeputaţii solicită Comisiei Europene să ia în considerare sporirea bugetului Instrumentului de garantare pentru sectoarele cultural şi creativ (programul Europa Creativă) prin deblocarea unor fonduri de la bugetul pentru 2021 sau prin transferarea unor sume de la Fondul European pentru Investiţii Strategice.
''Schimbările la regulile privind fondurile structurale convenite vineri de Parlamentul European pot contribui la deblocarea unor finanţări suplimentare. Proiecte care tratează impactul pandemiei COVID-19 sunt acum eligibile pentru finanţare 100% şi regulile privind concentrarea tematică s-au relaxat, astfel că fondurile pot fi mai uşor canalizate către locurile unde sunt cele mai necesare'', a declarat luni preşedinta CULT, Sabine Verheyen.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump se declară pregătit pentru o întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni pregătit pentru o întâlnire cu omologii săi rus, Vladimir Putin, și chinez, Xi Jinping, în China, în noiembrie, despre care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmase anterior că a fost 'menționată', notează AFP. 'Dacă preșe
Zelenski acuză Statele Unite că întârzie livrarea de rachete interceptoare către #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat luni Statele Unite că întârzie în mod deliberat livrarea planificată de rachete interceptoare către țara sa, în contextul în care tensiunile cu omologul său american Donald Trump sunt la cel mai înalt nivel, relatează AFP. Zelenski acuză deja Washingtonul că
Trump pune din nou violențele din Franța pe seama imigrației
Președintele american Donald Trump a arătat din nou cu degetul luni spre imigrație ca fiind cauza manifestațiilor și violențelor care zguduie Franța de sâmbătă, repetând la nesfârșit că țara și întreaga Europă ar trebui să își 'închidă granițele', notează AFP. 'Ceea ce se întâmplă &ic
Iranul îl convoacă pe ambasadorul Germaniei după condamnarea a doi agenți ai Teheranului
Ministerul iranian de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Germaniei la Teheran, Axel Dittmann, acuzând Berlinul că formulează 'alegații politice fără fundament' la adresa Teheranului, relatează AFP. Acest demers este o replică la convocarea, tot luni, a ambasadorului Iranului de către Germania, după condamnarea pentru complo
Washingtonul îi sfătuiește pe americani să evite manifestațiile din Franța
Diplomația americană i-a sfătuit luni pe cetățenii săi să evite zonele cu manifestații din Franța, într-o alertă de securitate care solicită, de asemenea, 'luarea de măsuri de precauție' în cazul în care se află în apropierea unor mari adunări publice, notează AFP.
Canada: Carney promite o anchetă 'aprofundată și rapidă' după incendiul cu victime la o bază militară
Prim-ministrul canadian Mark Carney a promis luni o anchetă 'aprofundată și rapidă' cu privire la circumstanțele incendiului violent în care au murit sâmbătă patru militari la o bază din vestul țării, transmite AFP.
Lavrov a avut 'negocieri fructuoase, deschise și sincere' cu omologul său Araghchi la Teheran
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat luni într-o vizită la Teheran pe fondul tensiunilor militare dintre SUA și Iran, a avut o întrevedere cu omologul său Abbas Araghchi, transmite dpa. Lavrov are prevăzute în cursul serii discuții cu președintele iranian Masoud Pezehkian. 'Iranul, Rusia și multe alte țări î
Guvernul SUA interzice utilizarea internă a inteligenței artificiale chineze DeepSeek
Guvernul SUA a interzis oficial luni agențiilor sale să achiziționeze și să utilizeze modele de inteligență artificială (AI) de la compania chineză DeepSeek, care a fost acuzată de încălcarea brevetelor de către concurenții săi americani și de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Avizul a fost emis de Departamentul pentru Securitate I
#Ucraina/Șase morți, între care 3 copii, într-un atac rusesc asupra unui parc din Harkov
Un atac rusesc cu dronă a ucis luni șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, relatează Reuters. Într-un mesaj publicat pe Telegram, Siniehubov anunțase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vo
SUA: Raul Castro, inculpat și de justiția din Florida, în plus față de cea federală
Justiția din statul american Florida l-a inculpat pe fostul președinte cubanez Raul Castro și a emis mandat de arestare pe numele acestuia, în același caz pentru care autoritățile federale l-au inculpat deja în luna mai, Washingtonul căutând să mărească presiunea asupra Cubei, transmite AFP. Raul Castro, președinte între 2006-2021, este
Danemarca/Anchetă în legătură cu presupuse acte de violență ale poliției împotriva unor jurnaliști la un protest
Poliția din Copenhaga a anunțat luni că a lansat o anchetă în urma declarațiilor a doi fotojurnaliști care au afirmat că au fost loviți de forțele de ordine în timpul unei demonstrații în weekend, relatează AFP. 'Mass-media a anunțat două incidente în care membri ai presei au fost loviți de forțele de ordine', a declarat poliția
Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială', spune premierul Mitsotakis
Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări luni, reacționând la violențele din Franța, că Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială' legată de criza financiară care a zguduit țara, transmite AFP. 'Când vedem aceste imagini (din Franța, n.red.), trebuie să ne luăm un angajament explicit: Gre
Israel: Beny Gantz, fost ministru al apărării, se retrage din cursa electorală
Liderul partidului Albastru și Alb, Beny Gantz, fost ministru în cabinetul de război format în Israel după atacurile din 7 octombrie 2013, și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru alegerile din 27 octombrie, transmite EFE. 'Nu voi candida la următoarele alegeri (...) Voi continua să lupt pentru unitate. Este singura soluție care va evita c
Ucraina: Conexiune limitată cu Starshield 'în mai multe sectoare ale frontului', spune Zelenski
Conectivitatea rețelei de sateliți Starlink/Starshield a SpaceX rămâne limitată 'în mai multe sectoare ale frontului' din Ucraina, ceea ce complică eforturile de interceptare a dronelor rusești, și-a exprimat luni regretul președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Din păcate, am constatat că echipamentele nu mai funcțio
Prim-ministrul olandez și partenerul său așteaptă primul lor copil, cu ajutorul unei mame surogat
Prim-ministrul olandez Rob Jetten a anunțat luni că el și partenerul său așteaptă primul lor copil, care se va naște cu ajutorul unei mame surogat și al unei donatoare de ovul, transmite Reuters. 'Cineva foarte special este pe drum. Ne vedem în 2027, micuțule', a scris Jetten pe contul personal de Instagram, însoțindu-și mesajul de emoticoa










