logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Procesul lui Russell Brand a continuat cu prezentarea unor declarații înregistrate ale presupuselor victime

Image

În cea de-a doua zi a procesului de la Londra în care actorul și personalitatea media britanică Russell Brand este acuzat de viol și abuzuri sexuale de către șase femei, jurații au putut urmări unele declarații înregistrate ce au fost oferite de presupusele victime poliției, transmite Reuters.

Într-una dintre aceste declarații o femeie a izbucnit în lacrimi, declarând polițiștilor că s-a învinovățit pe sine pentru faptul că a fost violată de acesta în urmă cu mai bine de 25 de ani, transmite Reuters.

Brand, care a fost una dintre cele mai cunoscute personalități media din Marea Britanie și fost soț al cântăreței americane Katy Perry, este judecat sub acuzația de a fi comis trei violuri, trei agresiuni sexuale și o faptă de atingere cu caracter indecent, în perioada 1999-2009.

În vârstă de 51 de ani, acesta neagă acuzațiile și a declarat poliției, după arestare, că nu a întreținut niciodată relații sexuale fără consimțământ.

Miercuri, procurorii l-au descris drept un prădător sexual lipsit de scrupule, a cărui carieră a evoluat de la spectacole de stand-up comedy la rolul de prezentator TV și, ulterior, la cel de star de cinema la Hollywood.

În a doua zi a procesului, desfășurat la tribunalul Southwark Crown Court din Londra, juraților le-a fost prezentată înregistrarea unui interviu al poliției cu o femeie care afirmă că l-a cunoscut pe Brand în 1999, în cadrul unui eveniment organizat la conferința Partidului Laburist, înainte ca acesta să o violeze în camera ei de hotel.

'Știa ce face... voia să facă sex în acea noapte, iar eu eram acolo', a relatat femeia. 'Îmi amintesc doar că m-a împins; am spus 'nu', dar eram îngrozită... Nu-mi mai amintesc mare lucru după aceea'.

Ea a precizat că un documentar din 2023, care a adus acuzații de comportament sexual neadecvat la adresa lui Brand, a determinat-o să contacteze poliția, adăugând: 'Am văzut cât de manipulator era... Mi-am dat seama că exact asta mi-a făcut și mie, doar că într-un alt mod'.

Ea a mărturisit poliției că a simțit că i s-a întâmplat 'ceva murdar... și am crezut că e vina mea'. Femeia a mai spus că Brand a încercat, 'aproape, să mă convingă că totul era în regulă'. Ea a descris acest lucru drept 'ceea ce fac abuzatorii'.

Brand i-a spus ulterior: 'nu-ți face griji, mă testez regulat', a adăugat ea, și i-a notat adresa sa de e-mail.

Procurorul Riel Karmy-Jones a declarat miercuri că 'dorința puternică a lui Brand pentru o formă de contact sexual era nediscriminatorie și vorace'. Conform acuzării, Russell Brand ar fi încercat să atragă o angajată a MTV Europe într-o cabină de toaletă din sediul televiziunii, în 2001, iar într-un alt incident din 2004 ar fi obligat o femeie să întrețină un act sexual oral într-o cabină de toaletă dintr-un bar.

De asemenea, el este acuzat de agresiune sexuală asupra unei femei în 2004 sau 2005, de viol anal asupra unei a cincea reclamante - după ce între ei avuseseră loc raporturi sexuale consensuale, la locuința sa, în 2009 - și, mai târziu în același an, de agresiune sexuală asupra unei femei care lucra pentru Channel 4.

Toate cele șase reclamante, care au dreptul legal la anonimat pe viață, s-au adresat poliției după difuzarea documentarului din 2023, le-a explicat juraților judecătorul Joel Bennathan, joi. El a precizat că femeile ale căror acuzații au fost prezentate în documentar nu fac parte din proces, iar acuzațiile lor nu au fost verificate în instanță.

'Apărarea ar putea sugera că emisiunea le-a determinat pe reclamante - sau cel puțin pe unele dintre ele - să revină asupra unor evenimente sexuale din trecut și să le transforme, în amintirile lor, din acte consensuale în infracțiunile pe care le reclamă acum', a adăugat judecătorul.

Se estimează că procesul va dura aproximativ șase săptămâni, mai notează Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 575

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 13-11-2026 21:42

O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027

'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '

Zig Zag 13-11-2026 20:32

Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams

Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici

Zig Zag 13-11-2026 20:19

VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum

Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î

Zig Zag 13-11-2026 11:58

Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat

Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi

Zig Zag 12-11-2026 12:46

Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt

Zig Zag 12-11-2026 09:33

Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial

Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p

Zig Zag 11-11-2026 19:43

Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life

Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel

Zig Zag 11-11-2026 11:15

Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella

Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap

Zig Zag 11-11-2026 11:00

VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn

Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter

Zig Zag 10-11-2026 21:54

Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual

Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste

Zig Zag 10-11-2026 17:52

Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand

Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un

Zig Zag 10-11-2026 14:07

Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau

Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie

Zig Zag 10-11-2026 11:18

Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile

Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr

Zig Zag 10-11-2026 09:46

O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru

Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum

Zig Zag 09-11-2026 21:27

Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj

Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec