Coronavirus: Pe valul pandemiei, surferii din Brazilia stârnesc controverse
Ignorând ordinul de a rămâne acasă, menit să protejeze împotriva îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, surferii iau cu asalt numeroase dintre celebrele plaje din Rio de Janeiro, în dorinţa de a prinde primele valuri ale noului sezon, conform unui reportaj publicat marţi de Reuters.
Astfel, surferi precum Guilherme Faria s-au trezit în mijlocul unor dezbateri publice cu privire la limitele legale ale practicării sporturilor în natură - în cazul său, dezbaterea va fi tranşată de un judecător.
Tânărul în vârstă de 22 de ani a declarat că a dorit să prindă nişte valuri de 3 metri înălţime, duminică, pe celebra Copacabana Beach. Tânărul a apucat să se bucure de câteva valuri până a auzit fluierul unui poliţist, care l-a scos din apă şi l-a dus direct la secţie.
"Din nefericire (pentru poliţie), surful nu este o infracţiune", a declarat Faria, care a primit însă o citaţie în instanţă, conform Reuters. "Sper să nu mă trezesc cu cazier penal pentru ceva atât de prostesc", s-a confesat tânărul.
Câteva ore mai târziu, chiar sub ameninţarea amenzii, Faria şi placa sa erau înapoi pe Copacabana.
La fel ca mii de rezidenţi din Rio, care nu doresc să renunţe la sporturile preferate, Faria nu a putut rezista chemării valurilor. Pe esplanada care urmăreşte linia plajelor din Rio numeroşi oameni ies la alergare. Grupuri de ciclişti în costume din spandex se dau în sus şi în jos pe străduţele în serpentină ale oraşului.
La 17 martie, autorităţile municipale şi regionale le-au cerut rezidenţilor să rămână în case, închizând plajele şi parcurile oraşului pe măsură ce pandemia de coronavirus a ajuns şi în cel de-al treilea oraş ca mărime din America Latină.
Rio se află pe locul doi în clasamentul statelor braziliene cu cei mai mulţi infectaţi, conform Ministerului brazilian al Sănătăţii care a raportat luni, la nivelul întregii ţări, 12.056 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus.
Unii sportivi au respectat îndemnul de a rămâne în case, invocând pericolul de a răspândi virusul pe drumul spre plaje. Mulţi au susţinut chiar că eventualele accidentări ce pot apărea atunci când practici un sport ar putea deturna resurse medicale vitale din lupta cu coronavirusul. Dezbaterea a cuprins şi alte sporturi solitare, de la schi la alpinism.
"Diferitele asociaţii sportive au păreri diferite. Noi ghiduri de comportament (pentru sportivi) apar în fiecare săptămână", susţine Ana Carolina Corte, medicul oficial al Comitetului Olimpic din Brazilia. Ea a adăugat că unele sporturi pot încă să fie practicate "solitar, fără public, fără să alergi alături de alţi oameni".
Chiar şi decretele legale au devenit subiect de dezbateri. Spre exemplu, guvernatorul statului Rio a interzis "petrecerea timpului pe plajă", interdicţie care îi vizează pe surferi, însă nu şi pe cei care se plimbă pe role pe esplanadele ce mărginesc plajele. Unii surferi au invocat argumentul că dacă traversezi doar plaja pentru a intra în valuri, nu înseamnă că-ţi petreci timpul pe plajă. Alţii chiar intră în apă prin locuri unde nu sunt plaje amenajate.
Sunt şi numeroşi atleţi care recunosc că preocupările lor privind menţinerea formei fizice pălesc în faţa problemelor cu care se confruntă Brazilia. Autorităţile locale, inclusiv cele din Rio de Janeiro, au avertizat că sistemele publice de sănătate, subfinanţate, ar putea colapsa în curând.
Bruno Bocayuva, un jurnalist specializat în surfing din Rio, a renunţat la surfing de câteva săptămâni, optând pentru săritul corzii, flotări şi alte exerciţii pentru a se menţiune în formă.
"Mi-e dor foarte tare de senzaţia de a fi în apă, de a căuta următorul val, de a mă conecta la natură prin surfing, o conexiune extrem de intimă. Dar înţeleg că acum este timpul să ne gândim la binele colectiv. Las să treacă acest val pentru a le prinde pe celelalte din viitorul apropiat", a susţinut el.
Poate datorită vizibilităţii sale sau a sentimentelor antisistem pe care le degajă, surfingul a devenit parcă singura ţintă a controverselor din această regiune a lumii.
În Costa Rica, un clip postat pe social media săptămâna trecută arată cum un ofiţer de poliţie trage cu arma în direcţia studentului la drept în vârstă de 28 de ani Rafael Villavicencio, care ieşea din apă. Reuters nu a putut verifica autenticitatea înregistrării, însă şeful poliţiei din Costa Rica a anunţat că a fost deschisă o anchetă pentru a elucida acest caz.
"Deşi este adevărat că surferii nu respectau ordinele, nu înseamnă că un poliţist trebuie să reacţioneze aşa", a declarat avocatul lui Villavicencio, Rafael Brenes.
Presa argentiniană a atacat puternic un surfer care a pătruns în ţară din Brazilia, transportându-şi plăcile de surf pe autoturism. Ulterior, conform poliţiei argentiniene, respectivul a violat şi o dispoziţie de carantinare obligatorie. Însuşi preşedintele argentinian Alberto Fernandez l-a declarat "un idiot" la televiziunea naţională.
În mod similar, autorităţile peruane au provocat stupoare atunci când au arestat doi surferi în cadrul unei acţiuni a poliţiei care s-a bucurat de foarte mare vizibilitate la televiziuni şi în care s-a folosit inclusiv un elicopter de poliţie.
Înapoi în Brazilia, o naţiune "nebună" după surfing, unde plajele urbane sunt deseori aglomerate încă de la primele ore ale dimineţii, înainte de muncă cât şi după terminarea programului de lucru, dezbaterea a devenit politică. Preşedintele Jair Bolsonaro l-a criticat pe guvernatorul statului Rio, Wilson Witzel, pentru că a închis plajele, susţinând că această decizie este "dictatorială".
Fiul lui Bolsonaro, Eduardo, congresman din statul Sao Paulo, aflat chiar la sud de Rio, a susţinut, într-o postare pe Facebook făcută joi, că este nevoie de un decret pentru a permite surfingul cu păstrarea distanţei sociale.
Legal sau ilegal, cu decret sau fără decret, numeroşi surferi fac ce pot pentru a se feri de atenţia poliţiei şi unii de alţii. "Am venit devreme ca să evit toată această controversă cu izolarea", a susţinut Ricardo Bacăo, un surfer în vârstă de 65 de ani din cartierul Ipanema din Rio, în timp ce ieşea din apă duminică dimineaţa. "La fel cum unii oameni aleargă, fac plimbări, merg pe bicicletă, cineva poate să-şi ia placa, să plece de acasă, să intre direct în apă, să prindă câteva valuri şi apoi să se întoarcă acasă", a mai susţinut el. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost
Prințul Harry spune că vrea să se împace cu familia regală britanică
Prințul Harry a spus, într-un interviu pentru revista GQ, că speră să se împace cu regele Charles și cu restul familiei, de care s-a distanțat atunci când s-a mutat în Statele Unite în urmă cu șase ani, informează Reuters. Harry, în vârstă de 42 de ani, este fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și a provo
Editorii germani îi cer Comisiei Europene să suspende modificările planificate de Meta, considerându-le o amenințare la adresa jurnalismului
Asociația Federală a Editorilor Digitali și a Editorilor de Ziare din Germania (BDZV) și Asociația Media a Presei Libere (MVFP) i-au cerut Comisiei Europene să analizeze și, pentru moment, să blocheze o modificare planificată a termenilor și condițiilor de utilizare ale Meta, compania care deține rețeaua de socializare Facebook, informează DPA. Modificarea urm
O femeie a murit în urma unui atac al unui rechin în Africa de Sud
O femeie a murit marți după ce a fost atacată de un rechin în timp ce înota în apele din proximitatea orașului KuGompo din provincia Eastern Cape a Africii de Sud, a relatat postul public de televiziune SABC, citat de Reuters. Municipalitatea Buffalo City, al cărei centru se află în orașul KuGompo, a transmis într-un mesaj pe rețe
Personajul Apu a 'vorbit' din nou în serialul 'The Simpsons' după o pauză de aproape un deceniu
Personajul Apu a 'vorbit' din nou în serialul TV animat 'The Simpsons' ('Familia Simpson'), interpretat de un nou actor, după o absență de aproape un deceniu, survenită pe fundalul unor acuzații de promovare a stereotipurilor rasiale, informează luni BBC. Apu Nahasapeemapetilon - acesta fiind numele complet al &ic
Prințesa moștenitoare a Norvegiei va acorda prima sa audiență pe cont propriu unor reprezentanți ai publicului general
Prințesa moștenitoare a Norvegiei, Ingrid Alexandra, în vârstă de 22 de ani, va primi pentru prima dată reprezentanți ai publicului general într-o audiență pe cont propriu, săptămâna viitoare, a anunțat luni Casa Regală norvegiană, citată de DPA. Reprezentanți ai unei campanii de solidaritate a tinerilor vor participa la acea înt&
Ecuador: Un preot moare după ce un crucifix a căzut peste el în timpul unei liturghii transmise în direct
Un preot a decedat sâmbătă în orașul ecuadorian Guayaquil, cel mai populat din țară, după ce o cruce mare a căzut peste el în timp ce celebra o liturghie care era transmisă în direct pe rețelele de socializare, scrie EFE. Preotul a fost identificat ca fiind Patricio Sanchez Molinari și se afla în mijlocul ceremoni
P. Diddy a fost transferat într-o nouă închisoare din Statele Unite
Starul muzicii hip-hop P. Diddy, condamnat pentru violențe sexuale comise asupra unora dintre fostele sale iubite, a fost transferat într-o nouă închisoare federală americană, potrivit unor relatări din presă care vorbesc despre o altercație și un tratament preferențial în timpul detenției, informează AFP. Starul american, &i
Hilary Swank, în vârstă de 52 de ani, critică reacțiile negative ce vizează sarcinile la o vârstă mai înaintată
Actrița Hilary Swank a declarat că femeile se confruntă cu ''multe reacții negative'' atunci când au copii la o vârstă mai înaintată, după ce a dezvăluit recent că ea însăși este însărcinată la vârsta de 52 de ani, informează vineri DPA. Actrița americană, dublă câștigătoare a premiului
Procesul lui Russell Brand a continuat cu prezentarea unor declarații înregistrate ale presupuselor victime
În cea de-a doua zi a procesului de la Londra în care actorul și personalitatea media britanică Russell Brand este acuzat de viol și abuzuri sexuale de către șase femei, jurații au putut urmări unele declarații înregistrate ce au fost oferite de presupusele victime poliției, transmite Reuters. Într-una dintre aceste dec
Prințul Harry și soția sa Meghan au avut o primă apariție publică de la revenirea în Marea Britanie
Prințul Harry și soția sa, Meghan, au avut o primă apariție publică împreună, joi, de la întoarcerea în Marea Britanie la sfârșitul lunii august, vizitând o organizație caritabilă din Notthingham (centrul Angliei) ce este susținută de fiul lui Charles al III-lea, transmite AFP. Cuplul, care a sosit zâmbind ș
Papa Leon al XIV-lea a petrecut o noapte liniștită în spital după operația pentru cancer pulmonar
Papa Leon al XIV-lea a petrecut o noapte liniștită în spital după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru cancer pulmonar, a anunțat miercuri biroul de presă al Vaticanului, adăugând că detalii suplimentare despre starea suveranului pontif vor fi publicate pe parcursul zilei, informează Reuters. Papa a fost diagnosticat marți cu adenocarcino
Unul dintre frații papei Leon al XIV-lea se luptă de asemenea cu cancerul, potrivit soției acestuia
Unul dintre frații mai mari ai papei Leon al XIV-lea urmează de asemenea un tratament împotriva cancerului, a declarat marți soția acestuia pentru postul de televiziune american CBS, în contextul diagnosticului de cancer pulmonar primit de suveranul pontif, informează DPA. Louis Prevost, care locuiește în Florida, urmează un tratament î
Un fost lider interlop, condamnat la 40 de ani de închisoare pentru orchestrarea uciderii lui Tupac Shakur
Un fost lider al unei grupări interlope din Los Angeles a fost condamnat la o pedeapsă de cel puțin 40 de ani de închisoare pentru orchestrarea uciderii, în 1996, a rapperului american Tupac Shakur, la mai mult de 30 de ani de când vedeta hip-hop a fost împușcată mortal, informează DPA. Judecătoarea Carli Kierny a pronunțat sentința mar
Acuzații de viol în grup la Universitatea Cornell: Petrecerile asociațiilor studențești masculine au fost suspendate
Universitatea Cornell a anunțat marți suspendarea petrecerilor organizate de 'frățiile' sale - asociații studențești masculine - până la sfârșitul anului universitar, în urma indignării provocate în Statele Unite de acuzații privind un viol în grup ce ar fi fost comis asupra unei studente, informează AFP.












