Coronavirus: Comisia a lansat o platformă de schimb de date pentru cercetători
Comisia Europeană (CE), în colaborare cu mai mulţi parteneri, a lansat la 20 aprilie o platformă europeană de date privind COVID-19 pentru a permite colectarea rapidă şi schimbul datelor de cercetare disponibile. Platforma, care face parte din planul de acţiune ERAvsCorona, reprezintă o etapă suplimentară în eforturile Uniunii Europene (UE) de a sprijini cercetătorii din Europa şi din întreaga lume în lupta împotriva coronavirusului, informează marţi un comunicat de presă al Comisiei.
"Prin eforturile noastre comune, vom înţelege, vom diagnostica şi, în cele din urmă, vom învinge pandemia", a declarat Mariya Gabriel, comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.
Noua platformă va oferi un mediu european şi mondial deschis în care cercetătorii vor putea stoca şi distribui seturi de date, cum ar fi secvenţe de ADN, structuri proteice, date din cercetările preclinice şi studiile clinice, precum şi date epidemiologice. Ea este rezultatul unui efort comun depus de Comisia Europeană, Institutul European de Bioinformatică - Laboratorul European de Biologie Moleculară (EMBL-EBI), infrastructura Elixir şi proiectul COMPARE, precum şi de statele membre ale UE şi alţi parteneri.
Comunicatul notează că platforma europeană de date privind COVID-19 se aliniază la principiile stabilite în Declaraţia privind schimbul de date în caz de urgenţă în domeniul sănătăţii publice şi accentuează angajamentul Comisiei pentru date de cercetare deschise şi ştiinţă deschisă, al cărui scop este o ştiinţă mai eficientă, mai fiabilă şi care produce răspunsuri adecvate la provocările societale.
Planul de acţiune ERAvsCorona, aprobat la 7 aprilie a.c de miniştrii inovării şi ai cercetării din toate cele 27 de state membre ale UE, stabileşte 10 acţiuni prioritare, bazate pe coordonare strânsă, cooperare, schimb de date şi eforturi comune de finanţare între Comisie şi statele membre, pe principiile esenţiale ale Spaţiului european de cercetare.
În plus faţă de platforma europeană de date privind COVID-19 lansată luni, celelalte acţiuni se axează pe coordonarea finanţării, extinderea unor studii clinice de mari dimensiuni la nivelul UE, creşterea sprijinului acordat întreprinderilor inovatoare şi sprijinirea unui Hackathon paneuropean la sfârşitul lunii aprilie pentru a mobiliza inovatorii europeni şi societatea civilă. Planul comun de stabilire a acţiunilor prioritare va fi actualizat periodic împreună, într-un mod creativ, între serviciile Comisiei şi guvernele naţionale în lunile următoare.
UE ia măsuri ferme de combatere a pandemiei, asigură comunicatul. Pe baza investiţiilor pe termen lung efectuate înainte de izbucnirea epidemiei de coronavirus (prin intermediul PC7 & Orizont 2020), inclusiv în ceea ce priveşte supravegherea şi pregătirea, UE a mobilizat rapid 48,2 milioane EUR pentru 18 proiecte de cercetare preselecţionate, care lucrează în prezent la teste de diagnosticare rapidă în proximitatea pacientului, la tratamente noi, la noi vaccinuri, precum şi la epidemiologie şi la modelare pentru îmbunătăţirea pregătirii şi a reacţiei la focare. Proiectele implică 151 de echipe de cercetare din întreaga lume.
În plus, UE a mobilizat fonduri publice şi private în valoare de până la 90 de milioane EUR prin intermediul Iniţiativei privind medicamentele inovatoare şi a oferit sprijin financiar în valoare de până la 80 de milioane EUR companiei inovatoare CureVac pentru a ajuta la mărirea capacităţii de dezvoltare şi producţie a unui vaccin împotriva coronavirusului.
Mai mult, o cerere recentă de oferte în valoare de 164 de milioane EUR lansată prin instrumentul Accelerator al Consiliului european pentru inovare a atras un număr semnificativ de întreprinderi nou-înfiinţate şi de IMM-uri cu inovaţii care ar putea contribui, de asemenea, la combaterea pandemiei. În acelaşi timp, peste 50 de proiecte ale Consiliului European pentru Cercetare în curs de desfăşurare sau finalizate contribuie la răspunsul la pandemie prin furnizarea de informaţii din mai multe domenii ştiinţifice diferite (virologie, epidemiologie, imunologie, sănătate publică, dispozitive medicale, comportament social, gestionarea crizelor).
În acelaşi timp, pentru a consolida cooperarea globală, UE coordonează iniţiative internaţionale în cadrul Colaborării la nivel mondial în materie de cercetare pentru pregătire în eventualitatea apariţiei unor boli infecţioase (GloPID-R), care reuneşte 29 de organisme de finanţare de pe cinci continente şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se menţionează în comunicat. De asemenea, UE contribuie cu 20 de milioane EUR la Coaliţia pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariţiei epidemiilor (CEPI). În fine, Parteneriatul dintre ţări europene şi ţări în curs de dezvoltare privind testele clinice (EDCTP) finanţează trei cereri de propuneri în valoare de până la 28 de milioane EUR în cadrul programului Orizont 2020, în scopul de a sprijini activităţile de cercetare privind coronavirusul şi de a consolida capacităţile de cercetare din Africa Subsahariană.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Administrația Trump avansează cu exploatarea minieră în largul coastelor insulelor Samoa Americane
Administrația Trump a anunțat luni că a finalizat o procedură de licitație pentru exploatare minieră în largul insulelor Samoa Americane, în Oceanul Pacific, în ciuda unei opoziții puternice din partea populațiilor locale și a asociațiilor de protecție a mediului, notează AFP. Concesiunile vândute vor acoperi peste 12 m
Trump se declară pregătit pentru o întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni pregătit pentru o întâlnire cu omologii săi rus, Vladimir Putin, și chinez, Xi Jinping, în China, în noiembrie, despre care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmase anterior că a fost 'menționată', notează AFP. 'Dacă preșe
Zelenski acuză Statele Unite că întârzie livrarea de rachete interceptoare către #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat luni Statele Unite că întârzie în mod deliberat livrarea planificată de rachete interceptoare către țara sa, în contextul în care tensiunile cu omologul său american Donald Trump sunt la cel mai înalt nivel, relatează AFP. Zelenski acuză deja Washingtonul că
Trump pune din nou violențele din Franța pe seama imigrației
Președintele american Donald Trump a arătat din nou cu degetul luni spre imigrație ca fiind cauza manifestațiilor și violențelor care zguduie Franța de sâmbătă, repetând la nesfârșit că țara și întreaga Europă ar trebui să își 'închidă granițele', notează AFP. 'Ceea ce se întâmplă &ic
Iranul îl convoacă pe ambasadorul Germaniei după condamnarea a doi agenți ai Teheranului
Ministerul iranian de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Germaniei la Teheran, Axel Dittmann, acuzând Berlinul că formulează 'alegații politice fără fundament' la adresa Teheranului, relatează AFP. Acest demers este o replică la convocarea, tot luni, a ambasadorului Iranului de către Germania, după condamnarea pentru complo
Washingtonul îi sfătuiește pe americani să evite manifestațiile din Franța
Diplomația americană i-a sfătuit luni pe cetățenii săi să evite zonele cu manifestații din Franța, într-o alertă de securitate care solicită, de asemenea, 'luarea de măsuri de precauție' în cazul în care se află în apropierea unor mari adunări publice, notează AFP.
Canada: Carney promite o anchetă 'aprofundată și rapidă' după incendiul cu victime la o bază militară
Prim-ministrul canadian Mark Carney a promis luni o anchetă 'aprofundată și rapidă' cu privire la circumstanțele incendiului violent în care au murit sâmbătă patru militari la o bază din vestul țării, transmite AFP.
Lavrov a avut 'negocieri fructuoase, deschise și sincere' cu omologul său Araghchi la Teheran
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat luni într-o vizită la Teheran pe fondul tensiunilor militare dintre SUA și Iran, a avut o întrevedere cu omologul său Abbas Araghchi, transmite dpa. Lavrov are prevăzute în cursul serii discuții cu președintele iranian Masoud Pezehkian. 'Iranul, Rusia și multe alte țări î
Guvernul SUA interzice utilizarea internă a inteligenței artificiale chineze DeepSeek
Guvernul SUA a interzis oficial luni agențiilor sale să achiziționeze și să utilizeze modele de inteligență artificială (AI) de la compania chineză DeepSeek, care a fost acuzată de încălcarea brevetelor de către concurenții săi americani și de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Avizul a fost emis de Departamentul pentru Securitate I
#Ucraina/Șase morți, între care 3 copii, într-un atac rusesc asupra unui parc din Harkov
Un atac rusesc cu dronă a ucis luni șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, relatează Reuters. Într-un mesaj publicat pe Telegram, Siniehubov anunțase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vo
SUA: Raul Castro, inculpat și de justiția din Florida, în plus față de cea federală
Justiția din statul american Florida l-a inculpat pe fostul președinte cubanez Raul Castro și a emis mandat de arestare pe numele acestuia, în același caz pentru care autoritățile federale l-au inculpat deja în luna mai, Washingtonul căutând să mărească presiunea asupra Cubei, transmite AFP. Raul Castro, președinte între 2006-2021, este
Danemarca/Anchetă în legătură cu presupuse acte de violență ale poliției împotriva unor jurnaliști la un protest
Poliția din Copenhaga a anunțat luni că a lansat o anchetă în urma declarațiilor a doi fotojurnaliști care au afirmat că au fost loviți de forțele de ordine în timpul unei demonstrații în weekend, relatează AFP. 'Mass-media a anunțat două incidente în care membri ai presei au fost loviți de forțele de ordine', a declarat poliția
Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială', spune premierul Mitsotakis
Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări luni, reacționând la violențele din Franța, că Grecia 'nu se va întoarce niciodată la epoca de mare agitație socială' legată de criza financiară care a zguduit țara, transmite AFP. 'Când vedem aceste imagini (din Franța, n.red.), trebuie să ne luăm un angajament explicit: Gre
Israel: Beny Gantz, fost ministru al apărării, se retrage din cursa electorală
Liderul partidului Albastru și Alb, Beny Gantz, fost ministru în cabinetul de război format în Israel după atacurile din 7 octombrie 2013, și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru alegerile din 27 octombrie, transmite EFE. 'Nu voi candida la următoarele alegeri (...) Voi continua să lupt pentru unitate. Este singura soluție care va evita c
Ucraina: Conexiune limitată cu Starshield 'în mai multe sectoare ale frontului', spune Zelenski
Conectivitatea rețelei de sateliți Starlink/Starshield a SpaceX rămâne limitată 'în mai multe sectoare ale frontului' din Ucraina, ceea ce complică eforturile de interceptare a dronelor rusești, și-a exprimat luni regretul președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Din păcate, am constatat că echipamentele nu mai funcțio











