Coronavirus: Air France, nevoită să suspende cursele spre Shanghai pentru aducerea de măşti
Compania Air France a anunţat marţi că a fost nevoită să-şi suspende cursele pe relaţia Paris-Shanghai şi retur pentru transportul de material medical şi de măşti sanitare din China în urma înăspririi controalelor sanitare în această ţară, transmite AFP.
Un pilot al ultimei curse cargo asigurate de Air France a fost diagnosticat săptămâna trecută cu COVID-19 şi plasat sub observaţie într-un centru medical din China, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei.
''Air France lucrează cu autorităţile chineze şi cu consulatul Franţei pentru a-l repatria'', a adăugat compania.
''În urma evoluţiei recente a controalelor sanitare efectuate de autorităţile chineze la sosire'', Air France a suspendat zborurile cargo ce urmau să asigure legătura între aeroportul Paris-Charles de Gaulle şi Shanghai pe 5 şi 6 aprilie 2020, se precizează în comunicat.
Acesta menţionează că se poartă discuţii cu autorităţile chineze pentru ''o soluţie care să permită o reluare rapidă a operaţiunilor de transport din şi spre China, în regim de un zbor pe zi, într-un context de urgenţă sanitară mondială''.
Din 29 martie, Air France a asigurat patru zboruri cu două avioane Boeing 777 versiune cargo şi alte două destinate transportului de pasageri, dar în care a fost utilizate doar calele.
Potrivit postului de radio RTL, ''16 milioane de măşti destinate Franţei sunt blocate în China'' în urma întreruperii acestor rotaţii.
Franţa a comandat aproape 2 miliarde de măşti sanitare unor fabricanţi din China, a declarat sâmbătă ministrul sănătăţii, Olivier Véran.
Franţa a importat ''astăzi puţin peste 40 milioane'' de măşti, a afirmat marţi dimineaţă Jean-Baptiste Djebbari, secretar de stat la Transporturi. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.